Într-o nu știu care seară.... Supercapitalismul nostru.

Călătorii așteaptă scandalizați să urce șoferul și sar la el cu reproșurile:    "Așteptăm de atâta timp, când plecați? Mai bine mergeam cu cealaltă firmă!" (eu așteptasem tocmai autobuzul celeilalte firme, care nu venise la program, de aceea și luasem microbuzul acesta)

"Ce-mi spuneți mie, răspunde omul, că eu sunt doar un păduche, un nimeni? Eu nu sunt pe ruta asta, patronul mă sună și îmi spune unde să fiu la ora cutare".
"Păi, spuneți-i patronului că aveți probleme cu clienții, că aveți întârzieri și că nu se respectă graficul!"

 "Eu nici la ușa biroului lui nu ajung că mă dă afară, îmi zice că angajează alt șofer".

"Ne batem joc unii de alții din cauza hoților", conchide alt pasager, apoi se liniștesc și chiar încep să glumească. Șoferul a aflat el din ziare și de la tv că în Germania au ieșit la pensie 700 de șoferi și că sunt căutați șoferii români sau turci, care ar fi cei mai buni. Poate pentru zona aceasta a Europei, îmi spun, pentru că altfel stau cam prost cu disciplina în trafic. La Radio Trinitas, academicianul Răzvan Theodorescu îi cinstește memoria lui Nicolae Iorga, care la 1900 compara instituțiile noastre cu cele occidentale căutând exemplele bune pentru a le reforma și la a cărui moarte 47 de academii din întreaga lume lăsaseră drapelul în bernă în semn de prețuire. La amiază, privesc la tv ca măgărușul Benjamin din "Ferma animalelor" cum SRI își prezenta elogios raportul pe 2015, alături de Iohannis, Coldea și Hellvig, asigurându-ne de toată protecția față de teroriști, extratereștri sau meteoriți, după ce Dacian Cioloș declarase zilele trecute că în Irak și Siria fuseseră folosite de către teroriști și cartele pre-paid românești. Raed Arafat, în ciuda eșecurilor intervențiilor sale din ultimii ani, e ținut în brațe de serviciile secrete datorită antenelor și "bunelor relații" pe care le au acestea în același Orient dinainte de 1989; Sebastian Ghiță, omul lor de afaceri și din patronatul media e apărat de colegii din comisiile parlamentare în fața procurorilor pe care îi și denigrează; Laura Codruța Kovesi primește încă trei ani la conducerea DNA și promite recuperarea prejudiciilor făcute în bugetul statului de marii corupți arestați și de cei care mai urmează - așa  că poate se ocupă și de Ghiță, tot are timp. Studenții politehniști din Regie protestează față de legea care interzice fumatul în campusuri... iar legea se modifică a doua zi, permițând fumatul în camere special amenajate și pe terase. Într-un liceu din Hunedoara, profesoarele sunt acuzate că bat elevii într-o cameră a groazei, brânza din comerț cică n-a cunoscut laptele și e făcută din ulei de palmier sau de soia, primarii de prin județ și din țară trec de la un partid la altul într-o bizară inconsecvență doctrinară, privind către alegerile locale și parlamentare; dictatorul din Coreea de Nord amenință infantil lumea cu rachete, americanii se rușinează de clovneriile lui Donald Trump și ascultă narcotizați promisiunile marxistului Bernie Sanders, de genul "totul va fi gratis"; Obama se întâlnește cu Raul Castro și The Rolling Stones concertează la Havana; între timp, Fidel Castro declară că ai săi "n-au nevoie de niciun cadou  din partea Imperiului", după ce presa occidentală și-a amintit cum declarase el în anii '70  că americanii vor veni în Cuba doar atunci când vor avea un președinte de culoare și la Roma se va afla un papă din America latină; socialiștii lui Junker de la conducerea UE se bucură de scăderea popularității lui Merkel după criza imigranților, Cărtărescu e buimac de fericire după primirea la Castelul Peleș a unei distincții din partea Casei Regale pentru merite culturale, înmânată chiar de Principesa Margareta, iar eu... eu iau Aspirine, Nurofen, Coldrex și beau ceaiuri ca să-mi treacă răceala căpătată după ce m-a tras curentul pe navete în aceste zile sucite de primăvară când nicio zi n-a fost vremea la locul ei și de la ferestrele deschise pe holurile școlii. Windows, beautiful windows! :)) Oamenii stau în case înfricoșați dar mulțumiți că la ei e totuși bine. O zi cu de toate, carevasăzică. Seara bună!

Sub semnul aproximativului. Cum trece timpul diferit, în funcție de țara unde trăieşti... Raționamentul afectiv şi cel normal sau logic.

Am aşteptat în această dimineață de duminică o oră, în oraşul Ovidiu, autobuzul Transevren pentru Năvodari şi la fel se întâmplă când vreau să revin cu el. Mă enervează la culme că şoferii de Transevren fac ce curse vor ei pe ruta Năvodari-Ovidiu, mai ales în week-end şi că nu respectă programul. Practic, cine are abonament e nevoit să plătească luând cursele de Metropolitan, unde oricum nu ți se dau bilete. După principiul marxist "cine stăpâneşte mijloacele, stapaneşte oamenii şi scopurile lor", transportul public de la noi e la cheremul evazioniştilor fiscali. Mă întreb dacă patronii turci ai acestor firme o fac intenționat sau din neglijență. Şi când mă gândesc... în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate luam autobuzele în Germania la minut, aşa cum se afişa în stații orarul. Dar un popor obişnuit să fie ținut pe loc din dezvoltarea lui de gâlceava a trei imperii (turc, rus şi austro-ungar), să reclame respectarea normelor de către ceilalți a devenit un lux. Timpul trece diferit pe planeta noastră, în funcție de țara în care trăieşti, de incompetența şi corupția funcționarilor, de blegeala cetățenilor ei, iar respectarea regulilor simple precum orarul transportului public e selectivă şi chiar opțională. Când vor fi preocupate autoritățile noastre rutiere de normalizarea vieții cetățenilor, mai degrabă decât de următoarele alegeri sau de următorii şefi? Cum nu vii tu, Țepeş...

Raționamentul afectiv vs. normal sau logic. Sofistul, preocupat mai degrabă de rezultate şi efecte decât de principii, cauze şi parcursuri sau procese, confundă intenționat cauza cu efectul, adică va proceda ca un elev care spune că nu mai învață pentru că a luat o notă mică şi nu că a luat o notă mică pentru că n-a învățat, ori că învață pentru că ia note bune şi nu că ia note bune pentru că învață.

Oscilez între neîncrederea față de scenariile celor ca Chomsky despre intențiile Puterii şi mirarea față de ignoranța de turmă a mulțimilor. Când văd grupuri-grupulețe care blochează trotuarele, căile de acces în clădiri sau holurile mă lecuiesc de a mai crede că omul e o ființă atentă şi grijulie cu semenii săi. Unii au numai reflexe gregare, poate dintr-o nevoie care face ca şi speciile mai slabe din natură să fie mai numeroase pentru a rezista înaintea prădătorilor. Am mai scris că pe măsură ce urcă treptele societății, omul se individualizează şi devine mai pretențios cu timpul său, cu cine se adună. În definitiv, chiar nu poți să-ți pierzi timpul cu oricine şi oricum.

Considerații dintr-o primăvară care se tot lasă așteptată

Să privești seara luminile orașului din librăria Cărturești, ascultând cu iubita melodiile lui Frank Sinatra sau Van Morrison și cu o ceașcă de ceai japonez alături, aia da duminică.

Am răsfoit biografia lui Stalin publicată de Paul Johnson şi am rămas uimit de mulțimea contradicțiilor ce pot coexista într-o singură persoană, bineînțeles cu efecte dezastruoase pentru ceilalți. Câte negări de sine, viclenie, schimbări de convingeri şi megalomanie. 

Paste cu lapte și ouă sau peturi de mâncare. "Mănânci peturi?" - mă întreabă logodnica într-o dimineață. "Nu mănânc peturi, mănânc mâncare", îi răspund șugubăț. Urmează câteva momente de confuzie și apoi izbucnesc în râs precizând: "În limba română, peturi sunt ambalajele din plastic, sticlele goale de suc". În aromână, limbă de origine latină cu termeni preluați de la popoarele balcanice unde au locuit - greci, albanezi, bulgari - alții îi ştiu specificul mai bine decât mine -, peturile desemnează pastele cu lapte și ouă. În engleză, "pet" este animalul de companie, de obicei cățelul pe care îl scot la plimbare oamenii prin parcuri. La fel "De ce stai prost?" înseamnă "De ce stai în picioare?", în timp ce "Prost!" e urarea folosită de germani când cinstesc un pahar. Un fel de "Cheers!" de la englezi. Interesant, nu? :)

Citesc pe internet despre cineva care voia să deschidă un magazin într-un sat "nu pentru el, ci pentru oameni". Dar el ce era şi de ce ar fi fost nedemn sau ruşinos să-şi urmărească interesul personal şi profitul corect? Comerțul e ceva, iar ONG-urile sunt altceva, motivația pentru muncă e diferită în cele două tipuri de activități.

Dezamăgirea oricărui mare om de cultură apreciat în exil e că poporul său nu se ridică în ochii străinilor la aceeaşi demnitate de care se bucură el. Era simptomatic pentru cei ca Emil Cioran, "metecul prin excelență", să simtă asta, însă prin anii '90 aceeaşi atitudine o aveau sportivi ca Răducioiu sau artişti ca Nicu Covaci. Apoi lucrurile s-au mai aşezat şi tonurile excesiv de critice s-au mai estompat.

Și o recenzie reuşită la cartea lui Pierre Manent, "Metamorfozele cetății*. Cartea merită citită.

Ce înseamnă muzicalitatea unui spațiu şi dizarmoniile unui jurnal de propagandă. Studiu de caz.

"Evitați sunetele nemuzicale" îi sfătuia o profesoară pe studenții de la Conservator. Aşa cum chipurile frumoase şi faptele bune atrag prin armonia, prin sănătatea la care trimit, vocile caline, sunetele naturii sau instrumentele acordate dintr-o simfonie ne apără de cacofoniile cotidiene. Nu fac apologia vieții pastorale şi ştiu că sunt multe de îndreptat în mediul rural, de la educația pentru sănătate şi până la drumuri sau canalizare, însă după 30 de ani petrecuți la bloc pot spune cu certitudine că satul e un spațiu mai muzical decât oraşul. Îmi închipui că muzicalitatea unei localități aflate lângă un munte şi cu marea alături trebuie să fie deplină. Trieste, de pildă:

Care să fie cantitatea necesară de ignoranță pentru ca o societate să funcționeze bine? Dar statul cât mai trebuie furat şi slăbit ca să nu mai trezească în libertarieni frici etatiste atavice? Poate că altor state ordinea le aminteşte de tiranii, iar nouă şi mai mult, însă disciplina precară şi băşcălia care ne-au împiedicat să luăm în serios ideologiile secolului trecut când până şi zâmbetul era interzis la jurnalele de ştiri, acestea ne împiedică acum să recuperăm decalajele față de restul Europei civilizate şi să edificăm temeinic statul de drept, economia de piață, democrația liberală. Mulți nostalgici suferă că s-a trecut prea uşor de la încrâncenarea luptei de clasă la indiferența celor spălați pe creier de mulțimea stimulilor mediatici. Era mai plăcută narcoza ideologică de atunci decât detaşarea omului care îşi vede de treburile lui de acum? Iată un telejurnal din anii '70, cât de profesionistă era selecția ştirilor şi pe ce se punea accentul?

Când un lingvist poliglot face critică de lumpen cu istoria. Câte ceva despre lumea evenimentului şi cum se deosebeşte aceasta de oportunități, ocazii, şanse.

Deşi nu sunt un monarhist înfocat, ci respect numai excelența realizărilor cultural-istorice, inginereşti şi umanitare ale regilor noştri din ultimele două secole, scriitorul Dan Alexe m-a dezamăgit citindu-i recent un articol în care îl consideră pe regele Mihai nepatriot, slab vorbitor de română si franceză sau necunoscător de germană şi maghiară. Uită că omul a trăit o jumătate de secol în exil, că avea pregătire militară şi era pasionat de tehnică, de motociclete, de maşini şi că pilota avioane. Faptul că eşti un lingvist si un poliglot remarcabil nu te îndreptățeşte să ignori ținuta, demnitatea unor oameni aflați deasupra ta, la propriu în carlingă şi la figurat prin noblețe. Dan Alexe poate face toate acestea? Dar  sub conducerea bunicilor şi strabunicilor lui Dan Alexe au obținut independența românii la 1877 sau unirea principatelor la 1918? Pot crede că astfel de critici resentimentare te califică pentru înscrierea ca lumpen marginal în rândul celor pe care s-a bazat şi stalinismul anilor '50 ca să discrediteze "chiaburii"? Chiaburii aceia erau şi ei oameni gospodari, întreprinzători din clasa de mijloc interbelică ce au îngrijit țara pornind de la proprietatea lor şi continuând cu lucrurile publice la fel cum făcuseră şi regii noştri. A, şi să nu uităm cine au fost cei dintâi care s-au înscris în PCR şi care au îmbrățişat etatismul: cei fără proprietăți, resentimentarii mânați de ură față de cei ce aveau, față de cei care moşteniseră ceva de la părinți. În plus, mi se pare nebărbătesc şi nedemn pentru un intelectual să găseşti oportun momentul îmbolnăvirii unui om de 95 de ani ce a stat mărturie ultimului secol pentru a-ți exhiba ca un puber talentele de jongler cu etimologii descoperite sau inventate, mizând pe ignoranța celor care nu vorbesc 15 limbi străine ca tine, aşa cum îți place să fii măgulit la interviuri. Unii oameni merită să fie respectați pentru ce simbolizează împreună cu familia lor în istoria unui popor.

Si acum despre ce înseamnă un eveniment. Cunosc pe cineva care vânează "evenimente" pentru educația informală a copilului său de şcoală primară. Azi o activitate cu instructoare-animatoare la un mall, mâine un concurs la muzeul de istorie naturală, poimâine o reprezentație a circului Orlando în parcarea altui mall etc. E foarte bine pusă la punct cu privire la viața socială a Constanței şi-şi creşte copilul cu mintea deschisă la interacțiunea cu ceilalți, lucru de apreciat. Totuşi, pe mine mă nedumereşte frecvența termenului "eveniment" în vocabularul său. Plus că "event" sau "eveniment" exprimă, teoretic, ceva care survine sau irumpe dincolo de controlul cuiva. El se deosebeşte de "şansă", "oportunitate" şi "ocazie", unde voința unei persoane se presupune că este implicată. Şi nu iau în calcul aici decât acțiunile noastre obişnuite, pentru că există şi "ocazionalismul", o doctrină medievală ce presupune intervenții de altă natură decât umană în cotidian. Asta scrie şi în DEX, dar ca să revin la "eveniment", contradicția mi se pare că vine din caracterul planificat al activităților la care îşi duce persoana copilul şi conținutul de întâmplare al oricărui eveniment. Altfel ajungem la deviații lingvistice precum "eveniment rutier" pentru o cursă de Formula 1, "eveniment astral" pentru eclipsele de lună şi de soare sau "evenimente politice" pentru adunări electorale anteprogramate. Orice eveniment înseamnă ceva scăpat de sub controlul unei conştiințe intenționale, altfel nu poartă acest nume.

Şi o înregistrare cu politologul Anneli Ute Gabanyi, care spunea odată cu privire la evenimentele din 1989 că "revoluție" poate fi numit ceea ce a făcut Uniunea Sovietică în Europa de Est acum 26 de ani. A fost sau n-a fost acela un eveniment? Că eu aşa cred.

De când s-a democratizat frumusețea şi alte cugetări

Pe vremea când accesul în societate la resurse si consum nu era decât privilegiul câtorva nobili lumea culturii şi cea a naturii erau mai bine întreținute, îmi spuneam colindând saptămânile trecute aleile castelului Peleş. Când şi când se ițeau peturi sau ambalaje care îmi aminteau de resturile pe care le lăsau pe plajă turiştii astă vară. Apoi am aflat că primarul socialist de la noi a cheltuit câteva miliarde pe cazare în tabără, probabil pentru membrii de partid din țară ca să-i motiveze cu ceva în perspectiva alegerilor de anul acesta. Cum s-au purtat cu locurile vizitate? Cum le-au fost educația şi doctrina, desigur.

"Am şi eu o întrebare, dacă îmi puteți da un răspuns: vacanța de Paşte când este?", aşa mi se adresa zilele trecute o potențială absolventă de bacalaureat într-un mesaj scurt trimis pe telefonul mobil.  Topica inversată a formulei, o rugăminte ce se dorea politicoasă şi chiar un pic umilă, ascundea o presupoziție viabilă dincolo de incultură: nu întrebam dacă nu îmi puteați da un răspuns. Aproape că suna augustinian: nu aş fi căutat dacă nu aş fi găsit. Ba chiar heideggerian, câtă vreme întrebarea îl viza însuşi pe cel întrebat şi totodată pe cea care întrebase.

Cine mai crede că omul e bun de la natură si că mediul în care trăieşte îl influențează pozitiv când e populat cu lucruri frumoase ar trebui să ia taxiul din orice gară a unui oraş turistic şi se va trezi jecmănit cu prețuri triple. Acelaşi lucru şi dacă ia masa la vreun restaurant din centrul aceluiaşi oraş. Localnicii ştiu peste tot că între serviciile oferite de ei şi turişti se interpune o vastă rețea de ilegalişti. Aceleaşi fețe dubioase puse pe căpătuială populează spațiul public de la munte până la mare, speculând naivitatea. Ăsta nu-i spirit antreprenorial, ci specularea credulității turiştilor pe fondul delăsării autorităților în aplicarea legilor.

O să revin şi cu alte postări pe blog, dar acum îi ofer familiei şi viitoarei soții mai mult timp, alături de melodia următoare :)