Cazul Donnie Darko sau norocul somnambulului. Mostră dintr-un film despre cauzalitate. De ce întâmplarea nu ia locul destinului.

Donnie Darko, "întunericitul" din filmul omonim care pleacă de acasă nopțile fără să-şi dea seama, ilustrează perfect unul dintre înțelesurile noțiunii de întâmplare, cel de neîntâlnire a două lanțuri cauzale diferite. 

De obicei se înțelege prin întâmplare întâlnirea dintre două lanțuri cauzale diferite: de pildă, un tâlhar ascunde bani la rădăcina unui copac, iar un pescar sapă mai târziu acolo după râme şi îi găseşte. Dar cu Donnie Darko, un adolescent cu probleme emoționale, lucrurile stau altminteri: într-o noapte rătăceşte până adoarme pe un teren de golf, iar unui avion îi cade unul dintre motoare în camera lui de la mansardă. Somnambulismul, deci, l-a salvat. Dacă nu se întâmpla să plece, lumea ar fi vorbit despre destin; în schimb, acum se poate spune că a avut noroc. Înțelesul de întâlnire a două lanțuri cauzale diferite apare şi când se vorbeşte despre unirea a două destine: fiecare om are destinul său, iar când coabitează două lanțuri cauzale creează un al treilea, venind împreună cu toate cauzele, condițiile şi efectele anterioare.
Donnie Darko se bucură de somnambulism pentru că are ocazia să întâlnească pe cineva în urma unor acțiuni întreprinse în starea de inconştiență, ba chiar el  se consideră un supererou involuntar. Ma uit la orăşelul în care trăiește, unul cu oameni din clasa de mijloc ce au ritmuri cotidiene tipice, în timp ce el îi mărturiseşte unei colege că ar vrea să poată schimba lucrurile. De ce nu să conserve, să păstreze ce au construit alții până atunci? Eventual să construiască ceva nou la fel de bun sau mai bun? Filmul face din Donnie Darko un personaj de evitat pentru că evită responsabilitatea. Lumii noastre nu îi lipsesc personajele excepționale, ci o majoritate aşezată, conformistă în acțiunile sale, atentă la echilibrele valorice şi previzibilă.