Zeii s-au întâlnit într-o zi când eroii își luaseră liber. S-au servit cu băuturi carbogazoase și fursecuri, pentru că ambrozie și nectar nu se mai produceau de pe vremea lui Hesiod. Sărbătoreau venirea în Olimp a unei noi echipe de conducere. Hermes, mesagerul divin pentru oameni, după ce dăduse sfoară în țară despre schimbările ce aveau să vină, luă poziție de speech, ridică paharul și rosti următoarele cuvinte memorabile: "Tovarăși zei, rufele se spală în familie, sau cum se mai spune: în oala acoperită nu dau muștele". Apoi, după această mostră de gândire foarte democratică și transparentă, sughiță și se trânti pe scaun, loc din care nu mai rosti niciun cuvânt până la sfârșitul piesei.
- M-am plictisit să primesc lecții de succes în viață de la sinecuriști (era să scriu "securiști"). Un politician veros care tocmai a stat în arest preventiv pentru acte de corupție și devalizarea bugetului de stat ne sfătuia în anii trecuți să ne lăsăm de fumat dacă vrem să facem avere. Genul acela de ins care stă la rând ani în șir ca să prindă o funcție la stat, iar apoi le dă lecții altora din piața liberă de inițiativă în afaceri. Luați de vertijul lingușelilor în care îi învăluie camarila pentru o vreme, cred că lumea nu poate fi fericită fără ei la conducere. Oamenii pe care îi văd și astăzi conducând bine sunt lipsiți de aroganță și nu caută prozeliți printre lingușitori. Ei știu că atașamentul, încrederea și ascultarea sunt mai prețioase când vin de la oamenii demni;
- Mulți ani le-am predat cu patos la Educație Antreprenorială elevilor despre motivația intrinsecă, subiectivă pentru muncă și cea extrinsecă, obiectivă sau financiară. Chiar eram revoltat când întâlneam oameni care își urau munca, mă întrebam de ce au mai ales-o? Dar munca trebuie iubită? Înțeleg să lucrezi cu plăcere când ți-ai ales meseria potrivită și să nu fii invidios pe a altuia, la fel cum în sporturi nu protestează nimeni că există portari, atacanți, apărători sau arbitri, dar s-o iubești nu e cam mult? Îți iubești soția, copiii, părinții, ba chiar poți găsi motive să glumești în familie pe seamă aberațiilor de la serviciu, ori să-ți înveselești serile cu prietenii, dar nu știu ce înseamnă să trăiești iubindu-ți munca mai mult decât lucrurile enumerate mai sus, ar fi și asta o formă de alienare;
- Prin facultate obișnuiam să frecventez conferințele ținute în aula Universității, la Casa Studenților, la Casa Dosoftei sau la Palatul Culturii de personalitățile timpului. Așa am avut ocazia să-i ascult pe Alexandru Zub, pe părintele Galeriu, pe H.-R. Patapievici, pe liderul studenților din timpul mineriadei din 1990, Marian Munteanu și pe alții ca ei. Totuși, într-o zi m-am nimerit în sală când fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, își prezenta proiectul unui nou partid politic. În fervoarea postrevoluționară din anii '90, acesta elucubra iarăși despre idealul "omului nou", marotă a regimurilor totalitare din toate timpurile. S-a enervat când l-am întrebat dacă asta nu seamănă cu "personalitatea multilateral dezvoltată" din comunism de care abia se curățase discursul oficial de la noi. Eșafodajul său argumentativ era construit pe aceleași premise, deci nu aveam cum să înghit acea gălușcă ideologică. Știam că puterea politică din toate timpurile a căutat să se păstreze sub același sistem de relații, dar scoțând la înaintare alți oameni, aparent necunoscuți, necompromiși, dar controlabili în toate deciziile și schimbându-și vocabularul. Nu orice modă cucerește însă piața ideilor politice, oricum și pe oricine, chiar dacă se lucrează intens și din vreme la intrarea unui astfel de produs pe piață, mai trebuia să existe și o așteptare căreia să-i răspundă (și nu poți crea din nimic așteptări, pentru că publicul votant se maturizase deja în acel prim deceniu), plus credibilitatea bazată pe onestitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu