duminică, 2 decembrie 2018

Pentru ce poți să te miri. Gândirea captivă în plasa birocratică. Statul și privatul. "Jurnalul Annei Frank" și "Hoțul de cărți" - două experiențe memorabile.


Întreb la un magazin din sat în care se vând haine, cosmetice, produse igienico-sanitare, mărunțișuri de tot felul deci, dacă au ochelari de soare - chiar și nepolarizați -, pentru că soarele de zilele acestea reflectat în zăpadă îmi dă dureri de cap după vremea închisă de zilele trecute, dar vânzătoarea se miră de parcă aș fi cerut cămile roz: "Doamne, nici astă vară n-am avut!". Foarte rău, ați pierdut un client pentru lipsa ofertei și pentru atitudinea neprofesionistă.
Dacă era magazin de carne sau de lapte, înțelegeam, dar așa de ce să te miri când vinzi de toate ca într-un magazin universal? Merită să te miri pentru lucruri care frizează ridicolul sau bizarul, nu pentru lucruri firești. Aștept ziua când nu vom mai interacționa cu oamenii cumpărând ceva din magazine, când toate vor fi cu autoservire și cu plata prin card.

Visul unui IT-ist român realizat în San Francisco: "vreau să devin cea mai bună versiune a mea". Probabil că la însurătoare o să ceară și kit-ul de instalare al nevestei. Jargonul specialiștilor îi transformă în niște ciudățenii pentru oamenii obișnuiți. "Newspeak" a lui Orwell are azi o variantă cibernetică.

Rătăcirile lui Ahasverus, "Jurnalul Annei Frank" și "Hoțul de cărți". Două morale după Kant și Nietzsche: omul-scop și omul-mijloc.

Cain a fost pedepsit să rătăcească, la fel și Ahasverus după ce l-a batjocorit pe Iisus pe drumul Golgotei. Printre cele mai triste imagini după acelea cu victimele Holocaustului de la Auschwitz, Birkenau, Dachau, Treblinka, Belzek și Sobibor mi s-au părut împachetările și despachetările din familiile evreilor, cât de greu se desprindeau de obiectele personale, până și de posterele cu starurile vremii. Ce mai contau toate acestea când naziștii izbeau în uși ca să-i urce în camioane? În clipele de limită, oamenii se agață mereu de ceva care, simbolic, ar putea să-i salveze ca paiul înecatului.
Kant îl pomenește pe Ahasverus când caută argumente pentru existența lui Dumnezeu în "Despre singurul argument posibil pentru o demonstrație a existenței lui Dumnezeu", iar morala kantiană e umanistă și deontologică, imperativul său categoric cerându-ne să tratăm ca persoane oamenii și nu ca lucruri, ceea ce pentru Nietzsche ar fi o lipsă de voință de a trăi  - aka voință de putere -, deci o dovadă de slăbiciune, pentru că, nu-i așa?, "exploatarea" aparține  nu unei societăţi corupte sau imperfecte şi primitive: ea aparţine esenţei vieţii, ca funcţie organică fundamentală, ea este o consecinţă a voinţei de putere propriu-zise, cea care e însăşi voinţa de a trăi." ("Dincolo de bine și de rău"). Chiar dacă morala kantiană e greu de atins și astfel cu atât mai greu să ajungem la demnitatea de a fi fericiți, cred că n-aș putea crea nimic ignorând suferința semenilor, oricâte sensuri noi mi-ar putea aduce asta. J. St.  Mill: "E mai bine să fii un Socrate nemulțumit decât un porc satisfăcut", de ce n-ar fi aceeași condiția artistului ce trece dincolo de binele și de răul nostru din rațiuni estetice sau pentru a ieși din anonimat prin ceva magistral? De ce plăcerea lui n-ar fi la fel de joasă ca a unui hedonist cirenaic, de vreme ce provoacă suferință celor din jur și mai ales apropiaților? "A iubi înseamnă a suferi, iar cum cei mai mulți fug de suferință, puțini știu să iubească" - iată încă un lucru cu care nu pot fi de acord la Cioran, biata Simone Boue, nu pot înceta să o deplâng!

Vine copilul și ne gândim la un autoturism de familie care să ne ușureze viața. Ne hotărâm asupra unui Sandero, închipuindu-mi astfel că ajut și economia internă, dar dealerul auto caută să mă convingă să fac rate la reprezentanță prin programul Remat, plătind o primă de casare unui necunoscut și etc etc. Insist că vreau să plătesc suma integrală dintr-un credit de nevoi personale făcut la o bancă al cărei client fidel sunt, dar văd nervozitatea pe care i-am provocat-o domnișoarei de la reprezentanța auto de unde urmează să fac achiziția. După ce aș plăti prima de casare și avansul de 5% ar trebui să aștept cel puțin două luni ca să primesc mașina. Ăștia chiar vor să-și vândă produsele sau să ne "împrietenim" pe 5 ani? :)
Eu știu că în condițiile actuale de concurență de pe piața auto, scopul producătorilor e să ușureze accesul oamenilor la produse, nu să-l îngreuneze. Acuzăm statul de imobilism și birocratizare, dar nici cu privatul nu mi-e rușine. Eficiența și productivitatea presupun combinația dintre calitatea unui produs, cantitatea crescută a producției și prețul rezonabil al acelui produs. Precizez că pe același drum sunt încă patru sau cinci reprezentanțe ale unor mărci auto străine, să încerc și acolo? Probabil că patronii lor vor fi mai preocupați să-și vândă produsele decât să-și întrețină intermediarii și schemele financiare auxiliare.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu