Paznicul de noapte, fonetica și un GPS buclucaș. Scriitorii și manifestările somatice.

Aproape de miezul nopții, după o plimbare până la Conservator prin Cișmigiu şi un drum până la Mega, zicem să venim pe jos către hostelul unde suntem cazați. Același București cenușiu și scorojit dintotdeauna, cu străduțe înguste pe care gonesc isteric mașinile, înzestrat cu parcuri pitoreşti din loc în loc şi case de patrimoniu. După ce rătăcim vreo oră, ne apropiem de hostel cu ochii în telefon după săgeata GPS-ului, GPS care pierdea semnalul frecvent şi stabilea trasee confuze. Ne învârtisem în cerc şi într-o intersecție unde se îmbârligau vreo cinci străzi dibuiesc un paznic de noapte deșirat, între două vârste, care pufăia tacticos dintr-o țigară cu o scrumieră alături. "GPS-ul nu e de folos aici" spune, iar eu văzându-i dispoziția pentru dialog, întreb dacă strada Luigi Cazzavillan (am pronunțat "Cazavilan", recunosc) e la stânga, unde tindeam să mergem. "Ca-za-vi-li-an" - mă corectează el foarte arogant și fonetic - "la dreapta". Complex de superioritate culturală, mi-am spus, pe care îl găsești și la cerșetorii care îți recită din Eminescu în tramvai sau la metrou. I-am mulțumit și am pornit pe drumul indicat. Oare pe el, venind la mare într-o noapte și rătăcindu-se în zona peninsulară, printre casele din Piața Ovidiu, vreun paznic din Constanța l-ar corecta la fel? Aroganța omului de rând din București n-o găsești în Constanța sau Iași, asta pot să garantez.

Maria Emilia Goian precizează în "Limba română - vocabular, teorie și exerciții" că numele Cazzavillan se pronunță "ka-ța-vilan" (p. 40, 2015) și, atenție, numele proprii se scriu după voința purtătorului lor. Câtă aroganță la paznicul nostru de noapte, măcar bine că ne-a indicat corect direcția în care se afla strada :).

Desigur, e o întâmplare nedreaptă că ajunsese paznic de noapte, câte lecții le-ar fi ținut el oamenilor, numai să aibă cineva nevoie de ele! Cum de nu știam eu să pronunț numele fondatorului ziarului "Universul" sau al "Ziarului călătoriilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat"? Numai în liceu îi mai stârneam așa zâmbete doamnei de Filosofie când prezentam în fața colegilor dumneaei referate despre idealismul german și pronunțam "Fiște" în loc de "Fihte" pentru autorul "Doctrinei științei" - Gottlieb Fichte. Dar ea, femeie înțeleaptă, nu mă corecta pe loc, ci pronunța numele cum trebuia în alt context, iar eu învățam astfel să mă corectez singur. Viața, nu doar știința - cum spunea Popper - e un exercițiu continuu de testare a ipotezelor și de eliminare a erorilor. Observ și la copii această satisfacție în a-și corecta colegii sau profesorii, ei sunt mai ales atenți cum folosesc ceilalți "care" și "pe care". Care pe care.

Pleșu - greutate în exces, fumător, cardiac. Dan C. Mihăilescu - toate acestea, plus bâlbâit. Amândoi sunt la vârsta când oamenii se laudă cu beteșugurile lor și cu perioadele de proceduri balneare la Techirghiol sau Sovata. Pleșu învinovățește "bunăstarea traiului dâmbovițean" pentru obezitatea lui, celălalt nu mai învinovățește pe nimeni. Ambii au învățat că ești simpatic dacă îți recunoști defectele autoironizându-te și apoi trecând mai departe la idee. La fel Alex Ştefănescu,  un supraponderal convins că ideile îl fac atrăgător. Bogdan Papacostea însă a devenit anorexic după ce şi-a tuns pletele şi umblă aproape chilug, iar Daniel Cristea Enache - miop şi cu tendințe de îngrăşare ca mulți dintre noi după 35 de ani. Ultimii doi sunt printre cei mai încrâncenați critici literari pe care îi cunosc, asta poate şi pentru că sunt ceva mai tineri decât ceilalți. Primii sunt oameni de idei, platonicieni prin excelență şi trec glumind peste aparențe pentru a rămâne conectați la esență. Sunt agreabili, nu trag de vârsta lor ca Mircea Badea sau Dan Alexe. Nu vor să pară adolescentini, deși tinerilor le place să-i vadă, să-i audă și să-i citească. Apropo, astăzi am văzut la plajă cei mai mulți obezi din viața mea, nu mai sunt românii cei de altădată, măcar cu asta şi tot ne-am occidentalizat. Se înțelege, vreau să slăbesc vara asta şi să mă las de fumat, iar dacă înot mai des reuşesc sigur.

P.S: Adaug și un tango de demult, singura melodie care știu că menționează un paznic de seară, e genul de melodie pe care o auzeai la periferia orașelor muncitorești înainte de 1990 :).