La decernarea premiilor Oscar din 1972, Charlie Chaplin, cu papion și vizibil emoționat la cei 83 de ani ai săi, le mulțumește cu ochii înlăcrimați pentru invitație celor din sală, spunându-le că sunt niște oameni minunați: "You're wonderful, sweet people. Thank you!". Prezentatorul - scenaristul Daniel Taradash, președinte al Academiei de Film de atunci - îi oferă pe lângă statuetă o pălărie și un baston subțire din bambus. Previzibil, celebra pălărie îi sare de pe cap ca un arc. Apoi începe să zâmbească. Un ultim truc la care a achiesat, din respect pentru public, dar pe chip avea și regretul că toată viața a fost luat în râs, că mulți rămăseseră doar cu asta. Și câte lucruri serioase nu spusese: "We are not machines, We are humans", "We think too much and feel too little". Omul acesta a avut o inteligență emoțională, kinestezică și vizuală superioară celor mai mulți dintre noi. Dar poate părea că i-a lipsit cinismul necesar unui om adaptat. După 30 de ani de la expulzarea din State, Chaplin era primit cu onoruri și aplauze pe continentul american și totul din el se disculpa. Privindu-l mi-am amintit de Plotin și de rușinea lui că are un corp cu care trebuia să iasă în stradă, ori de conștiința culpei la Jaspers. Dacă unii plâng de ciudă, alții de bucurie, de tristețe sau de revoltă, Chaplin părea să plângă de rușine: "Priviți-mă, spuneau gesturile sale, sunt o umbră a celui care am fost și știu pe câți i-am supărat, pe câți i-am bucurat". S-ar fi cuvenit să râdă spectatorii de un om bătrân, mai ales că în "Luminile rampei" își anticipase un asemenea destin? Dar etichetarea personajului său din "City lights" drept comunist fusese depășită de public? Gagul său final îl putem considera un gest de respect față de public, iar acesta l-a primit ca atare, aplaudând în picioare. Și prezentatorului îi putem acorda creditul bunei intenții, al respectului față de Chaplin. Spectacolul se joacă de fiecare dată până la final.
Și totuși, de ce credea Chaplin că a gândi ne transformă în mașini, iar a simți ne păstrează oameni? Psihologii spun că un IQ ridicat e asociat și unui EQ pe măsură. Nu poți avea o inteligență logico-matematică peste medie fără o capacitate de a empatiza superioară. Altfel ar putea spune cineva și că o sensibilitate afectivă accentuată fără o gândire pe măsură ne-ar apropia mai degrabă de animale decât să ne păstreze oameni. Așadar, gândind bine simțim și mai bine, iar asta ne menține oameni.
Iată și o reclamă care mi se pare potrivită pentru a ridiculiza ideea marxistă de revoluție. Evoluția și revoluția pot produce schimbări, însă nu orice schimbare înseamnă progres. Mai ales când se schimbă lucrurile care merg bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu