Meme, metameme şi entimeme. Apoi actorii de comedie şi conversiunile lor spirituale

Circula pe internet în anii trecuți o memă cu imprimeul de pe un tricou: "Nu fura, guvernul nu acceptă concurența!", ea fiind un joc de cuvinte pe marginea ideii că dilema în economie rămâne mereu aceeaşi: guvernul sau piața? Văd însă că e aşa o concurență la noi între stat şi privat care să-şi bată joc mai mult de cetățeni încât nu te mai miri de ce oamenii sunt blazați. Dacă firmele private din transportul public de călători nu îşi înnoiesc parcul auto, îți poți spune fie că banii de pe bilete nu sunt contabilizați, fie nu le convine să-şi strice maşinile noi pe drumurile județene şi naționale vechi. Şi noi ce vină avem? Că nu tăcem şi mai avem îndrăzneala să votăm, să-i schimbăm pe hoți între ei? Pentru că mecanismul furtului persistă şi mereu alții se inițiază în a-l prelua; iar noi se consideră că trăim pentru a plăti, ca o turmă ce trebuie mulsă; legitimitatea noastră existențială în asta constă când orice altă aspirație a fost golită de sens;
- M-am tuns luna trecută, după douăzeci de ani de rockereală cu plete, iar frizerița parcă ara cu tractorul, aşa de aiurea m-a tuns, iar la un moment dat a vrut să îmi lase un smoc de păr să -mi atârne pe frunte. N-am înjurat-o decât în gând. Dacă ai prea mult bun simț, te fraieresc uşor ăştia, dar şi dacă te enervezi prea tare sunt pregătiți să te declare asocial. M-am tuns numărul 1 -"periuță" - şi când am vrut eu, aşa cum am vrut; în curând mă voi tunde chel, însă la o altă frizerie;
- "Cu cât trăirea este mai acută, cu atât exprimarea ei este mai puțin articulată" (Harold Pinter) - întâlnesc acest citat în cartea "Duşmanii societății" de Paul Johnson şi încerc să-i surprind latura contradictorie. Asta înseamnă că un discurs e cu atât mai lipsit de trăire cu cât e mai articulat, mai coerent? Poate în arta nonfigurativă, suprarealistă doar, pentru că restul tipurilor discursive - științific, filosofic sau teologal necesită coerență şi exprimare articulată;
- Ca şi actorul de pantomimă Dan Puric, cel de comedie Ioan Gyuri-Pascu trece în ultimii ani printr-o conversiune spirituală aparte. L-am văzut ieri câteva minute la postul tv al Patriarhiei, Trinitas, iar din câte mi-am dat seama, omul manifesta toate simptomele apropierii delirului mistic. Ba chiar părea să-i fie un pic jenă pentru arta ridiculizării pe care o au umoriştii și pe care a practicat-o cu talent în ultimul sfert de veac. La extrema cealaltă e Florin Călinescu, care dintr-un studio de la Realitatea Tv practica discursiv scabrosul extrem zilele trecute la adresa politicienilor. Ambii, spun ei, sunt mari consumatori de mass-media şi de social-media: primul spune că se uită mult la tv, deşi spune că nu are cont de Facebook, iar celălalt stă mult pe Facebook. În izolare şi autoizolare, sistemul nervos al ființei umane produce modificarea stărilor de conştiință, poate că asta s-a întâmplat. Ceea ce nu reuşiseră comuniştii cu foştii deținuți politici la inchisorile Piteşti şi Aiud, când Corneliu Copsu ieşea după 13 ani de izolare totală aureolat de suferință, reuşim singuri astăzi autoalimentându-ne iluzia omniscienței. Or, cel mai uşor sunt de manipulat optimiştii, aceştia devin lipsiți de apărare înaintea propunerilor manipulatorilor, gândirea critică fiindu-le redusă, deci de optimism au toți nevoie. Ce diferență este între optimismul bazat pe situații reale și cel venit din autoamăgire sau chiar din suferință?