Într-o scenă, clovnul Arthur intră deghizat ca angajat în sala de proiecții a balului caritabil organizat de Wayne, candidatul la primăria orașului Gotham care îi numise "clovni" pe localnicii săraci ce protestau în fața reședinței sale. Toată elita orașului, în frac, se amuza copios urmărind dansul pe role al lui Chaplin din "Timpuri moderne". Așa cum în Roma antică săracii din arenă îi distrau pe cetățeni, aici cetățenii distrau elita.
Scena e cumva o meta-scenă autoreferențială și produce în mintea lui Arthur un declic defetist: mereu a fost așa, mereu va fi așa. Fie că se întâmplă în anii '30, fie în anii '80, fie în zilele noastre, ecuația rămâne aceeași, polii puterii rămânând neschimbați. Joker se vrea un anti-erou Oedip înfrânt de atotputernicul, de suprazeiescul "tyche" și vrea să transmită un mesaj: liberul arbitru nu există, suntem supuși determinismului social, noi nefiind responsabili pentru ce suntem. Hollywood-ul a făcut un film despre el însuși privindu-i din sală pe Chaplin, Joker și pe alții ca ei. Violența istoriei trece acum prin lentila uzinei de vise pe care o patronează și din când în când se mai uită în oglindă pentru a-și trezi conștiința din amorțeală. Joaquin Phoenix a fost bine ales, de la "Gladiatorul" și până la "Joker" actorul a reușit să rafineze răul în expresii și gesturi. Totuși, filmul rămâne slab, nu de neînțeles, iar dacă Joaquin Phoenix spera să scape la maturitate de imaginea actorului de rol secund, a eșuat ca și personajul său.