marți, 2 ianuarie 2018

Zahirul lui Borges și cum verbele "a trăi" și "a visa" devin sinonime. Imaginea unei țări în filme.


Zahirul e o monedă care-l obsedează pe Luis Borges într-o povestioară din cartea "Aleph". Banul concentrează în el toate posibilitățile, desigur în funcție de valoarea lui, dar această monedă tinde să devină pentru purtător ceea ce apa era pentru Thales, aerul pentru Anaximene, focul pentru Heraclit sau Formele pentru Platon: principiu și substanță omniprezentă. Borges ajunge chiar la blasfemia identificării lui cu divinitatea, deci nu e doar un mijloc de schimb și o măsură a valorii, ca în economiile moderne, ci sursă a identificării traiului cu visul. Zahirul oferă un trai de vis, de unde și concluzia că banul ia mințile. Să rămânem lucizi, totuși. 
Îl las pe Borges în lumile sale fantastice și revin la filmele recente. Unul captivant de acțiune a fost în 2017 - "American Assassin", care descrie drama personală a unui tânăr ce-l face să se înroleze într-o echipă contrateroristă a CIA. Echipa caută să anihileze celulele radicale din SUA, Europa și țările arabe, celule dornice să fabrice dispozitive nucleare. Filmul oferă adrenalină și înlătură câteva clișee, păstrându-le pe altele, rămâne de observat care sunt acestea.
De-a lungul istoriei, marile imperii s-au considerat, uneori pe drept, factori ai civilizării și garanți ai securității. Așa au fost atenienii în zorii democrației când se luptau cu spartanii și cu persanii, așa au fost romanii, iar acum e rândul americanilor și europenilor să ofere un model. Mi-a plăcut în film și o scenă din România în care lipsește clișeul cu Dracula și unde se întâlnește trupa, iar descrierea e simplă: "Sure house CIA, Romania". Accentul s-a deplasat în imaginarul colectiv occidental de la dezastrul comunist și sadismul voievodului transilvănean la siguranța unei case dintr-un peisaj idilic. Rămânem pe aici un partener de încredere pentru lumea bună din Occident, cu inconvenientele noastre din societate, dar fără să uităm cărui spațiu aparținem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu