Urmărim într-o seară o emisiune de interes general despre alimente și protecția consumatorului. Până vin cei de la cablu avem la dispoziție televiziunea națională și emisiunile sale. Moderatorul repetă cu obstinație de câte ori prinde ocazia panseul materialistului Feuerbach: "Ești ceea ce mănânci". Între invitați, producătorii, pe lângă un politician de la putere și o doamnă cu afaceri legumicol-pomicole. Un miliardar respectat din industria cărnii care îndeplinește standardele UE de trasabilitate și etc etc, își exprimă și el concepția filosofico-gastronomică: hrana este materie, iar materia este informație, deci a oferi corpului hrană sănătoasă e totuna cu a-i oferi programului tău genetic informația de care are nevoie. O telespectatoare suspicioasă întreabă în ce relație se află industria alimentară cu cea farmaceutică, iar doamna din studio îi răspunde că sunt dușmani, adică alimentele sale ne feresc de boli ca să nu intrăm apoi în farmacopee. Emisiunea s-a încheiat însă, altfel cred că ajungeau să explice teoria relativității și să demonstreze teorema lui Lagrange în sandvișul de la micul dejun. Poftă bună! :)
Luis Borges despre deja vu și oboseală. În povestirea "Celălalt" din "Cartea de nisip", Borges scrie: "Am avut dintr-odată impresia (despre care psihologii afirmă că ar corespunde stărilor de oboseală) că am mai trăit cândva acel moment". Eu găsisem altă explicație pentru deja vu la un neurofiziolog: în creier se produce un decalaj când percepem realitatea între cele două emisfere cerebrale, stângă și dreaptă. Totuși asta nu contrazice ce scrie Borges, pentru că decalajul se poate produce și în stările de oboseală. Odată, când eram elev, am avut un deja vu venind de la școală și pregătindu-mă să urc scările blocului. După câteva trepte m-am oprit brusc și parcă tot ce vedeam sau trăiam în acel moment era copia fidelă a unei alte zile din trecut. Nimic misterios, de altfel, pentru că timp de doisprezece ani tot urcasem acele trepte.
Nu știu cum arată acum urmașii dacilor verzi din munții Orăștiei, în copilărie am citit câteva istorioare despre vestigiile de pe acolo, ba chiar sunt convins că orice țară își păstrează nostalgia originilor idealizând o comunitate rurală de-a sa întrucâtva izolată. Zilele trecute constatam însă alături de colegi că în ultimii ani din sate ca Grădina sau Mireasa ne vin elevi și eleve care învață foarte bine, fiind și cu mult bun simț. Să fie distanța față de marile centre urbane cu "manierele" lor, cum considera Rousseau, o explicație? Nu sunt vreo sectă care încearcă să te cucerească, nu practică ritualuri bizare și nu cred că vin la școală pentru a ieși din sărăcie. Mulți au condiții de trai decente acasă. De fapt cred că e un fenomen social natural ce se petrece și cu absolvenții noștri din localitate: colegii de la județ ni-i laudă pentru performanțe când ajung la ei în școli.
Am văzut filmul "Hoțul de cărți", dvd-ul l-am cumpărat recent de la "Cărturești" (cel din Maritimo, că în City Mall au fost două librării - una "Diverta" și alta "Cărturești", dar au dispărut glorie consumerismului textilelor) alături de o carte de istorioare scrisă de Luis Borges și un roman de Stelian Tănase. A fost unul dintre puținele filme care nu m-au dezamăgit, pentru că am citit cartea în anii trecuți și prea îmi plăcuse ca să îmi stric impresia lăsată cu vreo ecranizare a ei nereușită, ceea ce nu s-a întâmplat. Ecranizarea "Cireșarilor", de pildă, ale cărei cinci volume le recitisem de câteva ori cu nesaț în copilărie, m-a dezamăgit când am avut ocazia să vizionez serialul. Comuniștii noștri făceau în anii 60' ecranizări grotesc de propagandistice pentru adolescenți, acum cei de la Hollywood măcar au stil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu