După ce am văzut cele mai cunoscute filme despre epidemii și pandemii, m-am oprit la un serial canadian, aparent banal, început în 2004 - "ReGenesis". Bineînțeles că e progresist, neomarxist, antirepublican și anticonservator prin atitudine, dar m-a captivat cu detaliile științifice. Până în momentul în care transformă genetica și microbiologia într-o ideologie deterministă unde nu mai contează liberul arbitru, deciziile individuale, ci acțiunea inconștientă a unor bacterii, viruși, larve sau fungi. Un astfel de serial e ca un vaccin împotriva panicii din societate alimentată mediatic. Frica e alungată de cunoaștere, iar știința ne-a învățat că și dacă nu tot ce se întâmplă a fost explicat, poate fi explicat.
Dacă psihiatrii îndeobște își tratează pacienții cu medicamente ce au rolul de a stabili echilibrele chimice din creier, microbiologii din serial găsesc într-un episod explicații epidemice inclusiv pentru rata sinuciderilor dintr-un oraș.
Nu îmi place această credință recentă a medicilor în farmacologie, pentru că îi face comozi și expeditivi, neîncrezători în relația corp-minte. Problema e că unii se situează numai de partea corpului și devin un fel de mecanici auto care lucrează cu celule, țesuturi, organe și oase, iar alții tind să relativizeze corpul considerând că totul ține de minte, că boala e o iluzie tratabilă prin credință și autosugestie.
E doar un film, păcătuiește prin exagerare, la fel ca oricine vede lumea doar prin prisma domeniului său. Ideea de fundal a lui este: noi dezvăluim secretele naturii și astfel stăpânim universul mare din interior, noi cunoaștem rotițele, angrenajul, voi vedeți doar carcasele umblătoare. Nu mai spun că personajele au tot felul de vicii, de apucături care pe un om obișnuit l-ar transforma într-un delincvent: alcoolism, tabagism, narcomanie, adicții care le dau soluții fulgerătoare, euristice pentru probleme cu care masele algoritmice care mișună în societate se confruntă și care nu știu cine sunt rezolvitorii lor anonimi.
