Prima parte a titlului pornește de la colecția de articole cuprinse de Matei Vișniec, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi de azi, în "Cronica ideilor tulburătoare". Numai prima parte, pentru că ideile convenabile sunt în opinia mea o justificare discursivă a reușitei unor oameni de-a lungul istoriei. Dacă ne întrebăm cum cad în dizgrație sau în uitare unii artiști și oameni de cultură, explicația poate veni tocmai de la ideile neconvenabile pe care le cultivă mai mult sau mai puțin conștient, mai mult sau mai puțin intenționat într-o epocă sau alta. Știu că e o platitudine, un truism, dar toate tipurile de organizare a societății, toate regimurile politice și formele de guvernământ au avut susținătorii lor pe care i-au susținut, desigur, oferindu-le avantaje. Foarte cinic și lapidar, în anii trecuți o doamnă parlamentar se adresa cuiva din opoziție cu: "Ciocu' mic, acum suntem noi la putere!". Aceasta este o interpretare nedemocratică a puterii. Pornea probabil de la presupoziția de mai sus, că în privința beneficiilor și accesului la resursele publice sunt perioade în care unii trebuie să se bucure și alții să aibă de suferit. Ca și cum singura grijă a celor care dețin puterea într-o epocă sau alta n-a fost decât crearea unui discurs plăcut celor privați de șansele accesului la resurse concomitent cu alimentarea propriei elite și alcătuirea unei categorii de oameni cu același profil în toate aspectele societății.
Eu prefer termenul autoritate în loc de putere și autoritarism, pentru că el exprimă un raport mai echilibrat între instituții și cetățeni. Discursul public mediatic de azi adesea cultivă neîncrederea în instituții și reguli, dar dacă nu le respectăm pe acestea temperându-ne elanul deconstructivist, nici nu putem pretinde respect din partea lor. Eu încerc să decelez cât mai bine în tot ce mi se întâmplă între propriile limite și limitele celorlalți. Îmi dau seama de contextul în care trăiesc și că atașamentul pentru filosofie, valorile iudeo-creștine, muzica rock, pictura figurativă, liberalismul pot fi convenabile unora și să intre în contradicție cu opiniile altora. "În adevăr este loc pentru toată lumea", spunea cândva Heidegger, iar cu asta pot să fiu de acord.
Cu privire la educație, înainte de 1989, elevii erau obligați să facă de toate: de la munci agricole, ore de practică în ateliere unde făceam fărașe din tablă sau pileam piroane prinse în menghină și măsurate cu șublerul, iar cei mai mari decât mine făcuseră și ore de instruire militară. Nu pentru că le plăcea și alegeau asta, ci pentru că sistemul comunist era unul schizoid: în teorii, poezii și ode afirma pacea și schimbul de idei cu alte popoare, dar în realitate promova un ideal educațional autarhic și belicos. Or, economia a evoluat de-a lungul omenirii de la producție și consum propriu la economia de schimb. De ce trebuia să fac eu practică agricolă și ore de atelier fiind elev la Uman, în loc să-mi dedic anii liceului lecturii și pasiunii pentru aeromodelism sau pirogravură de la Clubul Elevilor unde m-am înscris și pe care îl frecventam în afara orelor de școală și la sfârșitul săptămânii? Globalizarea înseamnă schimburi economice, de know-how și creativitatea apreciată după aptitudinile fiecăruia. Creativitatea în realizarea produselor și utilitatea lor face diferența în zilele noastre, investițiile în acestea generând industrii pregătite să ofere bunuri piețelor astfel apărute.
În al doilea rând, tendințele etnocentriste fac rău numai prin exagerări, pentru că altfel au ele însele criterii de selectare a valorilor proprii: folclorul sau arhitectura tradițională rețin acele produse care le păstrează identitatea și cultivă dialogul cu alte culturi, îmbogățind astfel diversitatea din patrimoniul universal.
În seara de Crăciun am fost la biserica catolică din Botoșani și, deși nu sunt un credincios practicant, mi-a plăcut toată atmosfera de acolo, așa cum cea mai frumoasă amintire de Paști o am de la mânăstirea Putna, unde am avut ocazia să iau masa împreună cu logodnica de atunci și familia ei alături de călugări și profani sau să ne odihnim apoi în arhondarie. Asta nu mă împiedică să merg la mall, să joc biliard sau bowling și să port discuții amicale prin cafenele în concedii. Muncesc în restul anului și în timpul săptămânii, îmi întrețin locuința și îmi plătesc datoriile, iar în week-end și în concedii mă destind material și spiritual. This is my lifestile deocamdată, responsabilități și libertăți deopotrivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu