Știința modernă și gândirea sălbatică - o echivalență forțată din antropologia structurală a lui Claude Lévi-Strauss

Am mai scris pe aici despre structuralişti şi cât sunt ei de fideli marxismului. Ideile comuniste știu să se strecoare insidios în preocupările contemporane sub forma structuralismelor, milenarismelor sau altor "isme", la fel cum și metafizica și-a găsit locul de refugiu în hermeneutica filosofică. Din locurile lor și luând întruchipări diferite, idealismul sau spiritualismul metafizicii și materialismul sau structuralismul marxist lucrează în felul lor pentru a ne câștiga încrederea. Noam Chomsky rămâne cum îl știm la convingerea lui șaptezecistă că economia de piață e sursa nedreptăților din lume, deși comunismul cred că a sărăcit estul continentului european și l-a polarizat social mai rău decât vestul capitalist, distrugând inclusiv clasa de mijloc interbelică. Totuși, el o ținea langa înălțând și săptămânile trecute statui socialiste în diferite articole din mass-media, cum e specific oricărui prozelit al religiei marxiste, iar în generația sa celebrul antropolog structuralist Claude Lévi-Strauss - aflu din cartea lui Paul Johnson, Dușmanii societății - găsea nici mai mult nici mai puțin decât că ştiința pe care o învățăm cu toții având obiect de studiu, metode şi legi proprii - cu rezultatele sale practice tehnologice - nu se opune gândirii empirice,  magice sau sălbatice, fiind o altă față a aceleiași monede. Absența diferențierilor de acest gen consideră inutile toate descoperirile de până acum și echivalează standardele vieții civilizate cu ale oamenilor cavernelor, asta o fi corect pentru ceea ce înseamnă adevăr istoric și științific? Altfel spus, prin metode complet diferite se poate ajunge la un rezultat asemănător şi printr-un parcurs la fel de coerent precum construcția unei teorii ştiințifice, chiar dacă limbajul nu este unul comun, ci primitiv individual. Adică incantațiile şamanice pot avea efecte similare cu ale Nurofenului pentru durerile de cap, aşadar, iar descântecele de deochi aceleaşi cu discuția pe care o ai cu un psiholog sau confesor. 

Bineînțeles că nu sunt de acord cu această apologie pe care o fac structuraliştii laturii întunecate a indivizilor sau istoriei, aşa cum erau ditirambii înălțați de Foucault devianților sau cum Freud stabilea echivalențe între gândirea copilului condus de complexul Oedip, a adultului nevrotic sau a sălbaticului din triburile aborigenilor despre care citise în  The Golden Bough a lui Sir James George Frazer și pe care îl considera un reper științific pentru ceea ce numesc epistemologii "protocoale de observație", adică realitatea surprinsă fidel în enunțuri. Or, până și Darwin a refuzat colaborarea cu Marx, știind că teoria lui nu poate fi extinsă la nivel social, așa cum diversitatea penajului sau ciocurilor papagalilor observată de el în arhipelagul Galapagos nu îl îndemna să considere că papagalii vor evolua luând unii forma și culoarea celorlalți.   

P.S: Tocmai am aflat zilele trecute despre tradiționala salată de Boeuf românească (Beef Salad) - și care îmi place mie atât de mult - că e de origine rusească. După mămăliga și sarmalele împrumutate de la turci și arabi ("sarma" vine de la un termen turcesc, "sarmâk" = "a înveli", "a ambala", de unde și denumirea shaormei), mă întreb ce alte surprize mai pot avea din punct de vedere etno-gastronomico-lingvistic. Chiar, de unde vin diacriticele noastre? :).  Bineînțeles că din latină, italiană şi greacă, "t", "zz" sau "tz" devenind "ț": ex. "benedictio", "intermezzo", "tzatziki" etc.