Proprietatea de sine ca temei al dreptului. Industriile şi creativitatea sau industriile creativității?

Temelia dreptului în orice țară care se pretinde civilizată o reprezintă înainte de toate persoana, individul uman. Proprietatea de sine reprezintă prima şi cea mai înaltă formă de proprietate, izvor al tuturor celorlalte drepturi. Oricâtă bunăstare ar fi capabilă să producă o țară pentru cetățenii ei, aceasta nu justifică încălcarea proprietății de sine a unui om. Cum spunea utilitaristul englez John Stuart Mill, un stat democratic poate limita libertatea individuală a cuiva numai dacă prin acțiunile sale (deci nu prin vorbe, texte, melodii, emisiuni, etc.) acesta a limitat libertatea altcuiva, adică i-a încălcat dreptul proprietății de sine, altfel culpabilizând individul din societatea civilă în raport cu instituțiile de forță se induce la nivel societal o teroare difuză specifică numai regimurilor autoritare şi totalitare unde singurul om liber e tiranul şi puținii privilegiați sunt cei din casta care gestionează fricile populației.  Ciudată e peste secole şi fascinația exercitată de figurile autoritare asupra celor mai strălucite minți: Platon impresionat de Dion din Syracuza, Hegel de Napoleon, Heidegger de Hitler, Sartre de Stalin, Cioran de Zelea-Codreanu, etc. Bineînțeles că am încredere mai multă în comportamentele raționale individuale ale cetățenilor educați care acționează în condiții normale, neforțate. Cum civilizația occidentală este logocentrică, adică organizată în jurul cuvântului, rațiunii, stiinței, libertatea cuvântului este corolarul proprietății de sine şi reclamă protecție în egală măsură față de intimidări organizate instituțional împotriva sa. "Sunt civilizat, evoluat, pentru că statul îmi apără proprietatea de sine şi a cuvântului" - poate spune orice membru liber al acestei societăți. Dacă statul actual nu va şti să apere libertatea cetățenilor din prezent, nu va şti s-o apere nici pe a generațiilor care le succedă, prin urmare nu se poate considera un stat drept, un stat de drept.

Unii ar putea spune că sunt perioade istorice când aceste drepturi se suspendă din rațiuni de stat, cum e cazul rechiziționărilor, dar indiferent câtă simpatie capitalizează vreo instituție sau vreun reprezentant al ei, temelia dreptului rămâne aceeaşi în condiții normale. Modernitatea şi contemporaneitatea occidentală sunt construite pe câştigurile obținute de individ în ordinea dreptului. În mod normal, aceste drepturi sunt apărate tot de societate, de stat mai precis prin instituții şi reprezentanții lor, funcționarii, pentru că e vai de societatea care are nevoie de eroi pentru a supraviețui şi a se apăra. Înseamnă că dovedeşte incapacitate structurală, iar conducătorii lor pot fi acuzați de management defectuos la nivel societal;
- Se spune că îngerii n-au gen, dar pentru câteva momente din viață când m-am aflat parcă pe deplin singur în încleștarea cu lumea, ei au luat întruchipări feminine. Pentru acele unice momente când am văzut că intervin parcă dincolo de ele însele ca să restabilească o dreptate care părea îngropată şi piedută în mormanul de impulsuri subiective şi ecuații personale ale răului le sunt recunoscător. Aveau chipuri fireşti, dar ascultau de rațiune, ceva nefiresc în acele momente. Uneori rațiunea însăşi îşi are paznicii săi pe care îi trimite în mulțime ca să aibă grijă de reprezentanții ei pe pământ. Nu mai adaug faptul că acele prezențe feminine erau de o frumusețe răpitoare;
- Două chipuri am privit în treacăt ieri vizitând-le paginile de Facebook şi Twitter: al lui Liv Tyler şi al lui Cara Delevingne, nu are rost să le amintesc frumusețea, pentru că toți o ştim, doar că era o diferență în expresiile lor: prima privea lângă fereastra deschisă o grădină cu livadă având o expresie uşor tristă sau poate somnoroasă după care mă topesc, iar cea de a doua privea în poziție de gardă de box către vizitatori - atitudine de care poate că nici ea nu îşi dă seama cat e de incitantă. Asta pentru că lupta femeilor pentru egalitatea de gen pe care o duc împotriva noastra nu se poate duce folosind aceleaşi mijloace, natura făcând diferența de la sine. Îmi plac spiritele care fac progrese în conştiința libertății lor. Amândouă exprimau sensibilitate sumisivă şi totodată ambiție egalitaristă, nu-i asta sexy la ele? Nice pictures! :)
- Despre limitarea dată de operațiile manuale rutiniere ale unei muncitoare de la o fabrică de textile: am cunoscut în primul an de facultate din Moldova o tipă care lipea etichete toată ziua pe haine la o fabrică de textile, adică ce fac elevii noştri de la profilul Tehnologic când pun etichete pe ambalaje la firma de lactate. "Stop labeling!", îndemna şi Taylor Swift zilele trecute lumea care etichetează, numai că pe alți oameni. O muncă alienantă, dezumanizantă ca în "Modern times" cu Chaplin care strângea şuruburi până rămânea cu reflexe şi în afara serviciului, în cele cu Stan şi Bran unde Bran se enervează când aude claxoane sau trompete pentru că lucra într-o fabrică ce le producea, sau ca în scenariile orwellian-pinkfloydiene, muncă prost plătită şi totodată una expusă şomajului, pentru că oricând poate fi inventată o linie de producție care să ia locul zecilor de muncitori care cos etichete pe haine sau le lipesc pe roțile de caşcaval. La fel ca minerii care au constituit aproape o armată de oameni la dispoziția regimului socialist al lui Ion Iliescu din anii '90, mulțimile acestea unde munca e lipsită de creativitate devin mase de manevră cărora li se aplică periodic măsuri de austeritate şi li se pot inculca cele mai rudimentare idei despre vinovații pentru soarta lor. Să ne temem de societățile unde soarta a milioane de oameni e decisă de un astfel de plan şi nu de hotărârea lor individuală luată în cunoştință de cauză a oportunităților din jur.
- Există o secvență terifiantă într-un film despre Hitler în care acesta, aflat în tranşeele Primului Război Mondial, îşi loveşte cu brutalitate câinele care nu ascultase comanda să se aşeze, să facă sluj în fața lui, iar tovarăşii lui de arme îl ironizează râzând în hohote: "Are propria lui voință, cum îndrăzneşte?".

Și încă o melodie ușurică, de vară, pe care i-o dedic unei colege dragi :)