O temă reluată în discursul public. Despre conducători şi conduşi.

În anul 2009, la noi s-au înfiinţat liceele tehnologice, dar până acum s-a constatat că rezultatele obţinute de absolvenţii lor la examenele de bacalaureat au fost dezastruoase, iar majoritatea foştilor elevi ai acestora lucrează cu salariul minim pe economie sau şi-au luat tălpăşiţa în ţări europene mai prietenoase cu cetăţenii lor şi care astfel au forţă de muncă provenind dintr-o ţară cu opţiuni clar occidentale, spre deosebire de migranţii din alte ţări care le creează inclusiv probleme ideologice. Totul se leagă. Renunţarea la şcolile de arte şi meserii a fost însă o greşeală, pentru că apoi s-au produs aberaţii precum elevii care intrau la liceu cu note sub 5 şi terminau fără bacalaureat. Practic, aceştia nu au nicio şansă reală de a se profesionaliza în timpul anilor de studiu. Adică o sursă de instabilitate socială şi nemulţumire pentru câteva sute de mii de oameni. Când Traian Băsescu a spus că România scoate prea mulţi filosofi şi apoi s-a corectat că prea mulţi proşti, m-am înfuriat la culme, pentru că ştiam cantitatea de prostie care deja exista în sistemul educaţional românesc de până atunci ca să accept că loveşte în oamenii care măcar cultivă de la catedră valori sănătoase. Astăzi însă am văzut că Iohannis înţelege mai bine problema vorbind la Deutsche Welle despre modelul german al educaţiei duale. Unii dintre noi chiar sunt mai înclinaţi către latura materială a vieţii şi n-are niciun rost să-i chinui până în clasa a XII-a cu discipline teoretice, dar fără să facă practică serios în specializările pe care le au. 

Eu am predat aproape un deceniu în sistemul dual pomenit: liceele teoretice aveau profil Uman, Mate-Info sau Ştiinţele Naturii, iar pentru clasele de SAM predam cel mult până în clasa a X-a. Cine dorea să urmeze liceul apoi făcea un an de completare şi dovedea în felul acesta că merită să ia Bacalaureatul. Din 2009 încoace însă, claselor de Uman şi Mate-Info, puse laolaltă cu cele de Tehnologic, le-au slăbit performanţele şi au fost derutate. Pentru că elevii nu şi-au mai văzut apreciate aptitudinile, ci dispreţuite şi amestecate. Or, suntem diferiţi unii de alţii. Mie mi-ar fi plăcut, de pildă, să predau la clasele a VII-a şi a VIII-a Cultura Civică şi Logica, Psihologia, Educaţia Antreprenorială, Economia, Sociologia sau Filosofia la Uman, pentru că acolo aş fi fost mai productiv, mai eficient, pe măsura experienţei pe care o am şi a gradului II în învăţământ. S-au răsturnat efectiv criteriile însă. N-au nicio vină copiii de la Tehnologic, desigur, eu îi tratez cu respect şi ei mă apreciază, dar văd şi că suferim toţi deopotrivă din cauza sistemului care a fost impus anapoda: ei pentru că simt aproape conştient că li s-a tras pe nedrept o clapă, eu pentru că văd cum se pierd pe drum oameni cu potenţial intelectual. 

Filosofia e un domeniu de cercetare important pentru elitele care conduc în societate, ea având rolul şi de a semnala derapajele politicienilor. Când se produce un ecart prea mare între clasa conducătoare şi cei conduşi, oamenii cu pregătire filosofică şi conştiinţă civică îşi fac datoria să restabilească normalitatea. Acelaşi rol îl are în economie clasa de mijloc: de echilibru. 

P.S: Postez şi alte texte din anii trecuţi cu experienţele de pe unde m-am aflat, plus răspunsul pe care i l-am dat prin e-mail unui profesor din facultate implicat şi astăzi în formarea unor studenţi de calitate, care sunt convins că se vor dărui profesiei lor în comunităţile unde se vor angaja. Astăzi l-am văzut pe istoricul Adrian Cioroianu într-o emisiune la TVR şi cred că face acelaşi lucru în cultură şi educaţie.

Recunoştinţă profesorilor...

Tocmai filosofiei îi sunt recunoscător pentru rezistenţa cu care m-a înzestrat în derularea acesta cotidiană a evenimentelor. Atât cât am priceput-o eu. Chiar acum am venit de la serviciu şi revăd chipurile copiilor şi ale colegilor cu care m-am întâlnit. Sunt zâmbitoare şi asta îmi dă curaj să continui. Comunitatea în care predau e destul de unită şi preţuieşte oamenii care o fac să nu se destrame. Mi-am asumat acest rol discret de întărire a convingerilor ei sănătoase şi o fac zi de zi, cât mă ţine imaginaţia şi gândul bun.
Teza de doctorat se intitulează "Semiotica lui Charles Sanders Peirce în perspectivă pragmatică" (pe lângă distincţiile clasice între pragmatism şi pragmaticism, caut acele detalii care să-mi permită un exerciţiu mai actual asupra teoriei lui semiotice) - şi a pornit din dorinţa mea de a-mi însuşi mai bine limba engleză, precum şi de la constatarea că orice convingere exprimă o regulă de acţiune. Mi-am propus ca prin acest exerciţiu pragmatico-semiotic să scot la iveală acele formule cotidiene care ne determină acţiunile mentale şi comportamentale, convingerile. Exemplele nu-mi lipsesc, dar trebuie să mă detaşez un pic de ele pentru a le privi cum trebuie. Am seria "Operelor Complete" din Peirce, în limba engleză, în format electronic; trebuie doar să-mi rezerv timp suficient pentru a găsi corespondenţele cuvenite.
Deşi nu sunt un spirit religios (sau aşa cred, deşi am un cult aproape religios pentru chipurile şi vocile oamenilor - chipuri şi voci divine, nu-i aşa?), privesc şi despărţirile mele drept semne, aşa cum un creştin caută semnele Ălui de Sus în tot ce i se-ntâmplă.
Nu ştiu încotro mă va duce asta, pentru că deja intră în contradicţie toate cu încrederea pe care o am în lipsa de şansă a speciei umane, dar o fi un adevăr şi în zbaterea asta. Cât de norocos aţi fost să fi corespondat cu Noica! Prin dumneavoastră mă simt întrucâtva părtaş la gândurile sale. Ne-am făcut o profesie din a iubi omul...

Cu stimă,
Tibi

Publicat de Filonous la 14:103 comentarii