Sunt mulțumit, am o sâmbătă după amiază superbă, după un drum făcut la "Cărtureşti" de unde mi-am cumpărat o broşură despre importanța respectului şi regulilor în mediul de afaceri şi o carte de eseuri a lui Paul Johnson. Din lectura celei dintâi mi-am reactualizat câteva detalii utile în domeniul comunicării:
O comunicare nonverbală are loc prin intermediul:
- vestimentației: stil, stare, culori, calitate, măsură potrivită;
- corpului: mărime, statură, chip, tonus muscular;
- aranjamentul părului: starea lui îngrijită, stil;
- mimicii, gesticulărilor, poziției corpului, mersului;
- privirii şi contactului vizual;
- strângerii de mână.
O comunicare paraverbală are loc prin intermediul:
- glasului: înălțime, ritm, tărie;
- accentului melodic al frazării;
- limpezimii rostirii cuvintelor;
- dialectului, accentului;
- pauzelor în vorbire;
- zgomotelor de descumpănire, cum ar fi "ăăă" etc.
O comunicare verbală are loc prin intermediul:
- alegerii cuvintelor;
- modalității de a saluta;
- prezentării personale.
Acțiuni interzise în timpul unei convorbiri telefonice:
- fumatul;
- băutul;
- mâncatul;
- altele, pe care să le lăsați auzite din greşeală;
- zgomotul lucrului cu tastatura unui calculator etc.
Numărați de câte ori, în cursul unei zile întregi,
- Ați folosit următoarele cuvinte: "Mulțumesc", "Vă/Te rog" şi "Scuzați-mă/Scuză-mă";
- V-ați oferit, cu totul spontan, să dați un ajutor cât de mic;
- Ați ținut uşa pentru a trece şi alții.
(Nandine Meyden - "Eticheta în viața de afaceri. Cum evităm gafele în mediul de afaceri")
Mai devreme, la o frizerie de pe strada mea mă uitam - îngrijorat să nu-mi greşească freza - cum vorbea la telefon când mă tundea o angajată de acolo ținându-şi celularul la ureche cu umărul stâng ridicat şi cu urechea lipită de el. Până la urmă a reuşit să-mi îndrepte freza şi să mă scape de zulufii care zburdau pe la ceafă şi tâmple de la o vreme.
Răsfoind în librărie cartea lui Paul Johnson, "La naiba cu Picasso", m-a amuzat un eseu în care acesta povestea cum şi-a cumpărat un tablou scump în urmă cu vreo douăzeci de ani de teamă că vor veni socialiştii la putere şi îi vor vâna banii. Se pare că şi neo-liberalii gândesc în aceeaşi paradigmă a redistribuirii cum i-a determinat stânga politică să o facă. Măsurile de austeritate din 2008 încoace le-au mai dat un pic de speranță însă că nu doar capitalul s-a sacrificat, ci şi munca.
Răsfoind în librărie cartea lui Paul Johnson, "La naiba cu Picasso", m-a amuzat un eseu în care acesta povestea cum şi-a cumpărat un tablou scump în urmă cu vreo douăzeci de ani de teamă că vor veni socialiştii la putere şi îi vor vâna banii. Se pare că şi neo-liberalii gândesc în aceeaşi paradigmă a redistribuirii cum i-a determinat stânga politică să o facă. Măsurile de austeritate din 2008 încoace le-au mai dat un pic de speranță însă că nu doar capitalul s-a sacrificat, ci şi munca.
Adaug şi câteva texte scrise în ultima lună, dar pentru care nu găsisem timpul şi forma potrivită:
- Intelectualul nu descrie realitatea, ci o foloseşte pentru a seduce. "Intentio auctoris", atât de problematizată în hermeneutică, devine pentru scriitor năvodul în care pescarii pun seara momeala şi pe care a doua zi îl ridică plin de peşti. Iubirea e momeala cea mai de soi pentru el, ştiind că fiecare ne luptăm pentru ea şi că o vedem ca pe un premiu. Pentru că o altă premisă hermeneutică e presupusă aici - înțelegerea părții unui text sau discurs e posibilă numai din perspectiva întregului şi a întregului prin parte -, un autor preia descrieri ale realității şi le foloseşte ca să creeze momeala cea mai atrăgătoare;
- La o grădină zoologică din China animalele sunt libere, aflu de la televizor, iar oamenii sunt plimbați printre ele în cuşti, după ce în prealabil au semnat un acord scris. Printre condiții se află şi aceea de a nu scoate degetele printre gratii. La asta mă gândeam când, aflat în autobuz zilele trecute, vedeam cum îşi fac semne cu mâna pe geam şoferii de la firma de transport. Probabil că ei ştiu mai bine specificul faunei citadine şi de aceea.
- De câțiva ani încoace, pe terenul viran al fostei fabrici de pâine din spatele blocului - mândria oraşului în perioada comunistă şi loc de stat la cozi interminabile ale umilinței, cu oameni păziți de Jandarmerie din dube uriaşe ca să nu se încaiere -, din când în când cineva priponeşte alături de vila răsărită între blocuri câte un cal pe care îl lasă la păscut ore întregi. O dată un cal alb, altă dată un cal maro / negru, ba chiar şi un măgar. Abia acum, după sfertul acesta de secol de la revoluția din 1989, garajele urâte din tablă unde îşi depozitau vecinii murăturile iarna - unii nu mai aveau nici loc pentru maşini - au dispărut şi în locul lor edilii au făcut o parcare frumos asfaltată pentru autoturismele riveranilor. Eu aş face un parc de recreere pe locul acesta viran, poate aşa uităm de atrocitățile şi de mutilarea mentalităților comise de acel regim. Poate că uneori exteriorul se schimbă mai repede în bine decât sunt unii pregătiți să priceapă. Iată încă un motiv să continui a-i convinge pe oameni că pot exista şi armonii între individualism şi viața din spațiul public. Victime ale unui tip de industrializare a economiei de tip stalinist care a strămutat oamenii de la sate înconjurându-i cu fabrici şi uzine în care puteau fi manipulați mai uşor, unii au crezut că astfel redescoperă sentimentul pierdut al proprietăților din străbuni confiscate. De fapt, comunismul a înțeles cel mai prost solidaritatea, bazându-se pe ura dintre indivizi şi supunerea față de partidul unic. Cine îl regretă, să observe stilul de viață cotidian al propagandiştilor săi;
- Mi-am amintit de o scenă cu profesorul meu de Geografie din liceu şi soția lui. El era un om cu o memorie fantastică pentru care îl admiram - ştia toate zonele din țară cu resursele lor naturale. Aflându-se amândoi în oraş, el se întreba: "De ce n-avem bani, că doar nici eu nu mai beau, nici tu nu mai fumezi?" Am tăcut discret şi am trecut mai departe fără să dau bună ziua, probabil pentru a nu-i expune unui moment jenant. Dar acela era un fapt de viață cotidiană de acum două decenii, ei se casatoriseră târziu, aveau în landou un nou născut şi probabil că noile responsabilități familiale îi depăşeau;
- Cine iubeşte viața nu se poate plictisi, măcar şi pentru că sunt atâtea idei care ne vin în minte după câte o experiență cotidiană, idei care creează ele însele un sens. Dacă mai şi înțelegi "ce-i mână în luptă" pe cei mai mulți, treci senin sau zâmbind prin lume. "Get lonely sometimes", suna versul unei melodii, pentru că viața însăşi presupune relaxare. Dacă, aşa cum spune Aristotel, fericirea constă în activitatea gândirii care se gândeşte pe sine ca gândire şi repausul e reprezentat de joc, înseamnă că un om care gândeşte şi zâmbeşte se poate considera fericit chiar prin această activitate. Uite, pe strada mea iese uneori şi priveşte maşinile parcate un om fără nas. Probabil că are o deformație congenitală, nici pe copiii vecinilor nu-i mai sperie, poate că doar le aminteşte adulților de statuia Sfinxului din Bucegi sau de cronicarul Nicolae Milescu Spătarul, poreclit "Cârnul" după ce un domnitor se spune că i-a tăiat nasul pentru că mințea mult;
- Societățile conservatoare nedezvoltate (pentru că sunt si altele nonarhaice, dezvoltate) condamnă moral oamenii necăsătoriți sau cuplurile fără copii şi îi privesc drept o amenințare pentru profilul pe care şi l-au creat despre omul deplin, dar nici nu le facilitează condițiile ca să ajungă la fel. Veniturile unui profesor, de pildă, care nu face meditații pentru bani sau nu ia şpagă sunt imposibile pentru a-şi întemeia o familie independentă de finanțarea din partea rudelor sale. Sunt locuri în lume unde acest lucru este posibil şi demnitatea individului, a familiei sale sunt asigurate de venituri decente. Unul comenta pe Facebook la o postare despre ajutoarele acordate refugiaților a Tatianei Niculescu Bran - fostă consilier prezidențial - că la noi ar face şi trei copii familiile dacă ar câştiga 250 de Euro lunar. Mi s-a părut absurd, când salariul unui om cu studii superioare în țările occidentale e de cel puțin 1000 de Euro, iar în 2007 se spunea că vom avea cel puțin 350 de Euro salariul după ce intrăm în Uniunea Europeană. Eu am acum puțin peste 300 de Euro salariul, iar o prietenă care studiază Dreptul îmi spunea că are bursa de 100 de euro, deşi a intrat pe locurile bugetate şi ştiu cât de bine învață, că e o persoană merituoasă. Un venit sub 500 de euro face însă imposibilă economisirea, iar sub 1000 de euro este inacccesibil creditul imobiliar, cheltuielile reducându-se la consum de alimente, utilități sau chirie. Acum înțelegi de ce justiția condamnă corupția politică din administrația centrală şi locală? Să faci tu copii cu veniturile astea, dacă vrei să ți-i condamni apoi la ajutoare sociale, măi postacule de partid! Eu nu-mi dau votul demagogilor, aştept proiecte viabile. Până să-i reproşezi unui cetățean, tu, politician ținut la putere de clanuri mafiote, că nu-şi face datoria umană şi patriotică de a avea urmaşi, întreabă-te câte legi ai creat şi te-ai asigurat că sunt aplicate pentru acest proiect demografic. Altfel nu faci decât retorică electorală;
- E păcat că nu mai scrii, ştii că am fost mereu încântat de simțul metaforei de care dispui. Până şi de romanul nostru bimotor pe care îl începusem amândoi în urmă cu şapte ani mi-e dor, acel experiment literar în care fiecare adăuga câte un capitol fără să-i spună celuilalt ce conține şi lăsându-l să creeze dinamica narațiunii după idiosincraziile proprii. Zilele trecute să ştii că am zâmbit când ai reprodus un dialog avut cu fostul tău iubit şi ai spus "Hai, măi Tibi!" în loc să spui numele lui. E bine că ştiu ceva psihanaliză, chiar dacă tu crezi că asta mă împiedică "să-mi trăiesc viața bucurându-mă mai mult". Dar ştii şi tu acum, fiind studentă deja, ce înseamnă gestiunea propriei vieți. Mi se pare totuşi bizară siguranța ta când spui că n-am ales niciodată femeia potrivită, crezi că ştii atât de bine ce-mi doream eu şi ce-şi doreau ele? Octaviei chiar îi dedic următoarea rememorare:
Mai ştii când în urmă cu vreo cinci ani mă opreai când ne plimbam prin parcuri să le dai vrăbiilor bucățele de plăcintă? Le considerai mai sincere decât noi, oamenii, mai singure, mai neînțelese şi mai recunoscătoare. Zilele trecute s-a aciuat una lângă prosopul meu la plajă şi pentru că n-am făcut mişcări bruşte venea țopăind mirată probabil ce specie de mamifer acvatic oi fi. Cred că era mai degrabă un pui de vrabie, pentru că avea ciocul aproape străveziu. În zilele când pescăruşii vânează i-am observat cum îşi ațintesc privirea spre valuri, atenți să nu cadă umbra lor deasupra bancului de peşti, cum stâpânesc briza cu alonja aripilor şi apoi cum se aruncă spre pradă cu viteza fulgerului. Pescăruşii au în acele momente o somptuozitate imperială, pe când vrăbiile o pudoare de fecioară crescută la pension. Ce am observat este că peştii prinşi sunt destul de mari, adică m-aş lăuda si eu cu ei în acul undiței dacă aş merge la pescuit;
- Călătoream cu trenul sau cu autobuzul prin țară in facultate şi câteodată cineva cobora noaptea cu bagaje şi sacoşe în vreo stație dintr-un sat pierdut printre dealuri. Eu am trăit mereu la oraş şi iubesc verile mele de pe malul mării sau excursiile montane, dar bunicii mei pe care istoria a făcut să nu-i cunosc au fost comercianți şi săteni gospodari bănățeni, iar scenele acestea cu drumuri nocturne prin țară mi se păreau de un pitoresc desăvârşit: ființa umană solitară urmându-şi drumul sub stele către casă, ştiindu-se în siguranță, însoțită numai de privirile noastre, ale unor călători necunoscuți ce-şi aveau propriul drum. Ce monstru a putut să facă din om comunismul! L-a scos din habitatul său milenar şi l-a dus în cartierele muncitoreşti făcându-l mai uşor de controlat. Lenin chiar se lăuda că a reuşit cu bolşevicii lui să-i păcălească pe țărani. Dan Grigore, celebrul pianist, spunea într-o emisiune tv de săptămânile trecute: "Noi trăim încă în comunism, dar s-a camuflat".
P.S: La încheierea sezonului, proprietarul unei terase de pe litoral cu simțul umorului pusese anunțul de mai sus. Mi s-a părut amuzant, aşa ca am făcut o fotografie care ilustrează în felul său frica oricărui întreprinzător de a nu fi, pe de o parte, suprataxat de stat, iar pe de alta, furat de infractori. Ce înseamnă de fapt să faci parte din clasa de mijloc şi care sunt problemele sale?
Adaug o emisiune cu rapsodul popular Grigore Leşe, un promotor al folclorului autentic românesc:
- De câțiva ani încoace, pe terenul viran al fostei fabrici de pâine din spatele blocului - mândria oraşului în perioada comunistă şi loc de stat la cozi interminabile ale umilinței, cu oameni păziți de Jandarmerie din dube uriaşe ca să nu se încaiere -, din când în când cineva priponeşte alături de vila răsărită între blocuri câte un cal pe care îl lasă la păscut ore întregi. O dată un cal alb, altă dată un cal maro / negru, ba chiar şi un măgar. Abia acum, după sfertul acesta de secol de la revoluția din 1989, garajele urâte din tablă unde îşi depozitau vecinii murăturile iarna - unii nu mai aveau nici loc pentru maşini - au dispărut şi în locul lor edilii au făcut o parcare frumos asfaltată pentru autoturismele riveranilor. Eu aş face un parc de recreere pe locul acesta viran, poate aşa uităm de atrocitățile şi de mutilarea mentalităților comise de acel regim. Poate că uneori exteriorul se schimbă mai repede în bine decât sunt unii pregătiți să priceapă. Iată încă un motiv să continui a-i convinge pe oameni că pot exista şi armonii între individualism şi viața din spațiul public. Victime ale unui tip de industrializare a economiei de tip stalinist care a strămutat oamenii de la sate înconjurându-i cu fabrici şi uzine în care puteau fi manipulați mai uşor, unii au crezut că astfel redescoperă sentimentul pierdut al proprietăților din străbuni confiscate. De fapt, comunismul a înțeles cel mai prost solidaritatea, bazându-se pe ura dintre indivizi şi supunerea față de partidul unic. Cine îl regretă, să observe stilul de viață cotidian al propagandiştilor săi;
- Mi-am amintit de o scenă cu profesorul meu de Geografie din liceu şi soția lui. El era un om cu o memorie fantastică pentru care îl admiram - ştia toate zonele din țară cu resursele lor naturale. Aflându-se amândoi în oraş, el se întreba: "De ce n-avem bani, că doar nici eu nu mai beau, nici tu nu mai fumezi?" Am tăcut discret şi am trecut mai departe fără să dau bună ziua, probabil pentru a nu-i expune unui moment jenant. Dar acela era un fapt de viață cotidiană de acum două decenii, ei se casatoriseră târziu, aveau în landou un nou născut şi probabil că noile responsabilități familiale îi depăşeau;
- Cine iubeşte viața nu se poate plictisi, măcar şi pentru că sunt atâtea idei care ne vin în minte după câte o experiență cotidiană, idei care creează ele însele un sens. Dacă mai şi înțelegi "ce-i mână în luptă" pe cei mai mulți, treci senin sau zâmbind prin lume. "Get lonely sometimes", suna versul unei melodii, pentru că viața însăşi presupune relaxare. Dacă, aşa cum spune Aristotel, fericirea constă în activitatea gândirii care se gândeşte pe sine ca gândire şi repausul e reprezentat de joc, înseamnă că un om care gândeşte şi zâmbeşte se poate considera fericit chiar prin această activitate. Uite, pe strada mea iese uneori şi priveşte maşinile parcate un om fără nas. Probabil că are o deformație congenitală, nici pe copiii vecinilor nu-i mai sperie, poate că doar le aminteşte adulților de statuia Sfinxului din Bucegi sau de cronicarul Nicolae Milescu Spătarul, poreclit "Cârnul" după ce un domnitor se spune că i-a tăiat nasul pentru că mințea mult;
- Societățile conservatoare nedezvoltate (pentru că sunt si altele nonarhaice, dezvoltate) condamnă moral oamenii necăsătoriți sau cuplurile fără copii şi îi privesc drept o amenințare pentru profilul pe care şi l-au creat despre omul deplin, dar nici nu le facilitează condițiile ca să ajungă la fel. Veniturile unui profesor, de pildă, care nu face meditații pentru bani sau nu ia şpagă sunt imposibile pentru a-şi întemeia o familie independentă de finanțarea din partea rudelor sale. Sunt locuri în lume unde acest lucru este posibil şi demnitatea individului, a familiei sale sunt asigurate de venituri decente. Unul comenta pe Facebook la o postare despre ajutoarele acordate refugiaților a Tatianei Niculescu Bran - fostă consilier prezidențial - că la noi ar face şi trei copii familiile dacă ar câştiga 250 de Euro lunar. Mi s-a părut absurd, când salariul unui om cu studii superioare în țările occidentale e de cel puțin 1000 de Euro, iar în 2007 se spunea că vom avea cel puțin 350 de Euro salariul după ce intrăm în Uniunea Europeană. Eu am acum puțin peste 300 de Euro salariul, iar o prietenă care studiază Dreptul îmi spunea că are bursa de 100 de euro, deşi a intrat pe locurile bugetate şi ştiu cât de bine învață, că e o persoană merituoasă. Un venit sub 500 de euro face însă imposibilă economisirea, iar sub 1000 de euro este inacccesibil creditul imobiliar, cheltuielile reducându-se la consum de alimente, utilități sau chirie. Acum înțelegi de ce justiția condamnă corupția politică din administrația centrală şi locală? Să faci tu copii cu veniturile astea, dacă vrei să ți-i condamni apoi la ajutoare sociale, măi postacule de partid! Eu nu-mi dau votul demagogilor, aştept proiecte viabile. Până să-i reproşezi unui cetățean, tu, politician ținut la putere de clanuri mafiote, că nu-şi face datoria umană şi patriotică de a avea urmaşi, întreabă-te câte legi ai creat şi te-ai asigurat că sunt aplicate pentru acest proiect demografic. Altfel nu faci decât retorică electorală;
- E păcat că nu mai scrii, ştii că am fost mereu încântat de simțul metaforei de care dispui. Până şi de romanul nostru bimotor pe care îl începusem amândoi în urmă cu şapte ani mi-e dor, acel experiment literar în care fiecare adăuga câte un capitol fără să-i spună celuilalt ce conține şi lăsându-l să creeze dinamica narațiunii după idiosincraziile proprii. Zilele trecute să ştii că am zâmbit când ai reprodus un dialog avut cu fostul tău iubit şi ai spus "Hai, măi Tibi!" în loc să spui numele lui. E bine că ştiu ceva psihanaliză, chiar dacă tu crezi că asta mă împiedică "să-mi trăiesc viața bucurându-mă mai mult". Dar ştii şi tu acum, fiind studentă deja, ce înseamnă gestiunea propriei vieți. Mi se pare totuşi bizară siguranța ta când spui că n-am ales niciodată femeia potrivită, crezi că ştii atât de bine ce-mi doream eu şi ce-şi doreau ele? Octaviei chiar îi dedic următoarea rememorare:
Mai ştii când în urmă cu vreo cinci ani mă opreai când ne plimbam prin parcuri să le dai vrăbiilor bucățele de plăcintă? Le considerai mai sincere decât noi, oamenii, mai singure, mai neînțelese şi mai recunoscătoare. Zilele trecute s-a aciuat una lângă prosopul meu la plajă şi pentru că n-am făcut mişcări bruşte venea țopăind mirată probabil ce specie de mamifer acvatic oi fi. Cred că era mai degrabă un pui de vrabie, pentru că avea ciocul aproape străveziu. În zilele când pescăruşii vânează i-am observat cum îşi ațintesc privirea spre valuri, atenți să nu cadă umbra lor deasupra bancului de peşti, cum stâpânesc briza cu alonja aripilor şi apoi cum se aruncă spre pradă cu viteza fulgerului. Pescăruşii au în acele momente o somptuozitate imperială, pe când vrăbiile o pudoare de fecioară crescută la pension. Ce am observat este că peştii prinşi sunt destul de mari, adică m-aş lăuda si eu cu ei în acul undiței dacă aş merge la pescuit;
- Călătoream cu trenul sau cu autobuzul prin țară in facultate şi câteodată cineva cobora noaptea cu bagaje şi sacoşe în vreo stație dintr-un sat pierdut printre dealuri. Eu am trăit mereu la oraş şi iubesc verile mele de pe malul mării sau excursiile montane, dar bunicii mei pe care istoria a făcut să nu-i cunosc au fost comercianți şi săteni gospodari bănățeni, iar scenele acestea cu drumuri nocturne prin țară mi se păreau de un pitoresc desăvârşit: ființa umană solitară urmându-şi drumul sub stele către casă, ştiindu-se în siguranță, însoțită numai de privirile noastre, ale unor călători necunoscuți ce-şi aveau propriul drum. Ce monstru a putut să facă din om comunismul! L-a scos din habitatul său milenar şi l-a dus în cartierele muncitoreşti făcându-l mai uşor de controlat. Lenin chiar se lăuda că a reuşit cu bolşevicii lui să-i păcălească pe țărani. Dan Grigore, celebrul pianist, spunea într-o emisiune tv de săptămânile trecute: "Noi trăim încă în comunism, dar s-a camuflat".
P.S: La încheierea sezonului, proprietarul unei terase de pe litoral cu simțul umorului pusese anunțul de mai sus. Mi s-a părut amuzant, aşa ca am făcut o fotografie care ilustrează în felul său frica oricărui întreprinzător de a nu fi, pe de o parte, suprataxat de stat, iar pe de alta, furat de infractori. Ce înseamnă de fapt să faci parte din clasa de mijloc şi care sunt problemele sale?
Adaug o emisiune cu rapsodul popular Grigore Leşe, un promotor al folclorului autentic românesc:
