Când un lingvist poliglot face critică de lumpen cu istoria. Câte ceva despre lumea evenimentului şi cum se deosebeşte aceasta de oportunități, ocazii, şanse.

Deşi nu sunt un monarhist înfocat, ci respect numai excelența realizărilor cultural-istorice, inginereşti şi umanitare ale regilor noştri din ultimele două secole, scriitorul Dan Alexe m-a dezamăgit citindu-i recent un articol în care îl consideră pe regele Mihai nepatriot, slab vorbitor de română si franceză sau necunoscător de germană şi maghiară. Uită că omul a trăit o jumătate de secol în exil, că avea pregătire militară şi era pasionat de tehnică, de motociclete, de maşini şi că pilota avioane. Faptul că eşti un lingvist si un poliglot remarcabil nu te îndreptățeşte să ignori ținuta, demnitatea unor oameni aflați deasupra ta, la propriu în carlingă şi la figurat prin noblețe. Dan Alexe poate face toate acestea? Dar  sub conducerea bunicilor şi strabunicilor lui Dan Alexe au obținut independența românii la 1877 sau unirea principatelor la 1918? Pot crede că astfel de critici resentimentare te califică pentru înscrierea ca lumpen marginal în rândul celor pe care s-a bazat şi stalinismul anilor '50 ca să discrediteze "chiaburii"? Chiaburii aceia erau şi ei oameni gospodari, întreprinzători din clasa de mijloc interbelică ce au îngrijit țara pornind de la proprietatea lor şi continuând cu lucrurile publice la fel cum făcuseră şi regii noştri. A, şi să nu uităm cine au fost cei dintâi care s-au înscris în PCR şi care au îmbrățişat etatismul: cei fără proprietăți, resentimentarii mânați de ură față de cei ce aveau, față de cei care moşteniseră ceva de la părinți. În plus, mi se pare nebărbătesc şi nedemn pentru un intelectual să găseşti oportun momentul îmbolnăvirii unui om de 95 de ani ce a stat mărturie ultimului secol pentru a-ți exhiba ca un puber talentele de jongler cu etimologii descoperite sau inventate, mizând pe ignoranța celor care nu vorbesc 15 limbi străine ca tine, aşa cum îți place să fii măgulit la interviuri. Unii oameni merită să fie respectați pentru ce simbolizează împreună cu familia lor în istoria unui popor.

Si acum despre ce înseamnă un eveniment. Cunosc pe cineva care vânează "evenimente" pentru educația informală a copilului său de şcoală primară. Azi o activitate cu instructoare-animatoare la un mall, mâine un concurs la muzeul de istorie naturală, poimâine o reprezentație a circului Orlando în parcarea altui mall etc. E foarte bine pusă la punct cu privire la viața socială a Constanței şi-şi creşte copilul cu mintea deschisă la interacțiunea cu ceilalți, lucru de apreciat. Totuşi, pe mine mă nedumereşte frecvența termenului "eveniment" în vocabularul său. Plus că "event" sau "eveniment" exprimă, teoretic, ceva care survine sau irumpe dincolo de controlul cuiva. El se deosebeşte de "şansă", "oportunitate" şi "ocazie", unde voința unei persoane se presupune că este implicată. Şi nu iau în calcul aici decât acțiunile noastre obişnuite, pentru că există şi "ocazionalismul", o doctrină medievală ce presupune intervenții de altă natură decât umană în cotidian. Asta scrie şi în DEX, dar ca să revin la "eveniment", contradicția mi se pare că vine din caracterul planificat al activităților la care îşi duce persoana copilul şi conținutul de întâmplare al oricărui eveniment. Altfel ajungem la deviații lingvistice precum "eveniment rutier" pentru o cursă de Formula 1, "eveniment astral" pentru eclipsele de lună şi de soare sau "evenimente politice" pentru adunări electorale anteprogramate. Orice eveniment înseamnă ceva scăpat de sub controlul unei conştiințe intenționale, altfel nu poartă acest nume.

Şi o înregistrare cu politologul Anneli Ute Gabanyi, care spunea odată cu privire la evenimentele din 1989 că "revoluție" poate fi numit ceea ce a făcut Uniunea Sovietică în Europa de Est acum 26 de ani. A fost sau n-a fost acela un eveniment? Că eu aşa cred.