Nicolaus Cusanus descria în epoca medievală divinitatea drept coincidența opușilor. Un teolog din acea vreme își șoca enoriașii cu remarci precum: "Dumnezeu nu este bun. Dumnezeu nu este drept. Dumnezeu nu este adevărat. Dar nu este nici rău. Nu este nici nedrept. Nu este nici fals". În spiritul lui Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul și Maxim Marturisitorul, divinitatea din teologia negativă (diferită de teologia rațională modernă) se manifesta ca "energeia", cauză inițială, eficientă și finală. Rămânea datoria omului apoi să o antropomorfizeze și să urmeze sau nu modelul său. Dar nu toți suntem la fel, chiar Nicolae Steinhardt amintea în "Jurnalul fericirii" rugămintea lui Marcu, apostolul: "Cred, Doamne, ajută necredinței mele". Ciudat e că viața transformă credincioșii habotnici în necredincioși veroși, iar ateii sau comuniștii convinși de altădată în stane de credință și evlavie, ori poate că așa percep ei adaptarea, dialectica vieții. Astăzi, expresia deja consacrată "coincidentia oppositorum" se aplică și mediului politic: suntem noi siguri ca aceia care se ceartă nu gândesc la fel? Chiar există un "război între palate", sau mai degrabă o "urzeală a tronurilor"? Sau, ca să citez versurile unei melodii de la Pink Floyd: "Mother, should I trust the government? / Mother, should I run for president?". Desigur, există și continuarea "Mother, do you think she's good enough?", dar asta face deja translația de la ideologie și politică la psihanaliză, adică de la învinuirea societății în care se dezvoltă individul către individul însuși cu limitările sale, iar eu vreau să mă opresc la prima interpretare.
În "Cercul mincinosilor", Jean Claude Carriere amintește o istorioară: ucenicul merge la maestru și-l întreabă care-i secretul vieții. Acesta întinde mâna dreaptă și degetul arătător pe orizontală, sugerând acuplarea și înmulțirea speciei. Revenit în rândul celorlalți ucenici, învățăcelul e întrebat ce a aflat, iar când face același gest, alt ucenic scoate o sabie și îi taie degetul. Poate că de aici și frecventa înjurăturilor de mamă la noi, cine știe? Poate că de aici și valorizarea religioasă a reprezentării mamei cu pruncul? Poate că de aici și metoda cerșetoarelor care îsi expun produsul concepției la intersecții? Coarda sensibila a oricărui om trebuie atinsă? Ar însemna că oamenii se luptă pentru înmulțire și stăpanirea resurselor de când sunt și tot de atunci caută să se împiedice unii pe alții de la a se înmulti? Pare primitiv de simplu si totodata de actual, mai ales de cand asta e o tema de campanie prezidentiala. Nu am vazut sa vina cineva cu schimbarea perspectivei asupra societatii, sa treaca de la intelegerea omului ca fiinta naturala la cea de fiinta culturala. Lucian Blaga, Wilhelm Dilthey si altii ca ei au studiat degeaba, pentru ca noi ramanem blocati inca intre evul mediu si epoca moderna cu astfel intelegeri asupra umanului. Evident ca toti apreciem familia ca principala punte catre lumea exterioara a societatii si catre cea interioara a sinelui, dar nu avem nevoie de lectiile oportunistilor politici si manipulatorilor mediatici tatisti cum e Gabriela Strambeanu Stirea. Eu nu-mi bat joc de comunitatea unde lucrez, nici de societate, dar vad ca societatea cu institutiile sale politizate si corupte face asta. Dupa tineretea pe care i-am oferit-o tarii mele, am dreptul sa ma intreb daca ea mi-a oferit veeun echivalent. Poate ii intrebati, doamna Firea, pe parintii care sunt injurati de soferi pentru ca vor sa urce in microbuzele supraaglomerate. Cel putin eu sunt fara obligatii, copiii mei nu trebuie sa sufere stiind ca se petrec astfel de umilinte. Stiu ca n-ar trebui sa-mi pese decat de mine, dar e si asta un defect profesional filosofic, sa te intereseze fiinta umana cu toate conditionarile sale.
Suntem tot mai multi si mai tacuti. Inghesuiti in microbuze, mergem catre serviciu ca vitele spre abatoare, cea mai potrivita imagine ar putea fi inceputul filmului "Modern times" de Chaplin sau "Boat trip" cu Laurel&Hardy. OMUL prins intr-p masinarie alienanta ideologico-politica facuta sa protejeze prin orice mijloace (politienesti, mediatice samd) interesele unei asa zise categorii favorizate (elitele noastre de azi chiar sunt jalnice, totusi, ar trebui sa ia lectii de la cele interbelice). Unii muncitori alaturi de care calatoresc au si familii, copii care isi varsa frustrarea pe bancile si usile din clase. Cand si cand, pe drum se mai trezeste sa cate un salariat despre conditiile in care traim si muncim, iar noi tacem. Unii tac din complicitate cu sistemul, altii tac din stoicism, scepticism si resemnare. Trist e si ca strambii si sufletele schimonosite sunt mai utile decat dreptii, ceea ce face raul important. Un caracter puternic devine tinta clicii securisto-politice de la noi. Caracterele slabe, duplicitare, alunecoase devin oameni prosperi, pentru ca incompetenta si coruptia sunt cureaua de transmisie de la o conducere politica la alta. Coboram din mijloacele de transpirat in comun suduind in gand si doar atat. Eu de mult nu mai cred in motivatia unor actiuni descrise in mass-media. Evident ca ma bucur sa vad cum fostii sau actualii nimenclaturisti sunt trasi la raspundere chiar si dupa 25 de ani cu familii cu tot, dar asa cum cred ca fiul lui Hrebenciuc a fost incarcerat mai ales pentru ca s-a legat de viata elitelor conducatoare si nu doar pentru dosarele penale ale tatalui sau privind asa zisa trecere de la comunism la capitalism in anii '90, cred si ca in disperarea lor de a-conserva influenta, elitele pomenite s-au dovedit inferioare multora dintre noi prin metodele si oamenii de care s-au folosit. Maine dimineata voi lua microbuzul iar catre serviciu, stiind ca institutiile sunt paravanul scamatorilor din mitul platonician al pesterii.
Suntem tot mai multi si mai tacuti. Inghesuiti in microbuze, mergem catre serviciu ca vitele spre abatoare, cea mai potrivita imagine ar putea fi inceputul filmului "Modern times" de Chaplin sau "Boat trip" cu Laurel&Hardy. OMUL prins intr-p masinarie alienanta ideologico-politica facuta sa protejeze prin orice mijloace (politienesti, mediatice samd) interesele unei asa zise categorii favorizate (elitele noastre de azi chiar sunt jalnice, totusi, ar trebui sa ia lectii de la cele interbelice). Unii muncitori alaturi de care calatoresc au si familii, copii care isi varsa frustrarea pe bancile si usile din clase. Cand si cand, pe drum se mai trezeste sa cate un salariat despre conditiile in care traim si muncim, iar noi tacem. Unii tac din complicitate cu sistemul, altii tac din stoicism, scepticism si resemnare. Trist e si ca strambii si sufletele schimonosite sunt mai utile decat dreptii, ceea ce face raul important. Un caracter puternic devine tinta clicii securisto-politice de la noi. Caracterele slabe, duplicitare, alunecoase devin oameni prosperi, pentru ca incompetenta si coruptia sunt cureaua de transmisie de la o conducere politica la alta. Coboram din mijloacele de transpirat in comun suduind in gand si doar atat. Eu de mult nu mai cred in motivatia unor actiuni descrise in mass-media. Evident ca ma bucur sa vad cum fostii sau actualii nimenclaturisti sunt trasi la raspundere chiar si dupa 25 de ani cu familii cu tot, dar asa cum cred ca fiul lui Hrebenciuc a fost incarcerat mai ales pentru ca s-a legat de viata elitelor conducatoare si nu doar pentru dosarele penale ale tatalui sau privind asa zisa trecere de la comunism la capitalism in anii '90, cred si ca in disperarea lor de a-conserva influenta, elitele pomenite s-au dovedit inferioare multora dintre noi prin metodele si oamenii de care s-au folosit. Maine dimineata voi lua microbuzul iar catre serviciu, stiind ca institutiile sunt paravanul scamatorilor din mitul platonician al pesterii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu