Pe vremea când accesul în societate la resurse si consum nu era decât privilegiul câtorva nobili lumea culturii şi cea a naturii erau mai bine întreținute, îmi spuneam colindând saptămânile trecute aleile castelului Peleş. Când şi când se ițeau peturi sau ambalaje care îmi aminteau de resturile pe care le lăsau pe plajă turiştii astă vară. Apoi am aflat că primarul socialist de la noi a cheltuit câteva miliarde pe cazare în tabără, probabil pentru membrii de partid din țară ca să-i motiveze cu ceva în perspectiva alegerilor de anul acesta. Cum s-au purtat cu locurile vizitate? Cum le-au fost educația şi doctrina, desigur.
"Am şi eu o întrebare, dacă îmi puteți da un răspuns: vacanța de Paşte când este?", aşa mi se adresa zilele trecute o potențială absolventă de bacalaureat într-un mesaj scurt trimis pe telefonul mobil. Topica inversată a formulei, o rugăminte ce se dorea politicoasă şi chiar un pic umilă, ascundea o presupoziție viabilă dincolo de incultură: nu întrebam dacă nu îmi puteați da un răspuns. Aproape că suna augustinian: nu aş fi căutat dacă nu aş fi găsit. Ba chiar heideggerian, câtă vreme întrebarea îl viza însuşi pe cel întrebat şi totodată pe cea care întrebase.
Cine mai crede că omul e bun de la natură si că mediul în care trăieşte îl influențează pozitiv când e populat cu lucruri frumoase ar trebui să ia taxiul din orice gară a unui oraş turistic şi se va trezi jecmănit cu prețuri triple. Acelaşi lucru şi dacă ia masa la vreun restaurant din centrul aceluiaşi oraş. Localnicii ştiu peste tot că între serviciile oferite de ei şi turişti se interpune o vastă rețea de ilegalişti. Aceleaşi fețe dubioase puse pe căpătuială populează spațiul public de la munte până la mare, speculând naivitatea. Ăsta nu-i spirit antreprenorial, ci specularea credulității turiştilor pe fondul delăsării autorităților în aplicarea legilor.
O să revin şi cu alte postări pe blog, dar acum îi ofer familiei şi viitoarei soții mai mult timp, alături de melodia următoare :)
"Am şi eu o întrebare, dacă îmi puteți da un răspuns: vacanța de Paşte când este?", aşa mi se adresa zilele trecute o potențială absolventă de bacalaureat într-un mesaj scurt trimis pe telefonul mobil. Topica inversată a formulei, o rugăminte ce se dorea politicoasă şi chiar un pic umilă, ascundea o presupoziție viabilă dincolo de incultură: nu întrebam dacă nu îmi puteați da un răspuns. Aproape că suna augustinian: nu aş fi căutat dacă nu aş fi găsit. Ba chiar heideggerian, câtă vreme întrebarea îl viza însuşi pe cel întrebat şi totodată pe cea care întrebase.
Cine mai crede că omul e bun de la natură si că mediul în care trăieşte îl influențează pozitiv când e populat cu lucruri frumoase ar trebui să ia taxiul din orice gară a unui oraş turistic şi se va trezi jecmănit cu prețuri triple. Acelaşi lucru şi dacă ia masa la vreun restaurant din centrul aceluiaşi oraş. Localnicii ştiu peste tot că între serviciile oferite de ei şi turişti se interpune o vastă rețea de ilegalişti. Aceleaşi fețe dubioase puse pe căpătuială populează spațiul public de la munte până la mare, speculând naivitatea. Ăsta nu-i spirit antreprenorial, ci specularea credulității turiştilor pe fondul delăsării autorităților în aplicarea legilor.
O să revin şi cu alte postări pe blog, dar acum îi ofer familiei şi viitoarei soții mai mult timp, alături de melodia următoare :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu