Gândirea pozitivă şi pozitivismul. Ce se înțelege prin afirmare şi negare.

Am primit de la o clasă care a terminat liceul recent o carte despre gândirea pozitivă. Aceasta porneşte de la experiența timidității unui adolescent ajuns orator după ce şi-a cultivat încrederea în sine. O carte motivațională, deci, ce are pe copertă un Big Like. Jung şi Adler ar fi spus chiar că autorul a avut un complex ori un sentiment de superioritate mascat printr-unul de inferioritate.  Dincolo de asta, titlul ei mi-a amintit cât de greu înțeleg sau acceptă oamenii puțin instruiți că "pozitiv" are şi semnificația de "ştiințific" (mecanicistul Comte îşi denumea sociologia "fizică socială" în lucrarea sa principală, Curs de filosofie pozitivă - adică bazată pe observații, experimente şi probe, nu doar pe speculații ca ale metafizicienilor şi hermeneuților "care nu fac decât să interpreteze lumea în loc să o schimbe" cum ar fi spus tovarăşul său ideologic, Marx). La fel, unora li se pare bizar că libertatea, viața şi proprietatea sunt drepturi negative sau naturale în DUDO - adică statul nu trebuie să intervină pentru a le oferi cuiva, ci oamenii le au prin faptul că sunt persoane -, iar dreptul la educație sau la azil pentru un refugiat politic, de pildă, sunt pozitive pentru că presupun instituții care să le ofere în anumite condiții. La fel de bizar li se poate părea şi că nihilismul nietzschean afirmă viața, după cum scria chiar el în "Voința de putere" că nihilistul spune "un mare DA vieții".

Observ că frişcuitul şi crenvurşteritul sunt două sporturi lingvistice noi în advertising. Pentru că reclamele se adresează copiilor, mă întreb ce modă încearcă ele să introducă în randul consumatorilor?

De mai mulți ani încoace, actrița Sarah Jessica Parker e prezentată în emisiunile de divertisment şi în revistele glossy drept o femeie frumoasă, îndrăzneață şi de succes. Mie mi se pare chiar urâțică şi puțin talentată. O femeie care a devenit frumoasă prin talentul şi sensibilitatea ei e Barbra Streisand. Dintre serialele anilor '90 cred că "Friends" şi "Ally McBeal" au fost cele mai reuşite şi lipsite de clişee sau care au satirizat clişeele, în timp ce altele au alimentat stereotipurile din societate, iar Jessica Parker a jucat într-unul din ele.