"Mai bine nu se poate". Domnul Udall e un romancier de vârstă mijlocie în căutarea inspirației. Misogin, mizantrop, homofob, antisemit și cu manifestări obsesiv compulsive, el își redescoperă umanitatea primind să îngrijească pechinezul unui vecin pictor cât acesta e internat la un spital pentru recuperare după un jaf cu agresiuni pe care îl suportase în atelierul său de acasă.
Obișnuit să disprețuiască oamenii și considerând orice formă de politețe sau de manifestare afectuoasă drept o boală transmisibilă, domnul Udall începe să se revolte când vecinul își revendică la întoarcerea acasă pechinezul, ori când chelnerița lui favorită pleacă de la restaurantul unde lua prânzul cu precizie de ceas elvețian la aceeași masă. Apropierea de patruped - ca și de oameni - devenea instantaneu pentru el apropriere, luare în posesie, ceea ce îndeobște puține ființe înzestrate cu rațiune și afectivitate acceptă.
Lumea lui e dată peste cap, iar omul capabil să scrie cu atâta sensibilitate despre amoruri imaginare nu e în stare să poarte un dialog de cinci minute cu cineva fără să jignească: "porc" sau "elefănțică" sunt doar câteva epitete din glosarul disprețului său față de oamenii obișnuiți, oameni care nu ezită să-l pună la punct și să-l excludă când și de unde pot. Dar strada suportă multe, atât guma de mestecat pe care încearcă el s-o evite, cât și mojiciile sale care pe ceilalți îi irită.
Ador filmele anilor '70 și '90, sunt fresce ale unei epoci în care puteai juca un rol fără teama de represaliile corectitudinii politice. Zilele acestea citesc simultan din "Brave New World" a lui Huxley și din "Aleph" a lui Borges, iar alternativa distopică proiectată în prima jumătate a secolului trecut la întreaga lume de bun simț cum o știam noi, la simțul comun, mi se pare de neacceptat. Știați că trupa "The Doors" și-a luat numele de la o carte de Huxley, "Porțile (percepției)"? Dar că la un târg de locuri de muncă ținut ieri la Iași cele mai căutate au fost posturile de programator IT? "Spre ce tip de om ne îndreptăm?" m-am întrebat tot ieri în Carrefour când am văzut la raionul de electronice drone la prețuri accesibile, albe și negre, mai mici sau mai mari, telecomandate cum e consola de Nintendo sau minișalupele de la concursurile nautice pentru copii. Căutam o carte de Kazuo Ishiguro, laureatul premiului Nobel pentru literatură de anul acesta, nu știu cum am ajuns acolo, poate datorită pasiunii cultivate de fratele meu, fost radiotransmisionist, pentru inovațiile tehnologice. Toată copilăria mea în casă am avut colecții întregi de reviste "Știință și tehnică", "Tehnium", seria de almanahuri "Anticipația", volumele lui Jules Verne, cărțile lui Edmondo de Amicis, basmele Contesei de Segur, romanele lui Dumas și "Caietele" lui Cioran, cum să nu se dea lupta în suflet între un tehnician, un inginer și un filosof? Tensiunea esențială în asta constă: omul creează mașinăria și-apoi încearcă s-o imite, așteptându-se ca ea să aibă atitudini și valori, o etică dezirabilă. Ceea ce nu e posibil, pentru că omul nu e doar animal cu instincte și dresabil cum încearcă să demonstreze bioantropologii, ori doar mașină programabilă, cum ar vrea sociologii mecaniciști sau inginerii sociali.
Algoritmica și euristica în mitul peșterii din "Republica" lui Platon. Până acum am deosebit ascensiunea omului din caverna platoniciană de iluminarea subită a lui Saul din Tars, dar ea poate ilustra și algoritmii urmați de cineva pentru a soluționa o problemă științifică în comparație cu gândirea euristică sau creativitatea. Nu pot să uit eșecul suferit de Mach în explicarea naturii corpusculare a fotonului și tăcerea lui după descoperirea naturii duale undă-corpuscul făcută de Planck. Blaise Pascal ar fi spus că Ernst Mach e unul dintre cei care căutau fericirea în rațiunea științifică și a transformat-o într-o pasiune care nu-l mai trage de mânecă aidoma conștiinței lui Socrate, ci îl împingea mai departe să caute și să nege. Ce paradox, rațiunea științifică și materia să-i ia mințile?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu