Paznicul de noapte, fonetica și un GPS buclucaș. Scriitorii și manifestările somatice.

Aproape de miezul nopții, după o plimbare până la Conservator prin Cișmigiu şi un drum până la Mega, zicem să venim pe jos către hostelul unde suntem cazați. Același București cenușiu și scorojit dintotdeauna, cu străduțe înguste pe care gonesc isteric mașinile, înzestrat cu parcuri pitoreşti din loc în loc şi case de patrimoniu. După ce rătăcim vreo oră, ne apropiem de hostel cu ochii în telefon după săgeata GPS-ului, GPS care pierdea semnalul frecvent şi stabilea trasee confuze. Ne învârtisem în cerc şi într-o intersecție unde se îmbârligau vreo cinci străzi dibuiesc un paznic de noapte deșirat, între două vârste, care pufăia tacticos dintr-o țigară cu o scrumieră alături. "GPS-ul nu e de folos aici" spune, iar eu văzându-i dispoziția pentru dialog, întreb dacă strada Luigi Cazzavillan (am pronunțat "Cazavilan", recunosc) e la stânga, unde tindeam să mergem. "Ca-za-vi-li-an" - mă corectează el foarte arogant și fonetic - "la dreapta". Complex de superioritate culturală, mi-am spus, pe care îl găsești și la cerșetorii care îți recită din Eminescu în tramvai sau la metrou. I-am mulțumit și am pornit pe drumul indicat. Oare pe el, venind la mare într-o noapte și rătăcindu-se în zona peninsulară, printre casele din Piața Ovidiu, vreun paznic din Constanța l-ar corecta la fel? Aroganța omului de rând din București n-o găsești în Constanța sau Iași, asta pot să garantez.

Maria Emilia Goian precizează în "Limba română - vocabular, teorie și exerciții" că numele Cazzavillan se pronunță "ka-ța-vilan" (p. 40, 2015) și, atenție, numele proprii se scriu după voința purtătorului lor. Câtă aroganță la paznicul nostru de noapte, măcar bine că ne-a indicat corect direcția în care se afla strada :).

Desigur, e o întâmplare nedreaptă că ajunsese paznic de noapte, câte lecții le-ar fi ținut el oamenilor, numai să aibă cineva nevoie de ele! Cum de nu știam eu să pronunț numele fondatorului ziarului "Universul" sau al "Ziarului călătoriilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat"? Numai în liceu îi mai stârneam așa zâmbete doamnei de Filosofie când prezentam în fața colegilor dumneaei referate despre idealismul german și pronunțam "Fiște" în loc de "Fihte" pentru autorul "Doctrinei științei" - Gottlieb Fichte. Dar ea, femeie înțeleaptă, nu mă corecta pe loc, ci pronunța numele cum trebuia în alt context, iar eu învățam astfel să mă corectez singur. Viața, nu doar știința - cum spunea Popper - e un exercițiu continuu de testare a ipotezelor și de eliminare a erorilor. Observ și la copii această satisfacție în a-și corecta colegii sau profesorii, ei sunt mai ales atenți cum folosesc ceilalți "care" și "pe care". Care pe care.

Pleșu - greutate în exces, fumător, cardiac. Dan C. Mihăilescu - toate acestea, plus bâlbâit. Amândoi sunt la vârsta când oamenii se laudă cu beteșugurile lor și cu perioadele de proceduri balneare la Techirghiol sau Sovata. Pleșu învinovățește "bunăstarea traiului dâmbovițean" pentru obezitatea lui, celălalt nu mai învinovățește pe nimeni. Ambii au învățat că ești simpatic dacă îți recunoști defectele autoironizându-te și apoi trecând mai departe la idee. La fel Alex Ştefănescu,  un supraponderal convins că ideile îl fac atrăgător. Bogdan Papacostea însă a devenit anorexic după ce şi-a tuns pletele şi umblă aproape chilug, iar Daniel Cristea Enache - miop şi cu tendințe de îngrăşare ca mulți dintre noi după 35 de ani. Ultimii doi sunt printre cei mai încrâncenați critici literari pe care îi cunosc, asta poate şi pentru că sunt ceva mai tineri decât ceilalți. Primii sunt oameni de idei, platonicieni prin excelență şi trec glumind peste aparențe pentru a rămâne conectați la esență. Sunt agreabili, nu trag de vârsta lor ca Mircea Badea sau Dan Alexe. Nu vor să pară adolescentini, deși tinerilor le place să-i vadă, să-i audă și să-i citească. Apropo, astăzi am văzut la plajă cei mai mulți obezi din viața mea, nu mai sunt românii cei de altădată, măcar cu asta şi tot ne-am occidentalizat. Se înțelege, vreau să slăbesc vara asta şi să mă las de fumat, iar dacă înot mai des reuşesc sigur.

P.S: Adaug și un tango de demult, singura melodie care știu că menționează un paznic de seară, e genul de melodie pe care o auzeai la periferia orașelor muncitorești înainte de 1990 :).

Piesa-i gata, trag oblonul... Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și-n altă seară! Mizanscenă pentru doi cu Mihaela Miroiu și Dan Alexe. Consolările unei feministe și ale unui anarhist la bătrânețe. "Covfefe", un alt "Gavagai". Lumea între spinner și kendama sau de ce încep să-mi placă mai mult romanele lui Mishima decâte cele ale lui Murakami.

Ea răsfoiește într-un colț de cafenea două cărți copertate glossy de Susan Sontag și Simone de Beauvoir. El, într-o tavernă insalubră, soarbe cu înghițituri mici dintr-un gin tonic, făcând adnotări la un text de Mihail Bakunin. Câte un cuplu de tineri corporatiști se strecoară jovial în cele două stabilimente aflate vizavi pe Calea Victoriei. "Nu fac nici cinci bărbați cât mine" își spuse feminista, privindu-i dezaprobator. "Câtă degradare în jocul sensibilității ei. Cu siguranță nu știe că bărbatul intră primul în local pentru a proteja femeia de avansuri, de priviri hulpave. E modul lui de a-și marca statutul, câtă inegalitate de gen!" Peste drum, bătrânul anarhist lăsă cartea din mână și privi pe sub ochelari cum tânăra pigulea dintr-o salată în timp ce partenerul ei se înfrupta dintr-o musaca gătită la cuptor cu pojghiță rumenie deasupra. "Niciun vin de colecție alături, unde-i romantismul acestor sectanți ai pieței ce cred în recompensă și pedeapsă, în cerere și ofertă? Unde-i creativitatea momâilor acestora dresate de mall și check-in-uri? Trebuie să ies din proximitatea conformiștilor ăstora, eu am luptat și pe vremea lui Ceaușescu împotriva conformismului, din interior, pornind de la principiile dure ale lui Bakunin".

Ajuns în stradă văzu cum din cafeneaua de vizavi tocmai ieșea o doamnă apropiată de vârsta lui care se împiedică de un stâlp de parcare și căzu. Gestul său de ajutor fu primit cu răceală: "Credeți că nu sunt în stare să mă descurc singură? Ei bine, aflați că de 40 de ani mă întrețin fără ajutorul cuiva". Văzând câte supoziții ascunse și complexe găsise doamna într-un simplu gest uman, anarhistul porni împleticindu-se către altă locantă pentru a pune la cale încă o revoluție. "Omul se naște bun, dar societatea îl înrăiește, sau statul mai ales. Deci, trebuie luptat împotriva statului prin orice mijloc" își spuse. "Această femeie sigur e victima supremației bărbaților albi ce conduc statul". Știa un restaurant din Centrul Vechi frecventat de beizadelele miniștrilor și afaceriștilor, așa că merse și cumpără o pungă de făină și un tub de frișcă cu care care îi împroșcă pe cei aflați la prima masă de lângă intrarea în restaurant, apoi o tuli printr-un gang din pasajul Victoriei. Va urma.

Quine rezolvă dilema tweet-ului lui Trump când trata problema indeterminării traducerii: "Indeterminacy of reference refers to the interpretation of words or phrases in isolation, and Quine's thesis is that no unique interpretation is possible, because a 'radical interpreter' has no way of telling which of many possible meanings the speaker has in mind. Quine uses the example of the word "gavagai" uttered by a native speaker of the unknown language Arunta upon seeing a rabbit. A speaker of English could do what seems natural and translate this as "Lo, a rabbit." But other translations would be compatible with all the evidence he has: "Lo, food"; "Let's go hunting"; "There will be a storm tonight" (these natives may be superstitious); "Lo, a momentary rabbit-stage"; "Lo, an undetached rabbit-part." Some of these might become less likely – that is, become more unwieldy hypotheses – in the light of subsequent observation". (sursa: Wikipedia)

Reuniune cu absolvenții de liceu din 2004, una dintre cele mai bune clase de atunci. Toți angajați sau patroni, familiști responsabili. Niciun exces, nicio glumă proastă. Respectul se câștigă cu trecerea timpului. Astfel de întâlniri îmi dau încrederea că societatea încă prețuiește școala, dincolo de imaginea ei distorsionată care ni se livrează prin diverse medii. Iată de ce nu trebuie să ne temem că viitorul va cunoaște numai tineri ale căror abilități se vor reduce la mânuirea introvertită a unui spinner sau kendama.

Mulți oameni își doresc să aibă copii pentru că nu se simt împliniți altfel, deci tot din egoism. Însă eu cred că poți dori să ai copii și pentru a-i învăța frumusețea vieții și pentru a mai descoperi ceva din taina ei. Poate că ei vor considera frumos altceva, ba chiar opusul a ceea ce crezi tu, dar e și acesta un test pentru a-ți verifica valorile. Poți vedea ca profesor, medic sau artist că îți împărtășesc valorile și atitudine copiii altora, dar ai tăi o vor face? Dacă experiența ta de viață a fost reușită se va vedea tot în ceea ce reușești să-i transmiți copilului tău și în dialogurile pe care le ai cu el. Aștept cu interes primele întrebări și vreau să descopăr încă o parte din sufletul meu cu acest rol viitor.

P.S: Am uitat să scriu despre Yukio Mishima. Citesc zilele acestea "Amurgul marinarului" (un fel de "Împăratul muştelor" în variantă japoneză) și găsesc romanul său mai bine alcătuit stilistic decât romanele lui Murakami. Deși e măgulitoare predilecția acestor doi japonezi pentru cultura europeană, parcă "Shogun" a lui James Clavell e mai instructivă pentru a pătrunde în tainele culturii japoneze. Întotdeauna e nevoie de alți observatori pentru ca popoarele să se cunoască pe ele așa cum sunt.

Și o dedicație pentru brigada sinucigașilor din politica de la noi: Dragnea, Tăriceanu, Olguța, Grindeanu și alții, care sunt invitați să li se alăture lui Voiculescu, Băsescu, Năstase, Vanghelie și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă: Ion Iliescu! :))