Abia după ce treci de patruzeci de ani și ai avut timp să vezi contraselecții peste contraselecții în politică, afaceri și administrație începi să te desprinzi de mirajul estetic al filosofiei lui Nietzsche și să reclami în domeniul public o lume mai morală. Nietzsche scrie pentru tineri, deși aristocrații spiritului le oferă bătrânilor tot respectul. Totodată, ei îi respectă pe cei cu voință de putere, adică asemenea lor. Însă lumea de azi nu duce lipsă de frumusețe și putere, ci de bunătate și profesionalism.
Cred că în secolul XIX, un secol încă dominat de aristocrație, nimeni nu s-ar fi gândit că transmutația tuturor valorilor pe care o profețea Nietzsche va însemna două secole mai târziu răsturnarea piramidei valorilor sau că cei mai proști, mai gângavi, mai hoți și cu tupeu ne vor conduce.
Râdeam și ne revoltam până acum că după 1947 comuniștii puneau primari sau secretari de partid oameni fără carte, brute cu mâini de fier și cu răget de bovină în comunitățile lor, însă astăzi partidele se întrec în a promova impostori, inculți, obedienți și buni executanți.
De treizeci de ani se înmulțesc facultățile de resurse umane și sondajele de opinie, însă partidele nu-și promovează cei mai onești și bine pregătiți oameni. Totul fără rezultat. Vedem asta în urmările deciziilor pe care le iau. Minți înguste, lipsite de viziune, ce caută avantaje imediate și pierzând pe termen lung.
Așa cum comuniștii altădată au mutilat țările urâțindu-le, la fel mutilează azi nietzscheenii lumea înrăind-o. Poate că lumea lui Kant nu e la fel de frumoasă și de reală ca a lui Nietzsche, dar e mult mai bună, mai umană și mai de viitor. Ce se întâmplă acum nu are cum să funcționeze.
