PR Consulting-ul şi enunţurile de protocol. Afirmaţiile gratuite şi cuvântul dat.

• Citesc într-o zi din Dilema veche şi găsesc un articol despre invitaţia făcută de un profesor din Padova în urmă cu cinci ani unui universitar de la noi pentru un stagiu de cercetare şi cum anul acesta invitaţia lui a revenit cu profesionalism şi la timp. Aflat în Germania în 2003, am fost şi eu invitat să lucrez la un centru de cercetare din Konstanz, dar am refuzat considerând că am de făcut multe în cariera şi cu familia mea din România. Serioasă cum sunt nemții și vorbind cu rost, tipa care a făcut propunerea - specialistă în științe cognitive - nu a reluat-o, iar eu am revenit în țară. Anul următor am primit invitaţia unei universităţi particulare din Constanţa să ţin seminariile de Psihologie ale unui profesor în vârstă şi am refuzat din nou. Luase avânt învăţământul particular, însă acum ştim că acesta s-a transformat în fabrică de diplome. Intuiţia nu m-a înşelat în al doilea caz, dar pentru prima situaţie regret că nu am fost mai oportunist. Suspiciunea cronică reciprocă de care suferim noi, românii, e bazată uneori şi pe experienţă. Ştim cât de uşor promitem sau ni se promite, obişnuindu-ne cu vorbele de conjunctură care ne scot din diferite situaţii complicate. Suntem oamenii replicilor şi fugim de promisiunile făcute doar pentru a scăpa de noi poveri. Şi poate că nu doar noi, dar e un adevărat spectacol sofistic apoi cum ne găsim justificări şi evadări din responsabilitatea individuală sau colectivă căutând circumstanţe atenuante personale. În familii, ne angajăm să avem toţi grijă de bătrâni şi apoi lăsăm totul pe seama celui mai uşor de manipulat. Adică unii cu foloasele şi alţii cu ponoasele, cum se spune. În stilul nostru de a munci, am văzut oameni care fură ideile şi proiectele altora, le confiscă politic şi le decredibilizează pe cele personale neafiliate încă. E şi ciudat că nu avem o clasă de mijloc puternică şi un antreprenoriat care să menţină echilibrul între tendinţele monopoliste ale statului şi cele de oligopol ale marilor companii străine, într-o ţară unde peste 90% din populaţie deţine o proprietate imobiliară. Ce ne împiedică dezvoltarea? Pentru că veniturile de subzistenţă de la stat nu fac decât să menţină oamenii în starea pe care o au deja. Să fii o ţară cu atâţia proprietari şi să nu apreciezi iniţiativa în afaceri e o bizarerie pentru orice occidental.
•  Condiţia postmodernă a omului, teoretizată de Lyotard, a dus la pierderea marilor naraţiuni care au întemeiat cultura şi civilizaţia noastră, la demitizarea sau dezvrăjirea lumii, deşi reflexele sau resorturile mitizării nu s-au pierdut. Viaţa cotidiană şi opinia publică au devenit astăzi reperul celor care se ocupă de marketing politic, economic, artistic şamd. În mod natural, individul uman e preocupat atât de cursul valutar, de politica zilei sau de masa la restaurant, cât şi de conflictele globale sau de schimbările climatice, de premiile Oscar şi de noutăţile de pe strada lui. Problema leadershipului o reprezintă coroborarea proiectului pe care îl oferă publicului cu preocupările atât de diverse ale acestuia. Cum poate oferi o companie sau un lider politic o naraţiune care să nu ignore în imagini şi discursuri realităţile cotidiene, pentru a-şi menţine credibilitatea în ochii opiniei publice şi a consumatorilor atât de ranchiunoşi? Competiţia ideilor creează personalităţi şi produse, dar zilnic se produc schimbări care maturizează publicul consumator. În epistemologie, domeniu conex, s-a inventat un termen compus - "enunţurile de protocol" -, adică acele însemnări pe care şi le face un cercetător când observă sau provoacă un fenomen. El înregistrează modificările şi direcţia evoluţiei fenomenului, astfel încât să-i anticipeze destinaţia. În logică, enunţurile acestea iau forma propoziţiilor categorice (Toţi sunt..., Nici unul nu este..., Unii sunt..., Unii nu sunt...) şi devin elemente de discurs: "Toţi delfinii sunt mamifere", "Niciun om nu este atotputernic", "Unii spectatori au aplaudat" sau "Unele adevăruri nu sunt evidente". La fel se întâmplă cu piaţa, unde aşteptările sunt create sau anticipate în departamentele de cercetare ale firmelor, pentru a oferi produse care corespund dorinţelor consumatorilor. Unele dorinţe sunt create, iar altora li se răspunde fără a şti cu certitudine că tu, ca producător, ai răspunsul prin produs. Prin urmare, aceste însemnări sau enunţuri de protocol înglobează dorinţele consumatorilor, ale opiniei publice şi piaţa le va oferi sub forma unui produs finit: gadget, proiect politic, autoturism, destinaţie de vacanţă.
• Din toate timpurile, proiectele politice, piaţa produselor sau a ideilor au lucrat cu simboluri. Simbolurile fac şi ele parte din esenţa narativ-hermeneutică a omului. Unele au făcut mult rău omenirii şi au fost înlăturate, iar alţii - mai nostalgici şi cu înclinaţii istoriografice, dar şi pentru că refuză prezentul globalizării - caută să le recupereze în forme atenuate. Totuşi, câteodată stelele, soarele şi luna sunt doar astre cereşti care ne încântă simţul estetic, la fel cum oceanele, mările, munţii şi dealurile sunt forme de relief şi-atât, sau lebedele, vulturii, cerbii şi urşii nu sunt decât fiinţe îndrăgite de oameni - majoritatea admiratorilor acestora trăind în clădiri din beton şi sticlă, deplasându-se cu maşina la serviciu şi folosind scările rulante din mall-uri -, deci fără să se transforme admiraţia lor în partizanat ideologic. Numai delirul interpretărilor îl poate face pe un om să respingă anumite forme şi culori, faună, floră, activități umane obișnuite sau forme de relief.   
•  Cât despre PR, întrebarea e dacă un consultant al opiniei publice poate avea opinii proprii, cum au cei pe care îi studiază. Iată ce scria Edward Bernays în urmă cu aproape un secol, deci cu mult înainte să apară televiziunea sau internetul, despre rolul consilierului în relaţii publice şi cristalizarea opiniei publice: "Domeniul lui de studiu este modul în care gândeşte publicul. Manualul său sunt faptele de viaţă: articolele publicate în ziare şi reviste, reclamele inserate în publicaţii sau afişate pe străzi, pe căile ferate sau autostrăzi, discursurile parlamentare, predicile din amvon, anecdotele din fumoare, bârfele de pe Wall Street, sporovăiala din teatre şi discuţiile altor oameni care, ca şi el, sunt nişte interpreţi şi trebuie să asculte enunţurile coerente sau confuze ale publicului". Pff, şi eu care credeam că fac filosofie sau blogging... :))