Auzisem de cazul unei echipe de fotbal din America latină prăbușită cu avionul în munții înzăpeziți, caz în care supraviețuitorii au recurs la antropofagie față de coechipierii decedați, pentru a supraviețui până la venirea salvatorilor (ulterior au beneficiat chiar de clemență papală, după rațiuni care-mi scapă), dar în filmul "Miracolul de pe munte" personajul principal recurge la autofagie, consumându-și un strat din pielea degerată a unui picior entorsat care făcuse cangrenă. Pare neverosimil, deși filmul se spune că e făcut după o situație reală prin care a trecut în 2004 un fost hocheist, copil problemă în familie (el zice că a fost un copil bun mereu și competitiv, dar asta l-a făcut egoist și chiar dependent de cocaină la tinerețe), când a pornit cu placa de snowboard din vârful unui munte și a rătăcit apoi timp de opt zile prin zăpezi. Cum să te cerți cu muntele? Eu știam de autofagie numai la copiii neglijați care își înghit mucii ori care își sug sângele când se taie, la cei mușcați de șerpii veninoși sau chiar la cei care își sug lacrimile din colțul gurii, dar acelea sunt secreții, nu țesuturi. Aici avem cazul unuia care proceda ca tovarășii lui Magellan când își înmuiau ghetele din piele în apă de mare pentru a le face comestibile în saramură. Când mă gândesc la vânătaia pe care mi-am făcut-o săptămâna trecută scăpându-mi unitatea de calculator pe picior și pe care mi-am oblojit-o apoi punând pungi de gheață sau la răcelile care îmi mai dau târcoale când mă agit și transpir iarna pe drumul spre serviciu, ori când fac ordine prin casă, acum îmi vine să râd ca de un fleac (întreaga industrie farmaceutică și publicitatea mediatică ne-au transformat în ipohondri ce-și suspectează propriul corp ca pe un străin gata să facă rău). Filmul e unul motivațional, deci, ne dă încredere în fratele nostru, corpul (divagație: sau porcul, cum i-ar fi spus neoplatonicul Plotin, cel căruia îi era rușine că are un corp - cu sufletul era mulțumit, asta nu-l face cam arogant, știut fiind că păcatul vine de la suflet și nu de la trup? - și demn de criticat de către adversarii "body shaming"-ului din societatea noastră de azi, atât de corectă politic :), însă trebuie reamintit că omul din film era sportiv de performanță, deci avea condiție fizică pentru a rezista pe muntele înghețat atâtea zile fără echipament de ajutor, altfel sedentarii ca noi n-ar fi dus-o mai mult de trei-patru zile. Asta e. În "Pressure", privitorul se întreabă câți vor supraviețui din imersiunea unei capsule cu scafandri trimiși să repare o conductă petrolieră din adâncul Oceanului Indian. Bineînțeles că cel mai tânăr și cu mai puține păcate, încheie moralizator filmul producătorii, scenaristul și regizorul său. Nietzsche avea dreptate: nu există fapte, ci doar interpretări. Morale, am adăuga noi.
"Valerian și orașul celor o mie de planete" - încă o producție globalistă foarte "politically correct". Aproape la fel de progresistă ca Liiceanu în emisiunea "Cooltura" de pe TVR 1 discutând zilele trecute cu Mirela Nagâț despre amorul spartan și nuvela pederastă a lui Mateiu Caragiale, "Remember". Un film alert, deci, multicolor și multicultural, unde realitatea e augmentată și chiar umilită de puterea imaginativă a ordinatoarelor. Un fel de "Avatar" și "Matrix" laolaltă, cu Delevingne și Rihanna exersându-și talentele actoricești. Care nu sunt puține, dar se vede cum vor să ne amintească faptul că una e fotomodel și cealaltă cântăreață, iar nu actrițe profesioniste. Norocul lor e că în zilele noastre calculatoarele fac toată acțiunea și efectele speciale. Mult mai solicitată e imaginația lui Borges în descrierea tainicului Oraș al Nemuritorilor din cartea "Aleph", de ale cărui holuri labirintice se temeau troglodiții, care, culmea, erau chiar Nemuritorii. Eu mi l-am închipuit ca într-un tablou de Escher. Vizionare plăcută și lectură așijderea! :)
