Mesajul unei generaţii. Nevoia de creativitate, respect şi comunicare.

Ce am înţeles eu după aceste alegeri prezidenţiale a fost că o generaţie întreagă a cerut un tip occidental de om politic, o abordare diferită a societăţii din partea clasei politice, mai puţin talibanizată şi mai relaxată sau independentă. Ar fi o greşeală ca de acum înainte să se procedeze la fel de inuman, uitându-se că primele două relaţii din grupurile sociale sunt de cooperare şi solidaritate, iar nu de competiţie şi conflict. În lupta pentru putere, partidele şi liderii pierd legătura cu societatea şi apoi se miră de ce meciurile se joacă având tribunele goale sau de ce interferează spectatorii cu actorii de pe scenă şi chiar uneori le iau rolurile. După anii aceştia tulburi, conflictogenii din politică ar trebui să facă loc altui tipar comportamental ceva mai aşezat în valorile sale, constructivilor. 

Mai devreme,  în autobuzul care mă ducea către casă, şoferul şi câţiva pensionari s-au dezlănţuit împotriva tinerilor: că sunt drogaţi, că îi ţin părinţii, că nu muncesc, că stau toată ziua pe Facebook şi etc, etc. Parcă aveau limbajul minerilor din 1990 care se lăudau că au găsit droguri şi valută la sediile partidelor istorice, la peneleu şi la peneţeu. Le spun şi eu la ore că fiecare lucru îşi are locul, timpul şi rostul său, că sunt la fel de pasionat de tehnologie ca şi ei, dar că nu ignor lectura, că îmi place să glumesc, dar şi să muncesc. Şi îi văd cum participă la discuţii, uneori se adună câte trei în bancă, sunt relaxaţi şi aproape că nu mai percep distanţele dintre ei în dialogul nostru. Instinctiv, fiinţa umană percepe caracterele autentice şi se debarasează treptat de impostori. Este o greşeală să condamni otova oamenii noilor tehnologii, pentru că spiritul critic îl au şi ei. Totodată, productivitatea înseamnă astăzi creativitatea care face diferenţa calitativă pentru companii, pentru că mecanizarea e oricum destul de avansată. Ai profit şi dacă faci maşinăria economică simpatică, prietenoasă omului. 

În confreriile pitagoreice din antichitatea greacă, învăţăceii aveau datoria doar să audieze, nu şi să intervină în discuţiile dintre magistru şi discipolii avansaţi. Comunicarea didactică presupune astăzi, când există atâtea surse de distragere a atenţiei, o atitudine mult mai deschisă la nou a profesorilor, pentru că rezistenţa la stimuli a receptorilor noştri e mult mai mică decât în alte vremuri. Diversitatea exemplelor alese şi noutatea sau actualitatea lor transformă elevul dintr-un supus pasiv într-un ascultător activ. Tactul pedagogic presupune tocmai această capacitate de interpretare şi transmitere a informaţiei ştiinţifice într-o formă digerabilă, adecvată vârstei lor. 

Ar fi, iarăşi, o mare greşeală din partea pesediştilor sau a peneliştilor să procedeze la fel ca până acum cu adversarii lor ideologici şi cu societatea. Bine ar fi să înţeleagă că noua eră tehnologică nu le mai permite manipularea colectivă sau intimidarea individuală a opozanţilor. Libertatea nu este un moft al îmbuibaţilor, cum ar putea crede, ci un drept sfânt cu limite în responsabilitate. Dacă vor sprijin din partea societăţii, să colaboreze cu aceasta, nu să intre în conflict cu ea, pentru că istoriile se repetă de la un timp surprinzător de repede. A, şi apropo de marxiştii pe care i-a criticat/pomenit Cristian Tudor Popescu aseară: nu există previziuni sau legi generale ale istoriei; individul şi familia sa formează temelia societăţii, iar gândirea individuală face salturi cuantice, imprevizibile în timpurile noi.