- Am cumpărat luna trecută o carte a unuia dintre liderii mișcării poloneze dinainte de 1989, "Solidaritatea" - Bronisław Wildstein. Acest disident anticomunist, prin "Un trecut care se încăpățânează să nu mai treacă", m-a uimit cu similaritățile dintre dificultățile pe care le-au creat după căderea Cortinei de Fier foștii nomenclaturiști societății poloneze și ce se întâmplă încă în societatea românească. Pe lângă tragediile istorice ale Poloniei din secolul XX - hitleristă și stalinistă -, omul e preocupat și de accidentul de la Smolensk din 2010, când Polonia și-a pierdut o bună parte din elita conducătoare în frunte cu președintele. El pune totul pe seama incoerențelor primului ministru Tusk sau ale ministrului Tomasz Arabski în a pune la dispoziția lui Lech Kaczynski o aeronavă pentru a se deplasa la comemorarea de 70 de ani de la Katyń, unde în 1940 câteva mii de ofițeri polonezi au fost asasinați din ordinul poliției secrete sovietice a lui Stalin. În zilele noastre, Tusk e președintele Consiliului European și pare destul de critic față de acțiunile hegemonice ale Rusiei, dar ce s-a întâmplat în 2010, probabil că Wildstein cunoaște mai bine. Eu am remarcat însă că, teoretic, Europa Centrală și de Est au trecut la economia de piață, dar practic s-au dezvoltat rețelele de putere create de fostul establishment (mi-e greu să le spun "elite" unor semianalfabeți care sunt arestați pe bandă în aceste zile după ce și-au batjocorit un sfert de secol electoratul și l-au ținut în ignoranță pentru a-i folosi votul drept armă în lupta politică împotriva contracandidaților - își închipuie aceștia că prin votul pe care oamenii li l-au dat le-au încredințat și viața sau conștiința în totalitate? Asta ar fi o aiureală necritică și antidemocratică. Totuși, pentru că definiția establishmentului poate fi sinonimă cu a elitelor, voi accepta că sunt și aceste emanații ale comunismului niște "elite". Așa apare în Wikipedia, cel puțin:
"Establishment este un termen folosit pentru a se referi la grupul vizibil dominant sau elita care deține puterea sau autoritatea într-o națiune sau organizație. Termenul sugerează un grup social închis care-și selectează membrii. Termenul poate fi utilizat pentru a descrie structuri specifice de elită înrădăcinate în instituții specifice, dar de obicei este informal în aplicare și este utilizat mai mult de mass-media decât de cercetători.
Termenul „establishment”, preluat din limba engleză, se referă la o stare de lucruri acceptabilă, un echilibru, un consens între centrele de putere sau o rețea integrată de influențe, monopoluri, dominații ale unor organe oficiale sau mai puțin oficiale asupra unei mase de persoane, societăți, comunități care acceptă norma oferită ca model de către reprezentanții establishmentului." )
E la fel de ciudat și la noi cum grupuri de culturnici sau ideologi care timp de jumătate de secol au cultivat ura față de Occident și economia de piață - în timp ce le gustau beneficiile ca nomenclaturiști protejați cu strășnicie de Securitatea comunistă (celebra replică a lui Arghezi pentru Zaharia Stancu - "una vorbim și alta fumăm" e potrivită aici), dau acum lecții de capitalism și democrație. Or, cum vrei tu să crești competitivitatea economică și să îmbunătățești calitatea bunurilor sau serviciilor într-o țară unde actorii politici și economici sunt din aceeași rețea? După cum se vede, fiind legați prin furt și complicități, pică în lanț unii după alții.
- despre meritocrație am găsit azi dimineață o carte în librăria "Cărturești" de la City Mall, dar mi s-a părut insuficient elaborată științific, așa că am preferat să-mi cumpăr câteva cărțulii clasice de Seneca, Rousseau și John Locke. Aristotel punea problema dreptății distributive când se întreba cine să beneficieze în societate de mai multe avantaje, bani, funcții, etc - cei cu merite deosebite sau cei aflați în nevoie? Numai că el considera un merit și faptul că o persoană se naște dintr-o familie nobiliară, deci nu doar calitățile personale pe care ni le cultivăm fiecare în viață, așa că meritul trebuie redefinit în termeni actuali, contemporani. Socialiștii cultivă mai ales suspiciunea față de meritocrație, considerând că ea tinde să devină segregaționistă și nedemocratică, așa cum aristocrația tinde să devină oligarhie când emite norme și legi numai în avantajul său și pentru conservarea status-quo-ului propriu, pierzându-se reprezentativitatea populară, dar mă întreb și eu dacă a evoluat vreodată o societate fără o elită autentică la toate nivelurile sale.
- în ultimii ani am scris și eu suspect de mult despre libertate; Nietzsche ar fi spus că am o problemă de voință doar, însă câteodată chiar am dreptul să mă întreb câte decizii mai pot lua liber (cu sensul de întâmplător), știind ce interese am atins exprimându-mă în scris, pe blog sau aiurea pe Facebook; e ciudat cât circ pot isca niște cuvinte, niște opinii...
- am găsit un exemplu frumos de țară în cartea de interviuri "Tranziția. Primii 25 de ani", de Alina Mungiu-Pippidi și Vartan Arachelian: "În lumea postmaterială, orășenii se mută la țară și e o lume de servicii pentru ei care este instalată în rural. În timp ce România se află în fermieratul de supraviețuire, locuitorul ruralului sunt țărani. Și Danemarca a început așa, dar România continuă să aibă în rural locul cu mortalitatea cea mai mare, cu educația cea mai mică, iar de productivitate nici nu poate fi vorba... Da. Supraviețuirea. Asta e definiția ruralului nostru, care explică multe, politica mai ales... Danemarca a făcut reformele astea extraordinare în secolul al XIX-lea... Au construit o țară mică aproape perfectă. Au avut noroc cu Reforma, care a educat pe toată lumea, pastorii au învățat pe toată lumea carte, ca să poată citi Biblia. Au învățat pe toată lumea să citească foarte devreme, pe la 1800, și asta a creat o masă de populație cu alte posibilități de informare. Pe fondul acesta, au construit prima birocrație pe bază de merit - nici prinț să fii nu mai puteai lucra în aparatul de stat la Copenhaga decât dacă aveai diplomă în drept de la Universitate, și asta de la începutul secolului al XIX-lea deja. De ce Argetoianu și alții studiau fermieratul din Danemarca? Pentru că acolo se dezvoltaseră modele productive... Danemarca e pusă de mine în titlu în mod aleatoriu. Putea să fie Suedia sau Olanda, putea să fie și Anglia." (pp. 225-226). De altfel, nici în țările puternic industrializate nu sunt discrepanțe atât de mari între standardele de viață ale cetățenilor. Dar se pare că revenim la problema voinței în întreaga societate aici și în lumea politică.
