Puteam să aleg alte titluri și teme pe care să le abordez, de pildă: "Ticuri, obsesii și alte năluciri. Psihopatologia vieții cotidiene confirmată" sau "Din dragoste pentru... bani. A fi, a face, a avea - noi înțelesuri", dar pentru că am observat cum în mentalul colectiv plutesc adesea fel și fel de idei ca răgăliile într-o baltă stătută, am preferat să le tratez ca pe filmele SF și de comedie. Poate așa ne lămurim și ce înseamnă bunul simț comun, rezonul.
Din preistoria filmelor SF. Astăzi, "Aliens Special Edition" cu Sigourney Weaver.
E suficient să amintesc anul 1986 ca să înțelegem de ce sf-urile produceau scene horror mai mult ca niciodată. Michael Jackson vindea bine "Thriller" de prin 1983, filmele cu zombie luau avânt, la fel moda părului vâlvoi și a zdrențelor. Atmosferă nocturnă de groază, cea diurnă multicolor antrenată de Boy George. Totul foarte corect politic, extratereștrii gestează oriunde, bărbați/femei, oameni să fie. Noroc de Sigourney Weaver cu instinctul ei protector, altfel băloșii de alieni colonizează ei Pământul în loc să colonizăm noi Luna și planetele din Calea Lăpticului. Șeful misiunii e oricum un plângăcios antrenat numai pe simulatoare, incapabil să ia decizii în momente critice. Tot experiența își spune cuvântul, tot proletarul se descurcă mai bine cu balaurul ce topește metalul cu sângele lui din acid sulfuric.
Dar pe Pământ ce se mai întâmpla? Rambo coafa istoria. Lupta nu se dă numai în spațiul cosmic, ea se desfășoară de la nivelul bacteriilor și până la înfrângerea nord-vietnamezilor. Ziua și noaptea, de la infinitul mare la infinitul mic.
"- Ați avut vreodată deja vu, dnă Lancaster? - Nu cred, dar pot să întreb la bucătărie". Bill Murray pune în "Ziua cârtiței" aceeași problemă care-i tulbură pe dubitativi dintotdeauna: dacă ar lua de la capăt ziua de ieri, deciziile lor ar fi fost mai bune?
Bineînțeles că nu, ba chiar spun alții că prezumtiva ordine universală ar fi dată peste cap și, nu-i așa?, unde nu-i ordine nu-i nici dreptate, nici frumusețe, nici bine.
"Totul este așa cum trebuie să fie" sau " Socot că totul este bine" rostea Oedip, iar în spatele afirmațiilor lui s-au încolonat Iov, Leibniz și Einstein. "Mai binele-i dușmanul binelui" a decretat și înțelepciunea populară, însoțitoarea de veacuri a celor năpăstuiți sau căldicei. Câțiva ca Rimbaud și Nietzsche s-au revoltat și au fost repede considerați decadenți, iar admiratorii lor precum Cioran luați drept adolescenți întârziați. Și totuși, când algoritmii apolinici nu au mai dat rezultate s-a recurs la euristica dionisiacă.
Bullying-ul între adulți e o formă a deviației comportamentale în care o persoană altfel considerată integrată în societate, cu familie, copii și serviciu, dintr-un complex de inferioritate mascat printr-un complex de superioritate își hărțuiește colegii, colegele sau subalternii în viața cotidiană sau în mediul online. De la răspândirea de zvonuri false și până la sustragerea de obiecte, hărțuitorii, persecutorii simt nevoia să-și manifeste slăbiciunea caracterului și frustrarea căutând să le obstrucționeze activitatea celor care fac lucrurile mai bine, mai repede, mai natural decât ei. Inadecvați mediului în care activează și fiind convinși că oricine reușește în domeniu a folosit aceleași mijloace ca ei, vor căuta să împiedice funcționarea corectă a organizațiilor. Disfuncționali moral, aceștia au comportamente adaptative și obediente față de cei aflați la putere, iar față de subalterni sau egali totalitare.
Societatea noastră e destul de tolerantă cu devianții de tipul acesta pentru că multe reguli nescrise, cutumiare i-au făcut pe oameni să reziste în vremuri când normele scrise permiteau abuzul motivat ideologic. Când vom înțelege să amendăm bullying-ul adulților vom rezolva și bullying-ul copiilor, iar incompetența și corupția din instituții se vor diminua. Până atunci, doar constatăm, facem statistici, dăm rapoarte și contribuim la întreținerea aceleiași "normalități cotidiene" pe care o criticăm constant.
Instituția corupției și egalitatea de șanse
Cred că am găsit criteriul pentru tratarea egală a oamenilor: capacitatea de a frauda. Foamea sau boala puteau fi considerate la fel de democratice, dar știm că și aici apar inegalități, pentru că natura ne înzestrează diferit: unii mănâncă mai mult, alții mai puțin. În plus, acestea două nu implică alegerea la fel de mult. Corupția însă nu discriminează, nu cunoaște diferențe de gen, de vârstă sau de rasă. Mimăm și noi democrația.
Instituția corupției și egalitatea de șanse
Cred că am găsit criteriul pentru tratarea egală a oamenilor: capacitatea de a frauda. Foamea sau boala puteau fi considerate la fel de democratice, dar știm că și aici apar inegalități, pentru că natura ne înzestrează diferit: unii mănâncă mai mult, alții mai puțin. În plus, acestea două nu implică alegerea la fel de mult. Corupția însă nu discriminează, nu cunoaște diferențe de gen, de vârstă sau de rasă. Mimăm și noi democrația.
