"From Bacteria to Bach and Back: The Evolution of Minds" - Daniel C. Dennett. De la fungi la fugi sau despre competență fără comprehensiune. Unde capotează criticii metafizicii când analizează limbajul articulat.

Recunosc, pe Daniel Dennett l-am cunoscut prin intermediul cărții lui Richard Rorty - "Contingență, ironie și solidaritate", într-o abordare pragmatistă despre originea și evoluția limbajului la om. Așa cum e de bănuit, pragmatiștii privesc limbajul articulat ca pe o ladă de unelte utile supraviețuirii noastre. Cum spunea Wittgenstein, lumea noastră se limitează la cât putem traduce în cuvinte. 

Însă Dennett susține - prin comparații cu lumea animală sau computațională - că anumite acțiuni și calcule pot fi îndeplinite fără a fi înțelese. Pasărea construiește cuibul instinctiv, la fel cum un computer poate face miliarde de calcule complexe ori un smartphone poate instala felurite aplicații fără a le înțelege.

Înțelegerea sensului conotativ al cuvintelor e un proces eminamente uman. Dacă limba română poate fi folosită eficient fără înțelegerea ei, atunci limba îi vorbește pe oameni și nu ei o vorbesc. Asta îl reactivează pe Heidegger, iar întregul efort al evoluționiștilor limbajului, logicieni sau pragmatiști devine nul. Dennett demonstrează astfel tocmai ce trebuie să respingă: faptul că avem idei înnăscute. Când faci bine ceva fără să înțelegi de ce și cum, înseamnă că cineva - o persoană sau un grup de persoane - au lucrat la codul tău genetic, la dicționare și gramatici, astfel încât să nu dai greș. La fel cum există IT-iști care pun la punct limbajele de programare pentru computere, lingviștii și filosofii limbajului ne-au pus la punct programul propriei limbi, care deși e vie, mereu dinamică și adaptabilă, se mișcă într-un sistem axiomatic pe care cei mai mulți nu-l cunoaștem. Sau totul e activitatea Ființei care se ascunde în propria ei casă, Limba - cum ar fi spus Heidegger - și ale cărei urme trebuie să le recunoaștem în comunicarea dintre noi (ca să-i dau dreptate și lui Derrida). De o sută de ani, după Darwin și Carnap, metafizicienii sunt atacați de marxiști și neomarxiști cu argumente pseudo-științifice și de fiecare dată criticii lor sfârșesc dându-le dreptate oponenților: limba e o creație uimitor de organizată, la fel cum e și creierul uman.