Lumea e - în opinia mea - un agregat care încearcă să-și coordoneze mișcările interne și componentele, iar noi, oamenii, căutăm locuri potrivite aspirațiilor proprii și totodată păstrarea unei libertăți naturale specifice organismelor vii în tot sistemul acesta. De câteva decenii încoace s-a conchis că industrializarea forțată distruge mediul - dar totodată și condițiile de trai din locurile fără investiții, lăsate de izbeliște de autorități sau de puterea vremelnică -, determinând deplasarea populației locale tinere și active spre zone oricum aglomerate. Întrebarea e cum ne facem viața reciproc suportabilă în toată această dinamică globală? Pentru că am în minte și câteva imagini cu orașe pierdute în zone aride unde mai vezi câte o plăcuță indicatoare scârțâind bătută de vânt la streașina vreunei benzinării. Și ce-ar fi dacă... n-am fi noi, oamenii, cei care întreținem spațiile citadine? Se poate răspunde că tot noi distrugem, că nu doar întreținem, dar e și asta o fatalitate a civilizației - ca investitorii să se îndrepte spre locurile profitabile comercial, nu?
Cei mai mulți suntem familiarizați cu diferența administrator-manager: primul știe câte scaune sunt în restaurant, iar celălalt are o viziune despre cum va evolua restaurantul în următorii ani și ce parteneriate sau evenimente va găzdui, festivalurile din zonă, etc. Deci totul ține de viziunea pe care o are managerul despre un loc sau altul și apoi cum administratorul cu restul angajaților se pliază pe această viziune. De pildă, ruinele Romei antice sunt întreținute și restaurate sistematic pentru a fi mereu vizitate de turiști, dar simultan se desfășoară campanii de promovare a istoriei latinității pe diferite canale și pe toate cele șase continente, iar autoritățile publice se implică și ele activ, căci altfel până acum erau acoperite de licheni și bălării vestigiile civilizației europene. Alt exemplu, cam în urmă cu o lună m-am hotărât să schimb terasa unde îmi savurez cocktail-ul de whiskey Teacher's cu Pepsi și gheață după orele de plajă înainte să vin acasă, iar într-o zi am ales o terasă unde cică se distrează crema cocalarilor din Mamaia. Cădeau bucăți de vopsea - din umbrela de soare pusă anapoda - în pahare alese inadecvat pentru băutura pomenită. Și nu critic degeaba, pentru că am lucrat și eu prin 2003 la un restaurant italienesc din Germania, iar acolo se face turism de calitate, nu doar de fițe, scump și de prost gust. Ori poate că asta o fi calitatea noastră, a consumatorilor de aici? Nu știu. Oricum, cu acea întâmplare mi-am amintit că am văzut odată un documentar pe Discovery care lua în calcul eventualitatea dispariției totale a speciei umane și ce s-ar întâmpla cu produsele civilizației noastre fără noi. Sunt atâtea lucruri în paragină și cu noi, mi-am spus, dar cum ar fi altminteri? Celălalt scenariu e discutat de mult, sunt acuzate mereu industrializarea și urbanizarea forțată - cel mai delirant comuniștii au făcut asta demolând sate întregi și clădiri de patrimoniu -, dar te întrebi ce-ar fi dacă n-am avea grijă chiar noi de ce am creat, dacă nu am întreține ce ni s-a lăsat (tot la nemți am vizitat și turnul unei cetăți din secolul XIII perfect conservat, nu restaurat), ce avem și nu ne gândim la ce va urma? Tot omul sfințește sau ignoră locurile pe unde stă sau trece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu