De la distanță şi peste ani totul pare să-i nemulțumească pe cei crescuți în comunism: dintr-o societate în care statul le asigura locuința, locul de muncă, educația, îngrijirea medicală şi îi scutea de responsabilitatea proprietății, s-au trezit azvârliți în tumultul concurenței, al căutării propriului rost. Cât de grea li s-a părut apoi libertatea!
La început au văzut că toți erau la fel de săraci, avea grijă statul comunist să nu aibă unii mai mult decât alții, să distribuie în mod egal întunericul, frigul şi foamea (la nivelul maselor, căci elitele comuniste trebuiau privilegiate ca să întrețină propagandistic sistemul). Apoi a venit anul 1989 când lumea trebuia să pornească de la tot ce se negase până atunci şi să construiască bazându-se pe individ şi nu pe mulțime. Unii au început să se îmbogățească tot mai mult, iar alții să piardă şi ce le mai rămăsese din comunism. Primii îi acuzau pe săraci de lene şi lipsă de inițiativă, iar aceştia din urmă pe cei dintâi de corupție, furt din avutul public prin afaceri cu statul, de lipsa concurenței loiale pe piața liberă, de monopol, oligopol etc.
Lagărul socialist le convenea în mai mare măsură moraliştilor, resentimentarilor ce doreau "ameliorarea" naturii umane şi salvarea din ghearele Occidentului decadent. Iadul capitalist însemna şomaj, inflație, falimente şi crize. Nu ştiu cum se face însă că majoritatea trăieşte mai bine în capitalism decât în comunism, iar sărăcia din capitalism e net mai bogată decât cea din comunism. Să nu le lăsăm altora responsabilitatea fericirii noastre şi cu atât mai puțin statului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu