Puterea este o abstracţie, ea nu se află niciodată în mâinile unei singure persoane, ci se deplasează permanent în istoria omenirii. Dorinţa oricărei guvernări samavolnice însă este de acaparare a ei prin mijloacele care influenţează conştiinţele, de la mass-media până la instituţiile publice în care toţi trebuiau înregimentaţi. Fenomenologia husserliană descrie conştiinţa (Bewusstsein) ca intenţională (Bewusstsein von), având materie (hyle) şi formă (morphe), această conştiinţă tinzând permanent să-și in-formeze materia. Înainte de 1989, trăind într-o societate închisă, regimul comunist conducea prin frică, pentru că se temea tocmai de cei pe care-i conducea să nu-l schimbe de la putere. Concomitent cu persecutarea intelectualilor anticomunişti şi a urmaşilor clasei de mijloc interbelice, regimul livra clişee despre lumea ideală a epocii de aur în care urma să ajungem, deşi oamenii trăiau în frig, alimente nu se găseau, ţara era poluată din cauza tehnologiilor de producţie învechite, toţi profesorii şi elevii erau trimişi la munci agricole, iar eu luam beţe la palmă în clasa a IV-a pentru că nu veneam la şcoală cu inelul de plastic transparent la cravata roşie şi puneam întrebări precum: "De ce nu ia premiul I colega noastră care învaţă cel mai bine şi îi daţi premiul colegei mai slabe la învăţătură al cărei tată vine îmbrăcat militar cu trese pe umăr?". Ideologia răsturnase lumea noastră şi ne oferea discursuri în loc de rezultate şi eficienţă. Imediat după revoluţie, am înţeles, dar la fel de bine înţeleg și acum, de ce România încă se lupta să scape de foştii securişti care au acaparat puterea cu toate mijloacele sale de manipulare și opresiune. Sistemul economico-politic se dovedise în felul acesta neviabil şi incapabil să ofere soluții, condiţii elementare de trai cetăţenilor, înlocuind prin discursul ideologic realitatea cotidiană. Oamenii se răzbunau pentru acele falsificări şi-şi păstrau prin bancuri, cântece sau poezii simţul critic ce menţine vie conştiinţa individuală și publică.
"Dumnezeu face ironii, dar pentru că noi nu le înţelegem, le considerăm minuni", spunea zilele trecute un politician. De aceea, guvernanţii greşesc înfierând internetul şi reţelele de socializare, aşa cum făceau zilele trecute pesedeii Ioan Rus şi Sebastian Ghiţă. Au crezut că livrând clişee propriului electorat, pe care tot ei îl sărăcesc, apoi aservindu-şi-l, şi reducând la tăcere opoziţia ceva mai deschisă la minte şi la buzunar, îşi decideau din vreme puterea viitoare. Wrong decision. Dacă ar fi avut încredere mai mare în oamenii obişnuiţi şi nu s-ar fi folosit doar de aceştia, plus câteva cunoştinţe autentice de filosofie, psihologie şi IT, n-ar fi pierdut atât de umilitor. Lumea reală nu poate fi eludată, nici falsificată. Bineînţeles că această abstracţie numită "putere" caută să se replieze acum şi să se strecoare în cercul celui care şi-a obţinut legitimitatea prin vot în 16 noiembrie 2014, dar am încredere în deciziile înţelepte pe care poate să le ia acesta. Votul nu a fost doar împotriva lui Ponta şi a PSD-ului, adică a urmaşilor comunismului, ci şi pentru Iohannis şi a performanţelor sale administrative. Pesedeii mizează încă pe nesimţirea inteligentă în loc să recunoască valoarea inteligenţei cu bun simţ.
Reiau câteva texte din anii trecuţi, pentru că ele îmi jalonează experienţa metaforei ca nişte repere pe drumul gândirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu