Gastronomie, informație și energie. Borges despre deja vu. Noul Emile și Noua Heloise. Despre inteligență și seninătate într-un sens extraurban. Pasteluri dobrogene.

Urmărim într-o seară o emisiune de interes general despre alimente și protecția consumatorului. Până vin cei de la cablu avem la dispoziție televiziunea națională și emisiunile sale. Moderatorul repetă cu obstinație de câte ori prinde ocazia panseul materialistului Feuerbach: "Ești ceea ce mănânci". Între invitați, producătorii, pe lângă un politician de la putere și o doamnă cu afaceri legumicol-pomicole. Un miliardar respectat din industria cărnii care îndeplinește standardele UE de trasabilitate și etc etc, își exprimă și el concepția filosofico-gastronomică: hrana este materie, iar materia este informație, deci a oferi corpului hrană sănătoasă e totuna cu a-i oferi programului tău genetic informația de care are nevoie. O telespectatoare suspicioasă întreabă în ce relație se află industria alimentară cu cea farmaceutică, iar doamna din studio îi răspunde că sunt dușmani, adică alimentele sale ne feresc de boli ca să nu intrăm apoi în farmacopee. Emisiunea s-a încheiat însă, altfel cred că ajungeau să explice teoria relativității și să demonstreze teorema lui Lagrange în sandvișul de la micul dejun. Poftă bună! :)

Luis Borges despre deja vu și oboseală. În povestirea "Celălalt" din "Cartea de nisip", Borges scrie: "Am avut dintr-odată impresia (despre care psihologii afirmă că ar corespunde stărilor de oboseală) că am mai trăit cândva acel moment". Eu găsisem altă explicație pentru deja vu la un neurofiziolog: în creier se produce un decalaj când percepem realitatea între cele două emisfere cerebrale, stângă și dreaptă. Totuși asta nu contrazice  ce scrie Borges, pentru că decalajul se poate produce și în stările de oboseală. Odată, când eram elev, am avut un deja vu venind de la școală și pregătindu-mă să urc scările blocului. După câteva trepte m-am oprit brusc și parcă tot ce vedeam sau trăiam în acel moment era copia fidelă a unei alte zile din trecut. Nimic misterios, de altfel, pentru că timp de doisprezece ani tot urcasem acele trepte.

Nu știu cum arată acum urmașii dacilor verzi din munții Orăștiei, în copilărie am citit câteva istorioare despre vestigiile de pe acolo, ba chiar sunt convins că orice țară își păstrează nostalgia originilor idealizând o comunitate rurală de-a sa întrucâtva izolată. Zilele trecute constatam însă alături de colegi că în ultimii ani din sate ca Grădina sau Mireasa ne vin elevi și eleve care învață foarte bine, fiind și cu mult bun simț. Să fie distanța față de marile centre urbane cu "manierele" lor, cum considera Rousseau, o explicație? Nu sunt vreo sectă care încearcă să te cucerească, nu practică ritualuri bizare și nu cred că vin la școală pentru a ieși din sărăcie. Mulți au condiții de trai decente acasă. De fapt cred că e un fenomen social natural ce se petrece și cu absolvenții noștri din localitate: colegii de la județ ni-i laudă pentru performanțe când ajung la ei în școli.

Am văzut filmul "Hoțul de cărți", dvd-ul l-am cumpărat recent de la "Cărturești" (cel din Maritimo, că în City Mall au fost două librării -  una "Diverta" și alta "Cărturești", dar au dispărut glorie consumerismului textilelor) alături de o carte de istorioare scrisă de Luis Borges și un roman de Stelian Tănase. A fost unul dintre puținele filme care nu m-au dezamăgit, pentru că am citit cartea în anii trecuți și prea îmi plăcuse ca să îmi stric impresia lăsată cu vreo ecranizare a ei nereușită, ceea ce nu s-a întâmplat. Ecranizarea "Cireșarilor", de pildă, ale cărei cinci volume le recitisem de câteva ori cu nesaț în copilărie, m-a dezamăgit când am avut ocazia să vizionez serialul. Comuniștii noștri făceau în anii 60' ecranizări grotesc de propagandistice pentru adolescenți, acum cei de la Hollywood măcar au stil.

Filmul filmelor acestor ani. Oficial și neoficial în circuitul banilor. Justiția în democrațiile viciate.

S-ar putea spune că amestec mere cu pere, că filmele acestea sunt din categorii diferite, dar vin și cu argumente pentru asocierea lor:

- Ați observat că filmele din ultimii ani sunt lungmetraje de peste două ore? Standardul de o oră și jumătate pe film e depășit. 

- În ultimii ani, ca urmare a preferinței lobby-ului producătorilor de la Hollywood pentru discursul stângist,  s-au înmulțit filmele despre lumea financiar-bancară și ele sunt tot mai bine realizate, deși mai dialogale decât "The Terminator" sau "Die Hard", de pildă, care sunt filme de acțiune ce avertizează asupra consecințelor progresului tehnologic fără un progres pe măsură în ordine morală. Dintre filmele ultimilor ani, filmul "The Big Short" mi se pare că e mai bine documentat decât "The Wolf of Wall Street", "Son of Saul" sau "Bridge of Spies", iar actorul Christian Bale mai complex decât Leonardo di Caprio sau Tom Hanks. "Lupul de pe Wall Street" e făcut să condamne lăcomia bancherilor și conivența lor cu dezvoltatorii imobiliari, care lăcomie a dus la criza financiară din 2008, pe când "Brokerii apocalipsei" arată și fața umană a celor care lucrau în domeniul asigurărilor. 

- Tot cu privire la economie, în "A beautiful mind", Russel Crowe îl contrazice pe Adam Smith spunând când îl joacă pe John Nash că "în afaceri toți câștigă dacă fiecare individ își urmează propriul interes... și pe al celorlalți", ceea ce face din film o anticipare din 1997 a crizei din următorul deceniu. Cum pui în acord interesele individuale cu cele colective pare la fel de greu ca atunci când ai încerca să pui în acord forța centrifugă cu forța centripetă. Norocul oamenilor e că alegerile lor nu respectă legile vreunei fizici sociale și că nu există legi ale istoriei, ci norme morale și norme juridice, că spre deosebire de obiecte oamenii au și voință.

Mi-a plăcut atitudinea polițistului Marian Godină în emisiunea "Garantat 100%" realizată de Cătălin Ștefănescu. Cu demnitate și modestie își descria munca, misiunea pe care o are. Pagina de Facebook i-am accesat-o de vreo două ori și cred că face bine criticând totodată neregulile autorităților și comportamentele anomice ale cetățenilor. "Se poate face ceva fără șpagă?" m-a întrebat cineva într-o zi și am răspuns la fel ca el că am făcut multe lucruri bune pentru mine și pentru alții fără șpagă, legal. Mă și mir că mai sunt încă funcționari care preferă corupția lucrului obținut cinstit și prin muncă după câte arestări au avut loc. Oare supraviețuirea unora nu depinde decât de furturi și de șantaje? 

Societățile profund corupte suferă de schizofrenie la fel cum ideologiile totalitare au creat lumi paralele între discurs și realitate. Sau la fel cum femeia brutalizată în familie își apără cu cerbicie agresorul în ochii lumii, convinsă că "așa se face". Contabilitatea paralelă sau evaziunea fiscală din mediul privat echivalează cu circuitul șpăgilor care acoperă incompetența unora de la stat în democrațiile viciate. 

Teama cetățenilor onești că statul este unul agresiv și că Justiția îi poate abandona în ghearele indivizilor lacomi din structurile sale ori ale grupurilor infracționale a "gulerelor albe" e cât se poate de legitimă. Libertatea nu înseamnă dreptul de a fura, la fel cum responsabilitatea nu înseamnă obligația de a șpăgui pentru a beneficia de un serviciu pe care cineva îl are în fișa postului pentru care primește salariu. Corupția "gulerelor albe" nu funcționează fără dispoziția celor cu "gulerele negre" de a participa la ea, de aceea sunt necesare civismul și reacția la ilegalități. Atât.