Confort

O colegă mai în vârstă mă apostrofează la ultimul consiliu - în care am întrebat când se înlocuiesc ușile de la clase, pentru că sunt distruse aproape toate și asta induce o atitudine disprețuitoare față de școală și actul educațional din partea elevilor - că sunt prea pesimist, prea negativist, că nu mă mai recunoaște, că altădată insuflam optimism colegilor și că ar trebui să văd lumea mai roz. Eu n-am sâcâit niciodată pe nimeni cu prostii și am fost împăciuitor cât am putut, rezolvitor și etc. M-a bușit râsul auzindu-i reproșul: păi așa procedăm ca babele alea dilii care se dau cu ojă roșie pe unghiile nespălate și necurățate, ne ascundem după cireș adicatelea. Sau ca edilii și politicienii care plătesc actori, reclame televizate etc. pentru a-ncerca să acopere abuzurile și mizeria vieții cotidiene a oamenilor din teritoriul pe care-l administrează. Să ignor adevăratele cauze și condiții mi se cere? La orele mele chiar îmi spun elevii că se distrează și că totodată învață, că rețin lecția din clasă. Deci sunt eficient. Dar nu pot suporta nici eu condițiile de muncă aberante pe care le am. Dacă știu că ofer ceva bun oamenilor și societății, nu e firesc să primesc același lucru înapoi? Se pare că nu, aici suntem destui oameni productivi și escrocii știu asta, de vreme ce ne-au prins șpilul toleranței. Așa e și era-n comunism, ce să-i faci? Fiecare se descurcă așa cum poate: prins între matrapazlâcurile șlehtei politicienilor și găinăriile de cartier, omul recent lucrează, se izolează și doar ascultă hăhăitul în ecou sincron al celor de sus și al celor de jos. Conștiința morală și civică au fost învinse, trăiască vrăjeala care ia ochii și banii fraierilor! Eu i-am oferit serviciului cei mai frumoși ani din viață, iar serviciul mi-a întors spatele și chiar m-a hăituit. Le-am oferit iubitelor suport și le-am fost alături în studii sau în carieră, însă obișnuința cu solicitudinea mea le-a făcut egoiste și preocupate numai de ele. Familiei, prietenilor le-am oferit sprijin la nunți, botezuri, înmormântări etc., dar când au avut ocazia să-și exhibe răul frustrării pe oamenii toleranți n-au ezitat, ca-n vorba evreiască: "ce bine ți-am făcut eu ca să-mi faci atâta rău?". Pentru că omul suportă mai ușor să-i faci răul decât binele, primul îi augmentează orgoliul și-l face demn, pe când cel de-al doilea îl umilește și-l complexează. Fă-i viața suportabilă omului și va fi optimist, e simplu. Nu mai merge cu ideea totalitară că stăpânești oamenii făcându-i să sufere, ca pe Winston din "1984"; astăzi comunicarea e mai extinsă decât oricând și se află totul. Altfel atitudinea oamenilor se schimbă când nu sunt respectați: cei care urăsc au fost poate cei mai sensibili și mai solidari dintre oameni, dar au învățat mai târziu lecția nepăsării. Tot e bine că au rezistat mai mult decât alții și astfel n-au contribuit la propensiunea nihilismului. Doar că lumea fiind întoarsă pe dos, tendința e ca solidaritatea răului să fie mai puternică, iar solidaritatea celor buni să devină solitudine. În definitiv, omul își amintește astfel că ultima persoană la care putem renunța suntem noi înșine. Majoritatea înțelege asta ca pe o formă de rezistență și adaptare la vremurile sub care suntem, deși astfel se inversează cauza cu efectul. Aici l-aș contrazice pe cronicarul Miron Costin: "Vremile sunt sub noi", dar cum deasupra noastră e cerul, credem că suntem prea jos pentru el. Pentru că meleagurile noastre aflate la interfața mai multor culturi sunt mereu pândite de furt și nedreptate, au parte cei care tac sau întrețin optimismul noii elite. Zilele trecute am dat un test la o clasă. Un subiect era despre muncă și solicita comentariul unui proverb asociat ei. Cineva s-a gândit să comenteze invers o cugetare populară – “Ai parte, ai carte”. Chiar așa, în zilele noastre au parte de carte cei care își fac parte sau care fac parte din diferite partizanate. A se vedea care sunt politicienii ai căror copii studiază în România și ce funcții ocupă părinții lor în țară. Așa înțelegem ceva mai bine ce ni se întâmplă, cum e cu patriotismul și cum se sperie ticăloșii de reacțiile electorale.