luni, 22 ianuarie 2018

Pauzele în gândire: "ă..., ă..., ă..." și motivația lor. Ce mai înseamnă azi o televiziune de știri?


O jurnalistă moderează o emisiune la o televiziune de știri, face pauze în gândire și are lapsusuri care o descalifică din statutul de comunicator public. Se vede că vânează interpretări ale faptelor care să compromită adversarii politici ai postului de care aparține. Niciun pic de imparțialitate, măcar aparentă, care să atragă privitorul ce caută să afle un adevăr sau cum stau lucrurile, faptele. Dumneaei e genul acela de interlocutor care sare ca ars la orice cuvânt, accent, gest sau privire a locutorului. Caută stridența, conflictul, ratingul sordid. Are probabil scuza că moderează un talk-show și poate fi mai subiectivă decât o prezentatoare impasibilă de știri, însă raționamentele sale abundă în sofisme, deși orice dezbatere trebuie să respecte măcar câteva reguli elementare ale gândirii corecte, principiile stabilite de Aristotel și Leibniz: să păstrezi subiectul discuției de la premise până la concluzie identic, să nu te contrazici în același timp și sub același raport (te poți contrazice de-a lungul vieții, pentru că poți afla date noi, marii gânditori Hegel sau Wittgenstein au făcut-o, negându-și la maturitate sau bătrânețe concepțiile din tinerețe), să accepți uneori că a treia variantă nu există și, bineînțeles, că trebuie să te bazezi pe argumente solide când susții o teză, suficiente, dar nu și necesare sau necesare și suficiente. 
Eu n-am înțeles încă de când au apărut în peisajul mediatic ce înseamnă să fii televiziune de știri cu partizanate politice. Prefer jurnalele de știri de la Euronews cu profesionalismul lor anost. Starea vremii, de pildă, nu cunoaște ideologia, însă felul cum sunt prezentate la noi măsurile luate de autorități plasează automat trusturile de presă în tabăra puterii sau a opoziției. Faptul că jurnalele de știri au și pauze de publicitate spune multe despre info-tainment și consumerism ca semne ale gândirii slabe din zilele noastre. Cel mai simpatic mi s-a părut un bătrân din Videle care adineauri spunea la tv că "Darmen Can e vecină cu Viorica Vasilica Dăncilă". Televiziunile de știri livrează tot mai mult interpretări.

P.S: Cum reușesc unii să se afle mereu de partea celor care conduc, indiferent câți conducători s-ar schimba și oricât s-ar urî aceștia între ei? Dar în partidele care conduc? Cine de cine are nevoie de fapt?

"Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele" - Ludwig Wittgenstein.


marți, 2 ianuarie 2018

Zahirul lui Borges și cum verbele "a trăi" și "a visa" devin sinonime. Imaginea unei țări în filme.


Zahirul e o monedă care-l obsedează pe Luis Borges într-o povestioară din cartea "Aleph". Banul concentrează în el toate posibilitățile, desigur în funcție de valoarea lui, dar această monedă tinde să devină pentru purtător ceea ce apa era pentru Thales, aerul pentru Anaximene, focul pentru Heraclit sau Formele pentru Platon: principiu și substanță omniprezentă. Borges ajunge chiar la blasfemia identificării lui cu divinitatea, deci nu e doar un mijloc de schimb și o măsură a valorii, ca în economiile moderne, ci sursă a identificării traiului cu visul. Zahirul oferă un trai de vis, de unde și concluzia că banul ia mințile. Să rămânem lucizi, totuși. 
Îl las pe Borges în lumile sale fantastice și revin la filmele recente. Unul captivant de acțiune a fost în 2017 - "American Assassin", care descrie drama personală a unui tânăr ce-l face să se înroleze într-o echipă contrateroristă a CIA. Echipa caută să anihileze celulele radicale din SUA, Europa și țările arabe, celule dornice să fabrice dispozitive nucleare. Filmul oferă adrenalină și înlătură câteva clișee, păstrându-le pe altele, rămâne de observat care sunt acestea.
De-a lungul istoriei, marile imperii s-au considerat, uneori pe drept, factori ai civilizării și garanți ai securității. Așa au fost atenienii în zorii democrației când se luptau cu spartanii și cu persanii, așa au fost romanii, iar acum e rândul americanilor și europenilor să ofere un model. Mi-a plăcut în film și o scenă din România în care lipsește clișeul cu Dracula și unde se întâlnește trupa, iar descrierea e simplă: "Sure house CIA, Romania". Accentul s-a deplasat în imaginarul colectiv occidental de la dezastrul comunist și sadismul voievodului transilvănean la siguranța unei case dintr-un peisaj idilic. Rămânem pe aici un partener de încredere pentru lumea bună din Occident, cu inconvenientele noastre din societate, dar fără să uităm cărui spațiu aparținem.