Îmi privesc de la o masă soția horind - eu am deprins pașii unor dansuri populare mai așezate, mai calme la horă, sârbele și cele moldovenești îmi scapă, așa că stau deoparte și îi admir pe cei care le știu până le învăț - și îmi dau seama că are unul dintre cele mai frumoase zâmbete din lume. O fi studiu, o fi nativ, cert e că arată ca un șirag de perle bine șlefuite. Un zâmbet ales luminează persoana care îl are și pe cei din jurul ei. Unii poate că nu și l-au descoperit încă dincolo de grimasele zilnice pe care ni le impune viața și uită să-l mai caute, dar știu că aceia care au curajul de a-l oferi câștigă mult în orice situație. Educația începe de la primele zâmbete văzute de om după naștere. Să-i arăți afecțiune soției, de pildă, în prezența copilului tău mic mi se pare că e datoria oricărui soț care vrea să-și vadă copiii crescând frumos. Pentru că, nu-i așa?, "familia e cea dintâi școală a emoțiilor".
Nuntă, facem o poză cu mireasa împodobită și constat abia a doua zi după ce am postat-o pe Facebook că avea o bancnotă albastră de un milion strecurată în decolteu. Cum de n-am fost mai atent să editez imaginea? Să ne-nțelegem, respect banul și știu că ideologia comunistă a căutat să-l elimine ca și pe credința religioasă, considerându-se un înlocuitor mai eficace, dar sunt lucruri ca bunele maniere ce îi limitează expunerea în public așa cum ai evita cuvintele obscene, gesturile largi de acaparare a unui spațiu comun sau remarcile guturale de beție.
Relația cu banii cred că trebuie să fie discretă dar respectuoasă, să nu se vadă când îți lipsesc sau îți prisosesc, să nu epatezi cu ei, să nu-i transformi din mijloc în scop, iar tu să rămâi la fel de prietenos cu ceilalți. Să nu devină un substitut al educației, al personalității tale. Nu e cazul persoanei din poză, pe mireasă o știu din adolescență că e harnică și cu bun simț, mai degrabă obiceiul acesta i se impusese, iar după câte nunți de maneliști le arată oamenilor televiziunile tabloide nu e de mirare. Sunt câteva gesturi totuși cu care unii oameni nu sunt familiarizați - șpaga strecurată unui funcționar, de pildă, sau strigătul darului cum se făcea pe vremuri - și care cred că e bine să nu și le însușească dacă vor să se considere civilizați. Sau e și aceasta o altă formă de civilizație, ca să fiu politically correct și să nu fiu bănuit că susțin subiectiv "imperialismul" valorilor occidentale? Cred că e numai rezon și-atât.
Dacă te plimbi prin parc și știi că nu te pricepi să șutezi mingea ieșită de pe un teren de fotbal împrejmuit cu gard, mai bine o arunci cu mâna. Într-o seară, când trăgeam de fiarele din parc, a ajuns la mine o minge și am tras un voleu care aproape că a scos mingea spre șoseaua intens circulată. Consoarta și cei de pe teren au devenit astfel spectatorii unui rateu ridicol. Asigură-te că ești singur atunci când vrei să fii penibil :).
Există și intelectuali agramați, dar ideile au nevoie de haine potrivite. Când faci exces de neologisme fără să le cunoști semnificația e ca și cum ai purta haine prea strâmte sau prea largi, ori neasortate.
O societate democratică, civilizată își pierde sensul dacă oamenilor competenți dintr-un domeniu li se bagă pumnul în gură "să nu comenteze" când constată abaterile de la norme. Se spune că după revoluția anticomunistă din decembrie 1989 un cetățean a fost întrebat de un ziarist de ce a vrut răsturnarea regimului:
- Aveai casă?
- Nu mă puteam plânge.
- Aveai serviciu?
- Nu mă puteam plânge.
- Și-atunci de ce ați făcut revoluția?
- NU MĂ PUTEAM PLÂNGE!
Am citit undeva că oamenii și-au dorit mereu libertatea și că s-au bucurat de fiecare dată când au pierdut-o. Dacă Nietzsche are dreptate și ne împărțim în oameni cu voință puternică și oameni cu voință slabă, atunci morală de sclavi au cei fără voința de a se exprima sau de a tăcea când se cuvine.
Susținerea necondiționată ca provincialism și gândire tribală. "Merge?" și "E de-al nostru", două reflexe comunistoide. Nu pot susține pe oricine și oricum, indiferent de principiile, acțiunile și rezultatele sale.
Revin la două scene care îmi plac din filmele secolului trecut:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu