"Ați avut dreptate când spuneați că...". Începi să îmbătrânești abia atunci când își amintește cineva ce ai spus în vreo chestiune. Mi s-a întâmplat de vreo două ori în ultimele săptămâni și cu toate că stau bine genetic în privința podoabei capilare - tata abia dacă avea câteva fire albe pe cap la 60 de ani -, am rămas pe gânduri: înseamnă că doi oameni fuseseră atenți la ce spusesem și propria lor experiență îmi confirmase ideile. Bașca, după ce am luat examenul la oraș pentru permisul auto am întrebat polițistul când pot să conduc și mi-a răspuns în zeflemea: "Ai stat fără carnet 40 de ani și nu mai poți aștepta 5-6 zile?". Cam atât durează să îl aducă poșta, doar locuiesc la distanță mare de oraș, la vreo 25 de km de Constanța ;). Totuși, permisul se poate lua de la 18 ani, deci nu sunt "decât" vreo 20 de ani de fapt, dar chiar și așa, de ce am așteptat atât? :).
Am amânat, am amânat considerând că diferența specifică a omului față de restul viețuitoarelor, rațiunea, trebuie să rămână filtrul principal dintre impuls și acțiune. Că trebuie să iei în seamă cât mai multe aspecte, să deosebești cauzele de condiții și pe acestea de consecințe. Încercarea carteziană de a nu ne extinde voința infinită prin care ne asemănăm divinității dincolo de limitele intelectului care ne deosebește fix de aceeași divinitate ne ia o bună parte din viață.
Desigur că viața unui om e prea scurtă pentru posibilitățile minții sale, poate că, la fel ca Benjamin Button, oamenii ar trebui să se nască din nou ajunși la bătrânețe, dar cu siguranță am fi lipsiți de bucuria curiozității celui care învață ceva nou specifică tinerilor. "Nu lăsa pe mâine ce poți face azi, lasă pe poimâine că poate nu mai trebuie făcut" ne îndemna mucalit Murphy cu legile lui, dar abia lacrimile de panică ale cuiva care a amânat să învețe pentru un examen ce se apropie mi-au arătat cât de important e să fii organizat. Decât să te complaci în amânări succesive, mai bine calculează-ți pașii proiectului de sine. Ceva bun trebuie să iasă din toate acestea.
