Exemplu de soluție greșită: o petiție online pentru scoaterea concursului de titularizare. Câțiva profesori frustrați s-au gândit ei, după încercări repetate eșuate de a se titulariza prin diferite școli, că ar trebui scos acest concurs scris. Adică nici măcar o deprindere de bază cum e scrisul în limba română să nu li se mai verifice? Oricum după noul plan cadru dispare încă o oră de limba română de la gimnaziu. Asta după infuzia de licențiați din ultimii ani care au absolvit facultățile la "fără frecvență" și se fac de râs prin școli nefiind capabili să țină o oră de la catedră. Dar în stilul nostru provincial de alegere a pilelor, cunoștințelor și relațiilor, ce garanție vom avea că nu apar în sistem și alți corupți sau incompetenți care adaugă dificultăți suplimentare profesioniștilor deja suprasolicitați? Descentralizarea ne-a democratizat societatea și a deplasat decizia "la firul ierbii", către beneficiarul direct - comunitatea -, dar dacă în comunism centralismul făcea să fie numit de la vârf, primar, văcarul satului și astfel să-i terorizeze pe gospodari unul care se simțea îndreptățit în abuzuri de viața lui de până atunci, descentralizarea nu ar trebui să însemne în educație, sănătate sau siguranța oamenilor că fiecare decident local își alege persoanele preferate. Astfel de situații transformă instituțiile publice în organizații închise, monolit, cu mecanisme arhaice de selectare a personalului și chiar periculoase prin aceleași mecanisme. Eu țin la ideea de post obținut prin concurs la nivel național în care să se verifice aptitudinile pedagogice ale dascălilor, competențele și mai ales câteva deprinderi elementare, precum scrierea corectă în limba română... chiar și a unei petiții online. Mai mult decât de generațiile slabe care vin în rândul elevilor mă tem de generațiile slabe din rândul profesorilor. De politicieni nu mai spun, pentru că eșecul e vizibil de mai bine de un sfert de secol încoace, iar fără el nu erau posibile toate celelalte.
Văd că unii scriu pe internet despre "transilvanism" ca și cum ar fi o formă de iredentism, ceea ce mi se pare la fel de amuzant ca și cum ai scrie în stil protocronist despre dacism. Pentru mine, transilvanismul sau admirația pentru Ardeal nu e decât bucuria întâlnirii românilor dintr-o regiune a țării cu aceia din altă regiune la fel de frumoasă. Ardelenii se pot lăuda cu marea sau cu Delta - care sunt tot ale lor - la fel cum se bucură muntenii, moldovenii sau dobrogenii de castelul Corvinilor sau de Sighișoara. Să ne facem noi datoria în familie, la serviciu, să fim civilizați și să ținem la valori - acesta cred eu că e primul semn de patriotism, nu manipulările patriotarde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu