- Uneori suntem făloşi până la ridicol. La o ştire despre descoperirea osemintelor unui om de Neanderthal pe teritoriul României, fără să priceapă sarcasmul, un naiv țanțoş de la noi comenta pe o pagină de internet străină că el e neam cu Dracula şi cum a luptat Vlad Țepeş să apere creştinătatea de islamizare, etc etc. Un clişeu care, asociat cu alt clişeu, nu face decât rău prin percepția de barbari care ni s-a creat şi care astfel e întreținută, iar noi din orgoliu şi mândrie că suntem menționați propagandistic undeva, ne pierdem simțul critic. De altfel, istoric e şi complicat să fii o țară iubită când te numeşti România, iar atâtea popoare au fost stăpânite de romani, deci numele dă frisoane, după cum şi să ai litoral la Marea Neagră (joc de cuvinte, Black Sea - Black See) în condițiile rasismului de toate felurile care întunecă mințile în cele patru zări (citeam zilele trecute în cartea unui englez, "Duşmanii societății" de Paul Johnson, despre un personaj bizar care ajunsese rasist în ambele direcții: ura deopotrivă populațiile de culoare, negrii, ca şi pe cele caucaziene, blonzii cu ochii albaştri, nu e stupid? Platon ar fi spus că "e firesc un copil să se ferească de întuneric, dar e trist când un adult se fereşte de lumină" :). Greu se ajunge la înţelepciune. Asta e încă o dovadă că lumea e construită pe un sofism de limbaj şi că oamenii trebuie să fie foarte atenți când dau nume persoanelor, acțiunilor, lucrurilor, locurilor. Copiilor mei le voi da tot nume cu rădăcini latine, asta ştiu sigur;
- Mă gândeam, dar m-am răzgândit, să urc pe blog, separat, un text intitulat "Estetica şperțului în birocrația estică" şi care arată aşa:
Există o anumită eleganță şi discreție în actul dării şi luării şpăgii specific balcanică pe care manieriştii, aceşti esteți ai relațiilor interumane ar găsi-o chiar de înaltă clasă, aristocrată. Delicatețea fandărilor halatului unui medic prost salarizat, a anteriului unui preot care trebuie să cultive în sufletele nevoiaşe sămânța carității, a degetelor tremurânde ale profesorului, polițistului, naşului din tren, funcționarului de la primărie sau afaceristului oneros venit după vreun contract facil cu statul sau pentru vreo autorizație pentru construcții ridicate ilegal şi care trebuie să dosească plicuri sau bancnote prin mişcări măiastre ca de jiu-jitsu, această delicatețe deci merită cunoscută ca o formă aparte de conştiință a omului care se pliază în unele societăți pe ideea de succes în viață sau de viață aşa cum este ea;
- Descartes era un optimist convins, el credea că rațiunea este cea mai democratică însuşire umană, fiind egal distribuită între noi. Dar eu cred că alta e adevărata trăsătură comună: nesimțirea, tupeul sau impostura de a susține că "ceea ce nu este este şi că ceea ce este nu este", ori de a susține că "ceea ce este separat este unit şi ceea ce este unit este separat". Până şi după criteriul acesta aristotelic al veridicității reiese că falsitatea e a doua noastră natură. Primul act de raționare al ființei umane de la apariția ei şi până azi - îndată ce a cunoscut un adevăr - se pare că a fost acela de a-l obnubila, de a-l masca. Apoi de a-l folosi la nevoie, după ce l-a ținut la dospit. Iar superioritatea omului de azi - şi totodată rateul său deplin - constă în capacitatea de a se comporta față de cineva "ca şi cum" ar avea dreptate în timp ce toate evidențele îl contrazic;
- Unii înțeleg riscul în afaceri nu ca incertitudine a evoluției pieței, ci ca neşansă de a fi prins când faci evaziune fiscală, dai mită, etc. Totuşi, e o diferență mare între mituirea unui funcționar al statului şi o investiție proastă. Cea dintâi atrage răspunderea penală, iar abia a doua ține cu adevărat de riscul în afaceri. Totuşi, să fim optimişti, optimismul ajută mediul de afaceri, dar şi oamenii în general. Sau, cum scria pe tricoul roşu al unei doamne care-şi plimba copilul mic prin fața blocului când am venit azi de la plajă: "Carpe that fucking diem!" (şi eu care tocmai postasem pe Twitter zilele trecute varianta scurtă: "Carpe diem!" :); pe Facebook am început să pun doar poze, altfel cine ştie ce mai iese dacă postez citate, opinii, melodii sau alte chestii care mi se par interesante;
- Două lucruri am reținut dintr-o înregistrare audio a conferinței ținute la radio în perioada interbelică de Nicolae Iorga şi pe care o ascultam lunile trecute, "Ce este o națiune?": "Să nu ne înduşmănim" şi "Tinerii nu înțeleg îndeajuns că țara nu trebuie părăsită";
- Si totuşi, mi-am amintit zilele trecute un joc ciudat din adolescență: când traversam Canalul înot din oraş până în tabăra Năvodari, parcă luându-mă după filme sau după istorioarele pe care le aflasem despre cei care traversaseră Dunărea înot pentru a scăpa din lagărul socialist, îmi puneam îmbrăcămintea şi încălțările într-o pungă pe care o luam cu mine până pe malul celălalt. Oare aş fi rezistat adult fiind sub cenzura ceauşistă? Nu cred :);
- "Voi, cei crescuți la malul mării, sunteți făcuți pentru filosofie: aveți mereu înaintea ochilor infinitul, nemărginirea", ne spunea în primul an de facultate un profesor de la Iaşi, specializat în filosofia lui Descartes. Dar probabil că acelaşi lucru l-ar fi spus şi Nietzsche despre hiperboreenii săi când privea trecând printre crestele munților norii de la Sils Maria. Sentimentul acesta l-am avut într-a XI-a, când am fost în expediția din Carpați şi am ajuns la cabana de pe vârful Omu. Infinitul are verticala şi orizontala sa, iar la plajă el înseamnă comuniunea cerului cu marea într-o linie acvaplană din care dimineața se naşte soarele: orizontul.
-Mulțimile umane şi indivizii din care sunt alcătuite conştientizează în general că există o categorie de privilegiați în societate care îi conduce formând birocrația sau establishment-ul. Totodată, reacțiile mai ales critice față de politicieni sunt expresia convingerii multora că accesul la resurse şi succesul în viață vin pe alte căi decât cele declarate oficial. Însă dacă expunerea la critici, născociri sau chiar linşaje mediatice reprezintă pentru un politician riscul pe care şi-l asumă în afaceri un antreprenor, atunci beneficiile pe care şi le atrage după o campanie câştigată sunt considerate legitime de către acesta, ba chiar drept o recompensă pentru rezistența de care a dat dovadă. Se ştie că opinia publică reprezentată de mass-media şi social-media poate fi de o ferocitate fără margini, cel mai adesea comportându-se ca un procuror cu politicianul. Ar trebui să avem compasiune?
- Pentru că Mirunei îi place mult frappè-ul, i-am născocit câteva rânduri:
Topping-ul din frappe-ul tău
Pe care m-ai rugat vineri la terasa din parc să-l încerc
Avea acelaşi gust cu al bluzei pe care ai purtat-o azi la serviciu,
Acelaşi cu al brațului şi al gâtului tău
Dulce-aromat, aşteptând să se topească încet,
Învăluit de mişcările circulare pe care le faci cu paie-linguriță
În pahar
Tocmai aflai că gustul savuros/delicios al proteinelor
Poartă numele "umami"
Probabil de la vreun strigăt
De satisfacție al tău
Te-am întrebat când ai să vii într-o zi îmbrăcată într-o ie uşoară de vară
Ca să aibă şi ochii plăceri gustative ca înaintea tortului
Pe care l-ai vrut când te-am întrebat ce să-ți aduc bun
La următoarea întâlnire
- Mă gândeam, dar m-am răzgândit, să urc pe blog, separat, un text intitulat "Estetica şperțului în birocrația estică" şi care arată aşa:
Există o anumită eleganță şi discreție în actul dării şi luării şpăgii specific balcanică pe care manieriştii, aceşti esteți ai relațiilor interumane ar găsi-o chiar de înaltă clasă, aristocrată. Delicatețea fandărilor halatului unui medic prost salarizat, a anteriului unui preot care trebuie să cultive în sufletele nevoiaşe sămânța carității, a degetelor tremurânde ale profesorului, polițistului, naşului din tren, funcționarului de la primărie sau afaceristului oneros venit după vreun contract facil cu statul sau pentru vreo autorizație pentru construcții ridicate ilegal şi care trebuie să dosească plicuri sau bancnote prin mişcări măiastre ca de jiu-jitsu, această delicatețe deci merită cunoscută ca o formă aparte de conştiință a omului care se pliază în unele societăți pe ideea de succes în viață sau de viață aşa cum este ea;
- Descartes era un optimist convins, el credea că rațiunea este cea mai democratică însuşire umană, fiind egal distribuită între noi. Dar eu cred că alta e adevărata trăsătură comună: nesimțirea, tupeul sau impostura de a susține că "ceea ce nu este este şi că ceea ce este nu este", ori de a susține că "ceea ce este separat este unit şi ceea ce este unit este separat". Până şi după criteriul acesta aristotelic al veridicității reiese că falsitatea e a doua noastră natură. Primul act de raționare al ființei umane de la apariția ei şi până azi - îndată ce a cunoscut un adevăr - se pare că a fost acela de a-l obnubila, de a-l masca. Apoi de a-l folosi la nevoie, după ce l-a ținut la dospit. Iar superioritatea omului de azi - şi totodată rateul său deplin - constă în capacitatea de a se comporta față de cineva "ca şi cum" ar avea dreptate în timp ce toate evidențele îl contrazic;
- Unii înțeleg riscul în afaceri nu ca incertitudine a evoluției pieței, ci ca neşansă de a fi prins când faci evaziune fiscală, dai mită, etc. Totuşi, e o diferență mare între mituirea unui funcționar al statului şi o investiție proastă. Cea dintâi atrage răspunderea penală, iar abia a doua ține cu adevărat de riscul în afaceri. Totuşi, să fim optimişti, optimismul ajută mediul de afaceri, dar şi oamenii în general. Sau, cum scria pe tricoul roşu al unei doamne care-şi plimba copilul mic prin fața blocului când am venit azi de la plajă: "Carpe that fucking diem!" (şi eu care tocmai postasem pe Twitter zilele trecute varianta scurtă: "Carpe diem!" :); pe Facebook am început să pun doar poze, altfel cine ştie ce mai iese dacă postez citate, opinii, melodii sau alte chestii care mi se par interesante;
- Două lucruri am reținut dintr-o înregistrare audio a conferinței ținute la radio în perioada interbelică de Nicolae Iorga şi pe care o ascultam lunile trecute, "Ce este o națiune?": "Să nu ne înduşmănim" şi "Tinerii nu înțeleg îndeajuns că țara nu trebuie părăsită";
- Si totuşi, mi-am amintit zilele trecute un joc ciudat din adolescență: când traversam Canalul înot din oraş până în tabăra Năvodari, parcă luându-mă după filme sau după istorioarele pe care le aflasem despre cei care traversaseră Dunărea înot pentru a scăpa din lagărul socialist, îmi puneam îmbrăcămintea şi încălțările într-o pungă pe care o luam cu mine până pe malul celălalt. Oare aş fi rezistat adult fiind sub cenzura ceauşistă? Nu cred :);
- "Voi, cei crescuți la malul mării, sunteți făcuți pentru filosofie: aveți mereu înaintea ochilor infinitul, nemărginirea", ne spunea în primul an de facultate un profesor de la Iaşi, specializat în filosofia lui Descartes. Dar probabil că acelaşi lucru l-ar fi spus şi Nietzsche despre hiperboreenii săi când privea trecând printre crestele munților norii de la Sils Maria. Sentimentul acesta l-am avut într-a XI-a, când am fost în expediția din Carpați şi am ajuns la cabana de pe vârful Omu. Infinitul are verticala şi orizontala sa, iar la plajă el înseamnă comuniunea cerului cu marea într-o linie acvaplană din care dimineața se naşte soarele: orizontul.
-Mulțimile umane şi indivizii din care sunt alcătuite conştientizează în general că există o categorie de privilegiați în societate care îi conduce formând birocrația sau establishment-ul. Totodată, reacțiile mai ales critice față de politicieni sunt expresia convingerii multora că accesul la resurse şi succesul în viață vin pe alte căi decât cele declarate oficial. Însă dacă expunerea la critici, născociri sau chiar linşaje mediatice reprezintă pentru un politician riscul pe care şi-l asumă în afaceri un antreprenor, atunci beneficiile pe care şi le atrage după o campanie câştigată sunt considerate legitime de către acesta, ba chiar drept o recompensă pentru rezistența de care a dat dovadă. Se ştie că opinia publică reprezentată de mass-media şi social-media poate fi de o ferocitate fără margini, cel mai adesea comportându-se ca un procuror cu politicianul. Ar trebui să avem compasiune?
- Pentru că Mirunei îi place mult frappè-ul, i-am născocit câteva rânduri:
Topping-ul din frappe-ul tău
Pe care m-ai rugat vineri la terasa din parc să-l încerc
Avea acelaşi gust cu al bluzei pe care ai purtat-o azi la serviciu,
Acelaşi cu al brațului şi al gâtului tău
Dulce-aromat, aşteptând să se topească încet,
Învăluit de mişcările circulare pe care le faci cu paie-linguriță
În pahar
Tocmai aflai că gustul savuros/delicios al proteinelor
Poartă numele "umami"
Probabil de la vreun strigăt
De satisfacție al tău
Te-am întrebat când ai să vii într-o zi îmbrăcată într-o ie uşoară de vară
Ca să aibă şi ochii plăceri gustative ca înaintea tortului
Pe care l-ai vrut când te-am întrebat ce să-ți aduc bun
La următoarea întâlnire
- şi o melodie uşoară, de vară, de vacanță :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu