Politețea în trafic și redescoperirea omului. Costul de oportunitate în teatru și film. Cine câștigă din optimism și cine din pesimism. Simpla statistică.

Mergem într-o zi la plaja neamenajată Vadu, iar o mașină de Austria se împotmolește. Cinci bărbați și o femeie împingem la ea și o punem pe drum, iar șoferul ne mulțumește și ne face de la volan o poză scălâmbăiați de efort ca s-o aibă ca amintire. Atmosferă hippie, câteva rulote și o liniște de se auzeau valurile spărgându-se la mal. Anumite locuri și situații scot ce-i mai bun din noi, iar altele ce-i mai rău. Când am plecat de acasă, încercasem să intru pe un drum principal, având blocată vizibilitatea de mașinile parcate anapoda, iar un cetățean care aștepta în stație m-a ghidat, fiind într-o poziție mai bună. Politețea în trafic  - și oriunde - nu e doar o componentă a conduitei preventive, ci și un mijloc de redescoperire a oamenilor din noi altfel aflați într-o concurență stupidă dominată de furie și nepăsare. 

"Dacă se dădea Oscarul pentru cea mai bună scenă căzută la montaj, eu eram campion" aud o replică într-o secvență de teatru tv, iar într-un articol citesc despre lumea spectacolului de peste ocean că acolo "filmul bate viața". Ca peste tot, aș spune, pentru că așa cum la Platon lumea vizibilă e o copie palidă a Ideilor din lumea inteligibilă, la fel și azi democratizarea mijloacelor de informare și comunicare în masă face viața socială sensibilă la părerile individuale de pe rețelele de socializare - oricât de puțin instruit ar fi utilizatorul de internet, cum spunea Eco -, la reacțiile opiniei publice, indiferent de părerile specialiștilor - vezi cazul Sorinei, al Alexandrei șamd. Diferența e că la Platon, Ideile nu sunt creațiile minții cuiva, ci mintea e creația ideilor. Iată de ce noțiunea clasică de obiectivitate pare să fi devenit imprecisă.

Dacă sunt la putere, vor să fii încrezător și să-i mai votezi o dată; dacă sunt în opoziție, vor să fii supărat și să-i votezi furios, ca pe niște eliberatori, pentru a te răzbuna pe ceilalți. Așa se face că unii afișează numai zâmbete cretine, tâmpe și sunt numai miere, iar ceilalți numai fiere. Bineînțeles că adevărul din statistici e diminuat sau gonflat în funcție de locul din care vorbește fiecare, aici nu încape obiectivitatea. Abia dacă afli ceva corect de la câțiva ziariști sau economiști: ba sunt bani de salarii și pensii, ba nu sunt; ba e criză pe piața forței de muncă, ba sunt un milion de tineri șomeri; ba suntem cei mai tari olimpici, ba suntem țara cu 40% analfabeți funcțional. E ca în butada aceea: "depinde din ce parte privești". Deși deciziile noastre financiare și profesionale ar trebui să se plieze pe un proiect, pe ceva predictibil oferit de politicieni măcar de-a lungul unui mandat, ajungi să te bucuri dacă nu strică ce s-a construit deja și nu te împiedică în dezvoltarea personală. Un lucru știu sigur, o societate nu evoluează fără voci critice. Altfel, "Welcome to PCR, Welcome to Gilead!".