marți, 28 noiembrie 2017

"6 Bellow. Miracle on the mountain" și "Pressure" - două lecții despre voință în condiții extreme. Laureline, Valerian și demiurgii realității augmentate din orașul celor o mie de planete. "Aleph" - încă o carte bună de Luis Borges.


Auzisem de cazul unei echipe de fotbal din America latină prăbușită cu avionul în munții înzăpeziți, caz în care supraviețuitorii au recurs la antropofagie față de coechipierii decedați, pentru a supraviețui până la venirea salvatorilor (ulterior au beneficiat chiar de clemență papală, după rațiuni care-mi scapă), dar în filmul "Miracolul de pe munte" personajul principal recurge la autofagie, consumându-și un strat din pielea degerată a unui picior entorsat care făcuse cangrenă. Pare neverosimil, deși filmul se spune că e făcut după o situație reală prin care a trecut în 2004 un fost hocheist, copil problemă în familie (el zice că a fost un copil bun mereu și competitiv, dar asta l-a făcut egoist și chiar dependent de cocaină la tinerețe),  când a pornit cu placa de snowboard din vârful unui munte și a rătăcit apoi timp de opt zile prin zăpezi. Cum să te cerți cu muntele? Eu știam de autofagie numai la copiii neglijați care își înghit mucii ori care își sug sângele când se taie, la cei mușcați de șerpii veninoși sau chiar la cei care își sug lacrimile din colțul gurii, dar acelea sunt secreții, nu țesuturi. Aici avem cazul unuia care proceda ca tovarășii lui Magellan când își înmuiau ghetele din piele în apă de mare pentru a le face comestibile în saramură. Când mă gândesc la vânătaia pe care mi-am făcut-o săptămâna trecută scăpându-mi unitatea de calculator pe picior și pe care mi-am oblojit-o apoi punând pungi de gheață sau la răcelile care îmi mai dau târcoale când mă agit și transpir iarna pe drumul spre serviciu, ori când fac ordine prin casă, acum îmi vine să râd ca de un fleac (întreaga industrie farmaceutică și publicitatea mediatică ne-au transformat în ipohondri ce-și suspectează propriul corp ca pe un străin gata să facă rău). Filmul e unul motivațional, deci, ne dă încredere în fratele nostru, corpul (divagație: sau porcul, cum i-ar fi spus neoplatonicul Plotin, cel căruia îi era rușine că are un corp - cu sufletul era mulțumit, asta nu-l face cam arogant, știut fiind că păcatul vine de la suflet și nu de la trup? - și demn de criticat de către adversarii "body shaming"-ului din societatea noastră de azi, atât de corectă politic :), însă trebuie reamintit că omul din film era sportiv de performanță, deci avea condiție fizică pentru a rezista pe muntele înghețat atâtea zile fără echipament de ajutor, altfel sedentarii ca noi n-ar fi dus-o mai mult de trei-patru zile. Asta e. În "Pressure", privitorul se întreabă câți vor supraviețui din imersiunea unei capsule cu scafandri trimiși să repare o conductă petrolieră din adâncul Oceanului Indian. Bineînțeles că cel mai tânăr și cu mai puține păcate, încheie moralizator filmul producătorii, scenaristul și regizorul său. Nietzsche avea dreptate: nu există fapte, ci doar interpretări. Morale, am adăuga noi.

"Valerian și orașul celor o mie de planete" - încă o producție globalistă foarte "politically correct". Aproape la fel de progresistă ca Liiceanu în emisiunea "Cooltura" de pe TVR 1 discutând zilele trecute cu Mirela Nagâț despre amorul spartan și nuvela pederastă a lui Mateiu Caragiale, "Remember". Un film alert, deci, multicolor și multicultural, unde realitatea e augmentată și chiar umilită de puterea imaginativă a ordinatoarelor. Un fel de "Avatar" și "Matrix" laolaltă, cu Delevingne și Rihanna exersându-și talentele actoricești. Care nu sunt puține, dar se vede cum vor să ne amintească faptul că una e fotomodel și cealaltă cântăreață, iar nu actrițe profesioniste. Norocul lor e că în zilele noastre calculatoarele fac toată acțiunea și efectele speciale. Mult mai solicitată e imaginația lui Borges în descrierea tainicului Oraș al Nemuritorilor din cartea "Aleph", de ale cărui holuri labirintice se temeau troglodiții, care, culmea, erau chiar Nemuritorii. Eu mi l-am închipuit ca într-un tablou de Escher. Vizionare plăcută și lectură așijderea! :)

vineri, 17 noiembrie 2017

Determinismul, prognoza meteo și economia. Kant și întrebarea despre limitele cunoașterii omenești: "ce pot să știu?"


"Era toamna, si indienii dintr-o rezervatie indepartata si-au intrebat noul Sef de Trib daca iarna urmeaza sa fie aspra sau nu.
Fiind un Sef de Trib intr-o societate moderna, nu fusese invatat de catre nimeni vechile secrete, astfel incit cind s-a uitat spre cer nu a putut spune cum va fi vremea.
Cu toate acestea, a trebuit sa comunice tribului ca iarna intr-adevar urmeaza sa fie aspra si ca membrii tribului trebuie sa inceapa sa colecteze lemn pentru a fi pregatiti.
Fiind si un lider pragmatic, dupa citeva zile i-a venit o idee. S-a dus in oras la un telefon public, a sunat la Starea Vremii si a intrebat:
- Iarna care vine, va fi aspra sau nu ?
- Se pare ca va fi destul de friguroasa, a raspuns meteorologul.
Seful Tribului s-a dus inapoi in sat si le-a comunicat oamenilor sa stranga chiar mai multe lemne pentru a fi pregatiti.
O saptamana mai tarziu, a apelat din nou serviciul de Starea Vremii:
- Va fi o iarna grea ?
- Da, zice meteorologul, va fi in mod sigur o iarna foarte rece.
Seful Tribului merge inapoi la oamenii sai si le ordona sa colecteze fiecare creanga si crenguta pe care o gasesc in padure.
Doua saptamani mai tarziu, telefoneaza din nou la Starea Vremii:
- Sunteti absolut siguri ca iarna va fi foarte grea ?
- Mai siguri ca niciodata, zice meteorologul. Va fi una dintre cele mai grele ierni pe care le-am avut.
- Cum puteti fi atat de siguri ? intreaba Seful de Trib.
La care meteorologul spune:
- Indienii colecteaza lemn intr-o veselie."

Cam așa par să stea lucrurile și cu prognozele făcute de finanțiști. Întrebat de o jurnalistă dacă Euro va mai crește în următoarea perioadă, un consilier al guvernatorului BNR spune că nu se poate pronunța, pentru că ar crea temeri în piață, dar că specialiștii lor urmăresc zilnic mass-media să vadă cum evoluează cursul valutar. Piața, mass-media și finanțiștii par, deci, niște jucători de poker la o masă ce urmăresc mișcările celorlalți pentru a le ghici atuurile, fiecare încercând să și le disimuleze. 
Cât de simple par lucrurile în științele naturii spre deosebire de științele sociale: avem legi clare, corpul omenesc le respectă la fel ca orice mineral sau plantă. În economie se vorbește de stabilitate ca și cum ROBOR, EURIBOR, raportul dintre importuri și exporturi sau cursul valutar ar trebui să fie ca forța centrifugă ce acționează la mașina de spălat. Totuși, omul e o ființă care ia liber decizii, care produce și consumă cum dorește sau economisește și apoi investește când crede de cuviință, fără a se supune mecanicist unor cerințe. Așa funcționează economia de piață, cea de tip comunist a eșuat mai ales pentru că a negat indeterminismul și libertatea.
Kant spunea că pretențiile noastre de cunoaștere trebuie să se limiteze la ce-și permite intelectul să cuprindă în categoriile sale, iar cu privire la Dumnezeu, nemurirea sufletului sau infinitatea lumii să nu se pronunțe, lăsând loc speranței și credinței. Cineva îmi spunea zilele trecute supărat pe lipsa de previziune a economiei pe următorii cinci ani că planificarea centralizată dinainte de 1989 era mai bună. S-a și văzut, pe hârtie ajunsese totul binișor umflat, însă planificarea economică în ziua de azi nu poate fi acceptată decât la nivelul întreprinzătorilor, pentru că falimentul unui IMM nu bagă țara în criză, dar falimentul unui plan cincinal poate duce la schimbarea unui regim politic sau chiar a formei de guvernământ.


sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Ray Bradbury și "Fahrenheit 451", temperatura la care arde hârtia. Povestea oamenilor-carte.


Guy Montag ajunge singurul pompier care se luptă să stingă focul ce cuprinsese cărțile în societatea futuristă închipuită de Bradbury. Restul pompierilor numai ardeau cărțile, iar tulumbele lor conțineau combustibil, nu apă. Lumea era perfectă, cărțile, aceste droguri ce însingurează, trebuiau căutate și distruse. Cui îi folosesc minutele de izolare, retragere în sine și liniște când lumea răsună de atâtea chemări? Melancolia e o boală a sufletului spuneau medievalii, excesul de imaginație și de semnificații duce la tulburări, la un delir al interpretărilor chiar. Platon dăduse afară din cetate poeții ce exaltau iraționalul, acum a venit rândul celorlalți. 
Montag reușește să se salveze trecând râul spre lumea sălbatică a oamenilor-carte. Nu, nu era o lume a cărturarilor, a erudiților, a enciclopediștilor. Pur și simplu, fiecare om de dincolo trebuia să memoreze o carte și să o poată reproduce fidel ca într-un tezaur viu al istoriei culturii. Cam așa cum în temnițele comuniste Țuțea, Steinhardt și alții ca ei conferențiau înaintea țăranilor ce se opuseseră colectivizării forțate și a profesorilor universitari contestatari ai marxism-leninismului. În "Brave New World" a lui Huxley, Shakespeare nu era decât un moralist incomod și vetust, în "Fahrenheit 451" (temperatura la care ia foc hârtia) era de-a dreptul periculos și subversiv. Toate utopiile sfârșesc în distopii ce sufocă individul. Pentru acesta, lumea ca inginerie afectivă evocă mesajul poetului Gării de Nord din filmul "Filantropica":  "În odaia strâmtă, pe un pat diform / Zac strivit în pernă de un pumn enorm".

P.S: Zilele trecute, întrebat de cineva care citea dintr-o carte lângă intrarea în școală ce înseamnă "pavoazare",  am răspuns după ureche că înseamnă a pava sau a pune pavele. A doua zi, după ce am verificat în DEX, mi-am corectat greșeala în fața colegilor săi: înseamnă a orna sau a împodobi ca de Crăciun. Am încă multe și despre multe de învățat.