"Într-o lume a fericirii perpetue, promiscuitatea e o datorie cetățenească" li se inculca personajelor din "Brave New World" în lecțiile hipnopedice. Repetate din copilărie de nenumărate ori, anumite mesaje îi condiționau pe oameni să acționeze robotic apoi în viața de adult. De fapt, același lucru i se spusese și lui Winston în "1984": vechii reformatori căutau să întemeieze societatea pe iubire și bucurie, pe când Big Brother o ținea sub control prin ură și delațiuni repetate, singurul râs acceptat fiind cel de satisfacție a învingătorului înaintea cuiva mai slab sau străin.
Mallurile aveau la început băncuțe pe care bărbații puteau măcar să-și aștepte soțiile înconjurați de pungi și pachete, acum poți șede numai în cafenele și restaurante, contra cost, deci. Ideea e ca nimeni să nu stea fără să consume: te miști printre standuri, te ia foamea, cumperi. Săptămânile trecute am așteptat butonând telefonul o oră în fața unui magazin de pantofi pentru femei și cred că devenisem deja suspect. Dar alte două ore colindasem de la un capăt la altul sute de gherete cu mii de haine și pantofi. Când mă refugiam să pufăi vreo țigară și să beau de la un automat cafea cu lapte chioară, mă simțeam ca un miner care privește copacii în fiecare zi ca pentru prima oară. Alternativa o știu: în comunism toți trebuiau să producă, de la traforaj în școala gimnazială și până la tractoare în uzine, consumul nu era pentru noi. Atunci trebuia să producem și să economisim, acum consumăm și risipim, producând cât mai puțin. De fapt, nu suntem capabili să consumăm cât de mult se produce în lume. Un specialist în vânzări de automobile spunea adineaori la televiziunea națională că piața românească e invadată de mașini second hand pe motorină, în timp ce Parisul își propune ca din 2024 să renunțe la motoarele Diesel, iar din 2030 să le interzică și pe cele cu benzină.
Citeam "Legea educației naționale" zilele trecute și în timp ce parcurgeam articolele despre cultivarea demnității și valorilor umaniste mi-au venit în minte câteva scene recente de cumplită slugărnicie când o pensionară plătită cu ora să predea s-a prăbușit pe niște scări în graba de a-și arăta recunoștința față de șefi. Tinerii absolvenți calificați fug de salariile mici din învățământ, iar orele sunt acoperite de pensionari și necalificați. Mila și sila sunt insuficiente pentru a descrie ce am simțit. Revoltristețe, cuvântul meu preferat pentru astfel de situații. Cât exercițiu de supunere i-a trebuit unui om sub comunism ca să ajungă la bătrânețe atât de slugarnic? În definitiv, nu suntem chiar în Coreea de Nord ca să ne controleze statul până și emoțiile. De unde această concurență, mai ales la femei, în a peria și a face temenele? Cât de șantajabili sau incompetenți sunt cei dispuși să se tăvălească pentru a pupa o mână?
Ne lipsește încă exercițiul libertății și nu realizăm că funcțiile sau instituțiile deservesc societatea, nu invers. O dată la patru-cinci ani, toți cei pe care îi ascultăm dau ochii cu șefii lor, cu noi, alegătorii. Vom ști ce să le spunem atunci?
"Mai bine nu se poate". Domnul Udall e un romancier de vârstă mijlocie în căutarea inspirației. Misogin, mizantrop, homofob, antisemit și cu manifestări obsesiv compulsive, el își redescoperă umanitatea primind să îngrijească pechinezul unui vecin pictor cât acesta e internat la un spital pentru recuperare după un jaf cu agresiuni pe care îl suportase în atelierul său de acasă.
Obișnuit să disprețuiască oamenii și considerând orice formă de politețe sau de manifestare afectuoasă drept o boală transmisibilă, domnul Udall începe să se revolte când vecinul își revendică la întoarcerea acasă pechinezul, ori când chelnerița lui favorită pleacă de la restaurantul unde lua prânzul cu precizie de ceas elvețian la aceeași masă. Apropierea de patruped - ca și de oameni - devenea instantaneu pentru el apropriere, luare în posesie, ceea ce îndeobște puține ființe înzestrate cu rațiune și afectivitate acceptă.
Lumea lui e dată peste cap, iar omul capabil să scrie cu atâta sensibilitate despre amoruri imaginare nu e în stare să poarte un dialog de cinci minute cu cineva fără să jignească: "porc" sau "elefănțică" sunt doar câteva epitete din glosarul disprețului său față de oamenii obișnuiți, oameni care nu ezită să-l pună la punct și să-l excludă când și de unde pot. Dar strada suportă multe, atât guma de mestecat pe care încearcă el s-o evite, cât și mojiciile sale care pe ceilalți îi irită.
Ador filmele anilor '70 și '90, sunt fresce ale unei epoci în care puteai juca un rol fără teama de represaliile corectitudinii politice. Zilele acestea citesc simultan din "Brave New World" a lui Huxley și din "Aleph" a lui Borges, iar alternativa distopică proiectată în prima jumătate a secolului trecut la întreaga lume de bun simț cum o știam noi, la simțul comun, mi se pare de neacceptat. Știați că trupa "The Doors" și-a luat numele de la o carte de Huxley, "Porțile (percepției)"? Dar că la un târg de locuri de muncă ținut ieri la Iași cele mai căutate au fost posturile de programator IT? "Spre ce tip de om ne îndreptăm?" m-am întrebat tot ieri în Carrefour când am văzut la raionul de electronice drone la prețuri accesibile, albe și negre, mai mici sau mai mari, telecomandate cum e consola de Nintendo sau minișalupele de la concursurile nautice pentru copii. Căutam o carte de Kazuo Ishiguro, laureatul premiului Nobel pentru literatură de anul acesta, nu știu cum am ajuns acolo, poate datorită pasiunii cultivate de fratele meu, fost radiotransmisionist, pentru inovațiile tehnologice. Toată copilăria mea în casă am avut colecții întregi de reviste "Știință și tehnică", "Tehnium", seria de almanahuri "Anticipația", volumele lui Jules Verne, cărțile lui Edmondo de Amicis, basmele Contesei de Segur, romanele lui Dumas și "Caietele" lui Cioran, cum să nu se dea lupta în suflet între un tehnician, un inginer și un filosof? Tensiunea esențială în asta constă: omul creează mașinăria și-apoi încearcă s-o imite, așteptându-se ca ea să aibă atitudini și valori, o etică dezirabilă. Ceea ce nu e posibil, pentru că omul nu e doar animal cu instincte și dresabil cum încearcă să demonstreze bioantropologii, ori doar mașină programabilă, cum ar vrea sociologii mecaniciști sau inginerii sociali.
Algoritmica și euristica în mitul peșterii din "Republica" lui Platon. Până acum am deosebit ascensiunea omului din caverna platoniciană de iluminarea subită a lui Saul din Tars, dar ea poate ilustra și algoritmii urmați de cineva pentru a soluționa o problemă științifică în comparație cu gândirea euristică sau creativitatea. Nu pot să uit eșecul suferit de Mach în explicarea naturii corpusculare a fotonului și tăcerea lui după descoperirea naturii duale undă-corpuscul făcută de Planck. Blaise Pascal ar fi spus că Ernst Mach e unul dintre cei care căutau fericirea în rațiunea științifică și a transformat-o într-o pasiune care nu-l mai trage de mânecă aidoma conștiinței lui Socrate, ci îl împingea mai departe să caute și să nege. Ce paradox, rațiunea științifică și materia să-i ia mințile?!
În sistemele axiomatice logico-matematice se demonstrează numai teoremele, axiomele din care sunt derivate acestea nefiind supuse acestei exigențe. Profesii precum cea liberală de avocat sau cea de jurnalist au în comun căutarea adevărului, mai presus chiar decât interesul personal, al clientului sau al finanțatorului, iar a enunța adevărul înseamnă după Aristotel a spune că "ceea ce este este şi ceea ce nu este nu este". Pare simplu, nu?
Partea frumoasă a acestor întreprinderi e că adevărul e descris ca "stare-de-neascundere" sau "aletheia" în interpretarea lui Heidegger la dialogurile lui Platon. Poate că adevărul învăluie privirea avocatului și pana jurnalistului cu evidența lui încât aceștia cu greu se pot dezvrăji :).
Nu la fel stau lucrurile cu jurământul lui Hipocrate, acolo medicii trebuie să păstreze și să ducă mai departe numai câtorva taina artei lor. Copiii magiștrilor și propriii lor copii trebuie să le urmeze:
"Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit. Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia. "
"Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie";
"Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie."
Cât de mulți amatori s-or fi încumetat pe vremea lui Hipocrat să zgândere piatra din bășică de vreme ce omul a simțit nevoia s-o exemplifice într-un principiu! O fi fost piatra la rinichi? Vreo aluniță? Vreun neg sau verucă? Nu știu.
Eu mi-am închipuit mereu că medicul nu trebuie să profite de pe urma suferinței pacientului, avocatul de pe urma disperării clientului, profesorul de pe urma ignoranței elevului, polițistul de pe urma fricii contravenientului etc.
Aşadar,
"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit. Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia. Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență. Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv. Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața. Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie. Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."
Avocatul român are și el un cod deontologic:
CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCATULUI ROMÂN
Capitolul I. Identitatea profesională și misiunea avocatului
Art. 1. Avocatura este o profesie liberală, unitară, auto-reglementată, care se desfășoară în baza legii. Ca atare, avocatul este obligat să respecte reglementările specifice și standardele etice ale profesiei, să protejeze demnitatea și onoarea corpului de avocați.
Art. 2. În exercitarea profesiei, precum și în orice acțiune sau comunicare publică, avocatul va avea în vedere caracterul de interes public al profesiei de avocat, care rezultă din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, din Statutul profesiei de avocat.
Art. 3. (1) Misiunea avocatului constă în apărarea, prin toate mijloacele specifice profesiei, a drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale clienților, în vederea aflării adevărului, a înfăptuirii justiției și a respectării statului de drept.
(2) Avocatul este garantul apărării cetățeanului față de excesele instituțiilor statului, precum și al păstrării echilibrului între interesul public al societății și interesul privat al cetățeanului.
Art. 4. În exercitarea profesiei, avocatul este obligat să acționeze cu bună credință, în apărarea valorilor profesiei de avocat și ale statului de drept.
Capitolul II. Natura normelor deontologice
Art. 5. Codul deontologic al avocatului român stabilește principiile esențiale și regulile de conduită pe care avocatul trebuie să le respecte, atât în exercițiul profesiei de avocat, cât și în viața sa publică și privată. Aceste principii și reguli stau la baza oricărei interpretări a reglementărilor profesionale, precum și la baza oricărei inițiative de reglementare profesională ori de modificare sau completare a dispozițiilor existente.
Dar polițistul?
Principiile care guverneaza conduita profesionala a politistului sunt urmatoarele:
a) legalitatea - in exercitarea atributiilor sale politistul este obligat sa respecte legea, precum si drepturile si libertatile constitutionale ale persoanelor;
b) egalitatea, impartialitatea si nediscriminarea - in indeplinirea atributiilor profesionale politistul aplica tratamente egale tuturor persoanelor, luand aceleasi masuri pentru situatii similare de incalcare a normelor protejate de lege, fara a fi influentat de considerente etnice, de nationalitate, rasa, religie, opinie politica sau de orice alta opinie, varsta, sex, orientare sexuala, avere, origine nationala, sociala sau decurgand din orice alta situatie;
c) transparenta - consta in deschiderea pe care politistul trebuie sa o manifeste fata de societate in limitele stabilite de reglementarile politienesti;
d) capacitatea si datoria de exprimare - reprezinta posibilitatea politistului de a analiza situatiile profesionale pe care le intalneste si de a-si exprima punctul de vedere, potrivit pregatirii si experientei sale, pentru a imbunatati calitatea si eficacitatea serviciului politienesc cu privire la acestea;
e) disponibilitatea - presupune interventia politistului in orice situatie in care ia cunostinta despre atingerea adusa vreuneia dintre valorile aparate de lege, indiferent de momentul constatarii acesteia, capacitatea de a asculta si de a rezolva problemele celor aflati in dificultate ori de a indruma catre alte autoritati cazurile care se situeaza in afara competentei ori atributiilor sale;
f) prioritatea interesului public - se manifesta prin aceea ca pentru indeplinirea atributiilor functionale politistul acorda prioritate realizarii serviciului in folosul comunitatii;
g) profesionalismul - presupune aplicarea corecta si responsabila a cunostintelor teoretice si a deprinderilor practice pentru exercitarea atributiilor de serviciu;
h) confidentialitatea - determina obligatia politistului de a garanta securitatea datelor si informatiilor obtinute in exercitarea autoritatii conferite de lege;
i) respectul - se manifesta prin consideratia pe care politistul o acorda persoanelor, colegilor, superiorilor, subordonatilor, drepturilor si libertatilor acestora, institutiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice si deontologice;
j) integritatea morala - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice acceptate si practicate in societate;
k) independenta operationala - consta in indeplinirea atributiilor si misiunilor potrivit competentelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care il ocupa in cadrul politiei, fara imixtiunea ilegala a altor politisti, persoane sau autoritati;
l) loialitatea - se exprima prin atasamentul fata de institutie si valorile promovate de aceasta, adeziunea constienta manifestata de catre politist, din proprie initiativa, fata de obiectivele institutiei, respectul fata de ierarhia institutiei, onestitate in relatiile interpersonale, respectul fata de adevar si dreptate, constiinciozitate in indeplinirea atributiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidentialitatii informatiilor obtinute in procesul muncii.
Jurnalistul are la rândul său principii, dintre care cele mai importante sunt:
- Respectul acordat persoanei
- Veracitatea faptelor (adevărului, al corectitudinii informațiilor)
- Interesul public
- Loialitatea (față de public, față de instituția mediatică, față de comunitatea jurnalistică)
Desigur, astfel de principii, coduri deontologice şi jurăminte au statutul asemănător Declarației Universale a Drepturilor Omului, de recomandări, dar țările civilizate le-au cuprins în propriul sistem de legi, de norme juridice. Despre obligațiile sau responsabilitățile oamenilor şi cetățenilor se pronunță toate celelalte legi.
P.S: Pentru relaxare, dar fără legătură cu postarea, adaug și o scenă din filmul "Blue Valentine", cu Ryan Gosling în rolul principal cântând la ukulele :)
