Seri în marile orașe culturale și stări preluate de acolo.

Se întâmpla uneori să revin pe înserat de la Biblioteca Centrală Universitară către căminul studențesc - după ce îmi conduceam iubita la căminul ei - şi să parcurg cele câteva sute de metri de la stația de tramvai, străjuit de teii ale căror frunze foşneau când şi când mângâiate de vânt şi de lumina gălbuie a felinarelor în aerul proaspăt al Copoului. Drumul, spălat de vreo ploaie scurtă de vară, făcea din plimbare aproape un ritual in care te deplasezi liniştit şi tăcut pentru că îi ştii destinația, după o zi în care petrecusem cu mintea nenumărate pagini din înțelepciunea milenară a omenirii. Am regăsit doar de câteva ori apoi astfel de stări: o dată, într-un parc din Metzovo într-o seară când am însoțit un ansamblu folcloric la un festival din Grecia, altă dată - când veneam noaptea pe bicicletă în Germania către căminul universității Konstanz printre case liniştite şi curate, altă dată - acum vreo şapte ani când aşteptam autobuzul către casă venind de la serviciu într-o stație din orașul Ovidiu. "Toate se fac la vremea lor şi sunt la locul lor", spune o vorbă. Şi "să nu tulburi lucrurile care au ajuns a fi liniştite". Acele momente din existența noastră le trăiam ca pe o recompensă pentru efortul învățatului dinaintea admiterii la facultate sau din studenție, dar în anii aceia nu le apreciam îndeajuns. Mi se părea că erau doar începutul pentru ceva mult mai plăcut. Dar cât de mult contează să fii alături de oamenii care şi-au cultivat aceleaşi valori ca şi tine, prin locuri unde plutesc în aer ideile marilor cărturari şi buna dispoziție. Mai cunosc puțini oameni dispuşi să discute relaxat o idee, iar faptul că m-am ocupat şi de politică m-a înrăit prea mult. Aș mai face o facultate într-unul din marile oraşe culturale doar ca să pot regăsi astfel de plimbări, dar ştiu că nu se poate. Căderea mea din Paradis, acel "Descensio ad inferos" a început când am crezut că pot schimba în oameni ceva fără să pierd eu nimic din momentele pe care le câştigasem prin propriul efort intelectual, prin disciplină interioară şi abordarea boemă a lumii. Oare am pierdut timpul de atunci și până azi? Sau l-am câștigat pentru ceea ce numim îndeobște viață a spiritului, contemplând și comparând înfățișările lumii din jurul nostru, pe unde am trecut?