Cogitații din actualitate. Pagini despre o istorie a caietului

 

 
A început o perioadă puternic încărcată de manifestări afective pe scena publică, de simpatii și aversiuni: scoțienii au dovedit că nu sunt chiar atât de zgârciți și s-au decis că trebuie să-mpartă în continuare avuția națiunii cu englezii, Ponta copiază (sic!) modele asiatice și braziliene de marketing politic, dându-le o alură occidentală - că doar și înainte de 1989 se fura patentul vestic sau erau contrafăcute produsele lor de calitate; Pleșu îi reproșează lui Beligan talentul artistic în a se gudura pe lângă liderii comuniști - de la Ceaușescu până la cei de acum - și viceversa - a comuniștilor pe lângă el (înțelegem așa de ce poartă Cina cea de taină pentru el  numele Dineu cu proști); Turcescu își face de râs colegii jurnaliști mărturisind că a fost plătit ca ofițer acoperit al serviciilor secrete, dincolo de veniturile breslei sale (numai Bogdan Chireac ce a mai fost atât de criticat și dovedit ca trădându-și colegii ziariști din Clubul Român de Presă când s-a aflat că omul avea interese de afaceri mai mari decât cele profesionale declarate). Totuși, trebuie să gândești la rece și rațional zilele acestea: eu și Dilema veche îl votăm pe Iohannis pentru modelul cultural și administrativ pe care ni l-a oferit, Ponta e votat de Beligan, Băsescu o votează pe Udrea; Liiceanu, Andrei Gheorghe sau Cațavencii o votează pe Macovei și la fel Kamikaze sau Academia Cațavencu (chiar îi datorăm lui Macovei câteva instituții juridice și de forță importante, dar totuși, o democrație nu se conduce cu instituții de forță, ci administrativ și oricum... să fii susținută de revistele umoristice chiar de calitate nu e o carte de vizită, decât poate într-o lume de râs sau dictatorială... asta că tot l-am văzut aseară pe alt actor, Marin Moraru, lacrimând penibil la rememorarea unui film sovietic... ce amintiri au unii, pe vremuri se plângea sincer la moartea lui Stalin, auzi...), sora mea cea mare face picturi naive reușite, sora mijlocie face poze faine prin Paris și cântă ca pe vremuri la pian, fratele meu le face case frumoase celor din Regatul Unit al Marii Britanii, vecinul de la etajul doi ascultă aceleași manele oribile de ani de zile și-și parchează mașina cu număr de Bulgaria pe spațiul verde oricum plin de resturi - doar ce vrei de la unul căruia îi plătește întreținerea taică-său (dacă granzi ca Voiculescu și Mazăre cerșesc de la stat institute de cercetare, contracte sau porturi, ce model să urmeze trepădușii lor? Imaginea creată artificial de trusturi, furtișagul și nemunca - în lipsa oricărei valori personale manageriale sau de leadership, ea ne conduce, evident; deși se împopoțonează cu produse occidentale, aceștia gândesc și acționează împotriva a tot ce înseamnă cultură și civilizație occidentală, asta mi se pare revoltător); vecinul de la trei își terorizează la fel odrasla fără slujbă cu eu te țin pe tine, nu tu pe mine, iar vecinele de la patru sau de vizavi își admonestează acum copiii cu mai mult patos lingvistic parcă - în funcție de ratingul vreunei emisiuni cu țațe sau telenovele de care sunt îndrăgostite. Iar eu va trebui la serviciu să educ traumatizații și să aduc pe linia de plutire victimele acestei societăți, căutând să-mi păstrez umanitatea, desigur (voi ați văzut cum rezolvă pasagerii de la noi problema cu ambalajele și cu aerul condiționat din autobuze? Îndeasă șomoioage pe unde apucă... interesantă formă de civilizație avem, la fel cum își lasă pungile de gunoi la ușă să le admire vecinii - ceva ce încă nu pricep; e încă un semn că mai avem de învățat ce înseamnă rostul, noima sau locul lucrurilor pe lume).

Dar eu îmi propusesem să scriu azi ceva despre istoria caietului - pentru că tot sunt întrebat: la socio-umane avem nevoie de caiete de română sau de matematică? Îmi vine să le răspund că nu-mi pasă, atâta vreme cât învață, dar dacă le place dresajul și nu educația, le răspund: la Economie, Antreprenorială și Logică să fie de matematică, iar la Psihologie, Sociologie sau Filosofie dictando. Asta în ideea că mai rezolvăm și probleme cu algoritmi sau că economia comportă o latură matematică importantă - deși eu cred că mecanismele sale princip(i)ale sunt psihologice (de pildă, pentru anticiparea preferințelor consumatorilor trebuie să cunoști obiceiurile unei zone, profilul său cultural, iar abia după aceea poți face un plan de afaceri și o strategie de marketing pe termen lung, altfel ajungi să vinzi carne de porc în țările arabe, costume de baie la poli și umbrele în Sahara). 

O țară e înapoiată când în magazinele sale marfa se vinde pe caiet sau la schimb cu alte produse, prin troc. Când trăiești într-o lume unde sunt mai multe cârciumi decât restaurante, mai mulți pensionari decât angajați, mai multe magazine second-hand decât IMM-uri, mai multe case de pariuri sportive decât sporturi performante, mai multe locuri la facultate decât absolvenți cu bacalaureat, înseamnă că nu e nici democrație, nici capitalism, ci o dezlănțuire a furiei de clan sau individualiste pentru înavuțire fără noimă și proiect.

Există însă și caiete mai valoroase, de pildă ale scriitorilor: Caietele lui Wittgenstein sau ale lui Cioran, la fel ca întreaga literatură de sertar a dizidenților anticomuniști până în decembrie 1989. Istoria trăită și adevărată, nu cea propagandistică -prezentă și în zilele noastre, la ea mă refer. Dacă judec un scriitor, o fac nu doar după opera publică: Platon ar fi de neînțeles doar din Dialoguri, fără Scrisori. La fel și Descartes - probabil că n-am fi avut vreodată Pasiunile sufletului în lipsa corespondenței sale cu regina Cristina a Suediei (cunoscută drept Cristina Alexandra și uneori Contesa Dohna, femeie de o inteligență sclipitoare și cu preocupări filosofice rare pentru acele vremuri). În istorie, asta știu sigur, ori de câte ori cuvintele au fost prigonite, ele și-au găsit refugiul pe undeva prin caiete.