"Jenseits des Realitätsprinzip". Normele morale, juridice și principiul realității. Angoasa în lipsa civilizației și principiul plăcerii. Divagații freudiene.

Adulții normali sunt conștienți de cenzura normelor morale și juridice. Cei mai puțin socializați le ignoră pe cele dintâi, dar le respectă pe cele juridice, legile, pentru că se lovesc de consecințele încălcării lor venind din partea autorităților. Așa se face că n-au probleme să râgâie între prieteni și în familie, de pildă, iar cu polițiștii să devină umili. Freud spunea că tensiunea dintre principiul plăcerii și principiul realității subîntinde întreaga noastră viață psihică, fericirea și nefericirea noastră, "Lustprinzips" exprimând latura libidinală, egoistă, iar "Realitätsprinzip" pe cea rațională, cenzura. Desigur că fericirea cum o înțelegea Freud e astfel un ideal irealizabil: corpul ne amintește uneori cu neajunsurile sale că nu ne vom bucura indefinit, ceilalți luați individual cu propriile plăceri că avem concurenți, iar lumea cu normele ei că undeva trebuie să ne oprim. Cel mai dezavantajat e omul condus de principiul realității într-o lume dezordonată marcată de principiul plăcerii, mai mult chiar decât primitivul angoasat în civilizație. Nesocializatul trăind într-o lume bazată pe principiul plăcerii suficient de spațioasă nu se nevrozează - așa cum e cazul celor care se văd rar în vârf de munte sau pe întinderea mării -, dar același om aflat în lumea pre-orășenească unde oamenii încă n-au interiorizat suficient normele traiului în comun, acesta are de suferit. Suferă pentru că e obișnuit să ceară, să i se dea și să ia fără acord, suferă pentru că trebuie să se învețe cu o lume ce n-o înțelege și pe care o consideră ostilă, nu reglementată astfel încât să facă posibilă viețuirea laolaltă a tuturor. Tot lui, modelul civilizației urbane, burgul, îi repugnă, deși preia din confortul acestuia, mai puțin regulile de bun simț și legile, adică tocmai ceea ce dă sens acelui model. "Bunul sălbatic", "Emile" și "Noua Heloise" nu sunt decât idealurile de om ale lui Rousseau, abstracții utile ideologiei Marii Revoluții Franceze, în realitate manierele nu alienează, ci ne fac posibil traiul laolaltă, altfel nu schimbam viața din comuna primitivă cu cea a metropolelor. Q.e.d.

Ecologism de ocazie. Misunderstanding. Setea de sânge albastru în țara lui Dracula. Abordarea englezească a unei nunți regale românești.

La o galerie de artă, o fată, ecologistă, mândră că i se ia interviu, mustra oamenii mari îndemnându-i "să nu mai polueze evul mediu". Cum or fi arătat pungile de plastic și dozele de Cola pe vremea lui Gelu, Glad și Menumorut? :).

Cu specificul umor negru, ziariștii britanici de la "The Economist" publică un articol despre nunta principelui Nicolae la Cazinoul din Sinaia, însoțindu-l de precizarea: "A thirst for blue blood". Greu scapă un popor de clișee.

Totalitarismul, democrația și grupurile de interese. Când puterea pactizează cu opoziția, de regulă pierd cetățenii. Mai mult, dacă partidele aflate la putere ajung să reducă la tăcere opoziția, urmează același tratament pentru societate. Nu degeaba democrațiile antice interziceau conducerile succesive și îndelungate, iar azi conducerea Uniunii Europene e în același spirit, rotativă. Pentru că scopul puterii e de a se permanentiza, cu trecerea timpului desprinzându-se de interesul public, al cetățenilor și axându-se pe interesul personal sau de grup. Între ce declami sau proclami și cum acționezi când ești la putere contrastul e aproape schizoid. De aceea ne trebuie opoziție, alternativă, ca să nu uite nimeni că puterea încredințată de cetățeni prin vot poate fi și trebuie luată tot de către aceștia oricât de frustrant poate fi pentru cei ce conduc.

Studiu de gen asupra lăcomiei. Am avut șefi bărbați și femei, niciodată bărbații n-au făcut chetă să-și schimbe fotoliile din birouri sau să întindă platourile pentru protocol la controale. Mă și mir că la închisoare sunt mai mulți bărbați decât femei pentru corupție. Lipsa transparenței decizionale nu a fost la nimeni mai mare. Aristofan a ridiculizat perfect această solidaritate de gen în "Adunarea femeilor". Și au slăbiciuni estetice pe care și le exploatează reciproc profitând unele de altele. 

"Te-ai dat cu ceilalți, cu opoziția"? Care "ceilalți"? Noi suntem ceilalți, societatea, iar voi sunteți "ei", opoziție politică nu există. În mod normal, democrația presupune, pe lângă altele, existența unei clase politice formată din partidele aflate la putere și cele din opoziție, pe de o parte, și societatea condusă de această clasă, pe de altă parte. Totuși, în județele și localitățile unde opoziția pactizează cu puterea, în instituțiile unde liderii de sindicat țin partea directorilor în abuzurile și persecuțiile făcute la adresa angajaților, "ceilalți" sunt chiar angajații. Opoziția trebuie să se lupte cu puterea, pentru a convinge alegătorii că merită să-i ia locul și că are oameni pregătiți pentru a conduce după alegeri, iar sindicatele să protejeze drepturile angajaților, nu interesele angajatorilor. Cei care conduc par să nu realizeze schimbările produse pe piața muncii în ultimii ani, că există o criză a forței calificate de muncă și continuă să se comporte ca jupânii sau stăpânii pe plantație. Sigur că fără complicitatea unor subalterni dispuși să lingă clanțe și să se gudure pe lângă șefi această atitudine comunistoidă n-ar prolifera iar instituțiile și-ar îmbunătăți activitatea și rezultatele, dar cum 20% din oamenii oricărei companii produc 80% din profit, aceștia vor fi depășiți numeric la orice vot. De aceea, singura posibilitate rămâne reducerea numărului de slugi care gravitează în jurul managerilor și să le lumineze Dumnezeu mintea celor care conduc prost pentru a nu distruge și ce mai funcționează. Cine are ochi de văzut, să vadă și urechi de auzit, să audă.