Ce înseamnă muzicalitatea unui spațiu şi dizarmoniile unui jurnal de propagandă. Studiu de caz.

"Evitați sunetele nemuzicale" îi sfătuia o profesoară pe studenții de la Conservator. Aşa cum chipurile frumoase şi faptele bune atrag prin armonia, prin sănătatea la care trimit, vocile caline, sunetele naturii sau instrumentele acordate dintr-o simfonie ne apără de cacofoniile cotidiene. Nu fac apologia vieții pastorale şi ştiu că sunt multe de îndreptat în mediul rural, de la educația pentru sănătate şi până la drumuri sau canalizare, însă după 30 de ani petrecuți la bloc pot spune cu certitudine că satul e un spațiu mai muzical decât oraşul. Îmi închipui că muzicalitatea unei localități aflate lângă un munte şi cu marea alături trebuie să fie deplină. Trieste, de pildă:

Care să fie cantitatea necesară de ignoranță pentru ca o societate să funcționeze bine? Dar statul cât mai trebuie furat şi slăbit ca să nu mai trezească în libertarieni frici etatiste atavice? Poate că altor state ordinea le aminteşte de tiranii, iar nouă şi mai mult, însă disciplina precară şi băşcălia care ne-au împiedicat să luăm în serios ideologiile secolului trecut când până şi zâmbetul era interzis la jurnalele de ştiri, acestea ne împiedică acum să recuperăm decalajele față de restul Europei civilizate şi să edificăm temeinic statul de drept, economia de piață, democrația liberală. Mulți nostalgici suferă că s-a trecut prea uşor de la încrâncenarea luptei de clasă la indiferența celor spălați pe creier de mulțimea stimulilor mediatici. Era mai plăcută narcoza ideologică de atunci decât detaşarea omului care îşi vede de treburile lui de acum? Iată un telejurnal din anii '70, cât de profesionistă era selecția ştirilor şi pe ce se punea accentul?