O muscă apteră din arhipelagul Galapagos. Caligrafia și cultura generală. Ce mai înțelegem prin deprinderi de bază.

Sondajele de opinie dau chix constant în previziuni electorale de câțiva ani încoace. Doar exit poll-urile din ziua alegerilor se apropie de scorul real, iar asta cu marje destul de mari, circa 5%. Pare că sociologii mecaniciști nu găsesc algoritmul pe care să-l servească pe tavă partidelor pentru a le asigura permanența puterii. Se caută justificări, se încearcă metodologii noi. Sufletul ubicuu al mulțimilor rezonează la ecouri ce le scapă. Specialiștii par să ignore gândirea magică, ba chiar s-o reprime așa cum a făcut Reforma pentru apariția științei moderne. Poate că avea dreptate Culianu când îl cita pe Bruno cu a sa "legătură a legăturilor", vinculum vinculorum. De manipulare nu scapă nimeni, rămâne să ne întrebăm de această dată cine a produs-o și când a început, dincolo de ororile guvernamentale din ultimii ani. Pentru că rezultatele par acum să fie ale unora, dar bucuria a altora. 

Scrisul de mână nu va dispărea din cauza tastaturii, la fel cum n-a dispărut cartea tipărită, dar primele două deprinderi de bază s-au deformat: scriem tot mai urât și citim tot mai superficial (cât privește socotitul, tot telefoanele mobile să trăiască). Creierul are alte preocupări acum. Privim încântați eleganța întorsăturilor din condei ale vreunui document de acum 100 de ani și admirăm pensionari care au lucrat în construcții, dar sunt doxă de geografie sau matematică. Desigur, noi suntem alfabetizați digital, dar analfabeți socio-afectiv (la frizerie, în Năvodari - un oraș tot mai frumos -, mai devreme, o doamnă lăuda Londra pentru curățenie și civilizație, "însă limba engleză e foarte grea, nu mai pot eu s-o învăț acum, la peste 50 de ani").
Altceva. După o tamponare minoră când am oprit într-o dimineață de joi la o trecere de pietoni ca să dau prioritate unui puști ce se grăbea spre școala de peste drum în orașul Ovidiu, tânărul student vinovat și-a sunat părinții rugându-mă să facem înțelegere amiabilă, el având RCA valabil, iar eu și CASCO, plus mașina în garanție. Să fi avut vreo 20 de ani și tremura tot, se simțea vinovat față de părinți pentru că venea de la iubita din Lumina și nu era la cursuri, față de mine pentru că mașina era nouă, față de profesori pentru că lipsea. Și m-am întrebat ce făceam eu la vârsta lui: în anul II de facultate nu locuiam cu părinții, stăteam la cămin în Iași, luam bursă și la ora 8 a.m. așteptam la rând în fața B.C.U. să prind loc la sala de lectură. Pe atunci găseam explicații în cărți, nu pe Google, mă orientam noaptea prin gări ca un explorator după hărți ale minții și cu ochii în patru să nu cobor în stația Nicolina sau atent la bagaje să nu le șterpelească vreun aurolac. Fusesem crescut să fiu descurcăreț în cel mai bun înțeles al cuvântului. Mă tem că azi părinții și tehnologia privează tinerii de responsabilitate lansându-i în viață și în dezbateri fără un suport necesar: experiența. Scriem tot mai urât astăzi, tot mai urât.

P.S: Acum mi se pare amuzant cum îmi notasem înainte de prima inspecție pentru gradul I ce să le spun elevilor de clasa a XII-a despre rolul erorii în cunoaștere: "Exemple de erori în știință:

Errare humanum est
Orice eroare e un fost adevăr
Litera Iotta. Sofisme și paralogisme
Mitul peșterii
Saul din Tars
Hărțile lui Columb
Aristarh din Samos - heliocentrismul
Bruno-Galilei-Copernic-Descartes
Popper
Ernst Mach - Planck - fotonul
Newton-Einstein
În psihanaliză - actele ratate
Dolarul australian - "responsibilty"
Atașamentul de o eroare - extremism. Kant: opinie-cunoaștere-convingere."