Cineva care s-ar dovedi suficient de atent la ideile care ne traversează viaţa sufletească ar putea chiar să facă un inventar al acestora, la fel cum determiniştii consideră - potrivit ipotezei Kant-Laplace - că o inteligenţă aparte ar reuşi să calculeze cu precizie starea universului în viitor pe baza datelor din trecut şi prezent. Aici Socrate şi Eminescu spun acelaşi lucru: îndemnul socratic "cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte universul" e totuna cu versul eminescian "În orice om o lume-şi face încercarea". Stilul şi metafora sunt însă mijloacele care-i permit oricărui om preocupat de scris să depăşească cele mai multe dintre clişeele care ne limitează libertatea şi să aducă ceva nou în universul discursului. Aşa cum în economie orice produs apare ca urmare a exprimării cererii pentru el pe piaţă, la fel şi cuvintele apar ca urmare a exprimării unei necesităţi spirituale în iconomia gândirii. De aceea voi continua să am convingerea că textul bine construit e ca o clădire priceput edificată. Plus că scrisul e o formă de catharsis.
Reiau câteva postări din primii ani de blogging, pentru că ele nu sunt doar ecouri afective ale realităţii de atunci, dar şi etape ale unui parcurs de mai bine de şapte ani în căutarea metaforelor. Când un sătean e întrebat de un reporter despre starea drumurilor din localitate şi el îi spune cu umor involuntar pietrişului - "mărgăritar" -, zâmbesc. Limba română e într-adevăr o comoară şi merită preţuită ca atare. O colegă s-a enervat zilele trecute când mi-a dat să citesc lucrarea unei eleve şi am zâmbit găsind formularea "Poezia Florile face parte din câmpul semantic al...", dar pe mine m-a făcut să zâmbesc tocmai trecerea inconştientă poate de la propriu la figurat, metafora şi stilul de care sunt preocupat eu însumi. Într-o zi am s-o invit la un restaurant şi am să-i ofer un buchet de flori, poate va înţelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu