joi, 12 noiembrie 2015

Mind your own business. Cum au crescut o afacere frumoasă Laura şi Ionel în 26 de ani. Şi de ce să nu ignorăm cărţile.


Mai întâi au avut un dozator TEC pentru băuturi răcoritoare în stația de autobuz din fața blocului unde locuiam și de acolo ne astâmpăram setea după ce veneam de la plajă. Apoi un magazin alimentar, iar acum au un lanț întreg de astfel de magazine, plus câteva restaurante. Îi îndrăgeam toți din cartier pentru că erau doi tineri căsătoriți care se purtau amabil cu noi. Cred că își doreau copii, pentru că ulterior am aflat că au un băiat și o fată. Magazinul din fața blocului s-a extins în ultimii ani și nu mai vând chiar ei, dar au mai multe angajate, iar el s-a îngrășat şi a chelit, păstrându-și aceeași politețe de demult, în timp ce ea e o femeie la fel de senină, dar trăsăturile delicate i s-au mai estompat cu trecerea anilor. Îmi place să cred că sunt oameni împliniți, iar copiii lor le sunt recunoscători pentru o viață așișderea. Oamenii aceștia chiar au pornit o afacere de la ceva simplu și au dezvoltat-o într-un sfert de secol cu dăruire și perseverență. Bineînțeles că au făcut-o pentru profit, înțelegând că piața pe care și-o creaseră și serviciile oferite le-au fidelizat clienții. Cuminți și educați, fără să-i văd implicați în scandalurile politice sau mediatice locale. Dau exemplul acesta câteodată la orele mele de Educație Antreprenorială sau Economie pentru că el vine și cu frumusețea unei povești de dragoste care sfidează clișeele unora care consideră că fără ostentație nu atragi public și cumpărători. De fapt, oamenii care sunt preocupați să-și facă bine treaba nu au timp de toate acestea. Scandalul și oprobriul pe care și l-au atras câțiva nu a făcut decât să-i descurajeze pe cei care își doreau să aibă inițiativă personală în afaceri, făcându-i să se lase păgubași de teama dificultăților create de excesele autorităților birocratice sau de rețelele infracționale, altfel oamenii care știu ce vor în viață chiar reușesc. Mi-i închipui pe Laura și Ionel mulțumiți de ceea ce au realizat, un copil de pe strada lor știe că au meritat asta. 

"Funcțiile alese trec înaintea celor numite", găsesc scris într-o cărțulie cu indicații despre conduita în viața profesională. Asta poate pentru că un om ales de o mulțime să o reprezinte are mai multă legitimitate democratică decât cineva numit să facă asta. Totuși, funcțiile publice obținute prin concurs au legitimitate mai mare, aș zice, în societățile care caută dezvoltarea, pentru că ele se bazează pe competențe dovedite prin egalitatea de șanse.

"E mult de citit", așa sună argumentul cel mai facil pe care ți-l dă imediat cineva care alege pentru Bacalaureat una dintre disciplinele socio-umane pe care le predau. Îi place Filosofia și la fel Sociologia, dar preferă Logica sau Psihologia, deși "e ceva de citit și aici". Economia pare să preocupe mai mult mințile obișnuite să algoritmizeze, cu toate că înțelegerea fenomenelor economice și exemplele le stârnesc interesul. Lecturile consistente dintr-un domeniu al culturii atât de important le consideră, așadar, cronofage pentru timpul rămas până la examen. Dincolo de asta, obișnuinta cu diversitatea și multitudinea mesajelor scurte din mass-media și social-media, însoțite de imagini, le diminuează apetitul pentru citirea unei cărți în care ai de urmărit pasaje întregi pentru înțelegerea perspectivelor ideilor unui autor. Desigur că am scrie toți tomuri întregi și am pretinde să fie citite cu aceeași apetență cu care le-au scris alți autori dacă am putea să ne exprimăm doar pe noi și atât. Or, frumusețea lecturii trebuie să fie aceeași cu a scrisului, pentru că prin ea realizezi cât de asemănătoare și totodată cât de diferite de ale tale sunt preocupările oamenilor din toate timpurile pentru înțelegerea spiritului ce sălășluiește în orice limbă care a creat o cultură. Accept că filosofia nu e pentru toți și poate că e mai bine așa, dar pentru cei care aleg să o studieze ea poate fi domeniul cel mai potrivit de abordat într-o conversație în care n-ai de ce să ajungi să te cerți. Studiul filosofiei nu creează convingeri care stârnesc patimi tocmai pentru că e un domeniu deschis mereu întrebărilor, iar temele sale sunt plăcute inclusiv prin muzicalitatea lor. "Rațiune pură", "intelect dianoetic", "intuiții a priori", "dialectică transcendentală" și altele asemenea lor nu sunt simple sintagme specifice jargonului filosofic de specialitate, ci expresii ale preocupărilor oamenilor de cultură respectați ai unei epoci sau alteia. Un muzician sau un pictor va găsi cu siguranță în filosofie suficiente resurse de creativitate atunci când va simți nevoia să se exprime mai bine în opera sa. Filosofii pot fi amuzanți sau serioși, pesimiști sau optimiști când avem nevoie, mobilizatori sau împăciuitori când vremurile o cer, critici sau laudativi cu cine și cu cine nu ne așteptăm. Când înțelegi puține, totul e cu subînțeles ori lipsit de sens, așa că trebuie doar să le citim scrierile ca să ne dăm seama cât contează pentru cunoașterea noastră şi a celorlalți. De pildă, avantajul de a fi profesor e că dacă te pasionează lectura și totodată comunicarea cu ceilalți, ai cui să dai cărțile mai departe. Oferi una cu dedicație unei colege de serviciu, alta unei prietene de departe care își vizitează familia din când în când, iar altele intră în grupul celor oferite ca premiu la sfârșitul anului școlar. Motivele sunt, deci, atât pragmatice, cât și practice în sens kantian, adică morale. Poate că ești obișnuit să ai spațiu suficient pentru mișcare și confort acasă, iar alții știi că nu trec prin librării, deci un echilibru se creează cumva.  
Puține cărți le am de mulți ani, dar păstrez vie plăcerea de a veni cu vreuna nouă din librărie. Nu frecventez anticariatele și rar citesc în format electronic vreo carte, nu sunt deci un colecționar de cărți, ci de experiențe cu cărți. Relația cu o carte nouă cumpărată mă face să mă simt în felul meu și util economiei, iar edițiile vechi îmi place să le văd în bibliotecile publice mai degrabă decât în raftul meu. Țin minte doar din primii ani de lecturi că aveam acasă o ediție veche, groasă, din care am reținut numele Silbermann de pe copertă și alta cu istorioarele contesei de Segur pe care le răsfoiam cu repetiție, dar asta poate pentru că atunci toate cărțile cu paginile îngălbenite de timp mi se păreau misterioase. Apoi am înțeles că ideile se păstrează și în hainele lor noi pe care le găsim în librării. Aceasta este și ea o satisfacție concretă estetică, la fel cum e cea ideatică provenită din edițiile vechi.