René Magritte ne avertiza într-o pictură că aceea nu este o pipă. Desigur, o pictură a unei pipe nu este o pipă, ce-i așa complicat? Pictura-i pictură și pipa-i pipă. Punct. Katy Perry scria însă zilele trecute pe Facebook admirând pictura într-o expoziție la Art Institute of Chicago: "Um… YES IT IS!". Poate că ea reușește să pufăie un tablou, cine știe? Totuși, mie mai greu mi s-a părut de înțeles de ce soldatul rus care a pus steagul roșu pe clădirea Reichstagului în primăvara anului 1945 avea două ceasuri la mână. Sau de ce la vizitarea Bucureștiului armata sovietică eliberatoare lăsa cetățenii de pe stradă fără ceasuri și paltoane, iar apoi ne storcea de resurse cu întreprinderile-mamut Sovrom. Bine, hai că înțeleg povestea cu paltoanele, doar cu frigul și cu ele i-au învins pe Napoleon și pe Hitler, dar ce-aveau, frate, cu ceasurile oamenilor? Eu am un Emporio Armani la care țin și pe care îl recondiționez o dată la câțiva ani - mai schimbăm geamul, mai o garnitură să nu ruginească pe undeva făcând condens, mai schimbăm bateria -, deci mi-e ca un camarad în lupta cu timpul, mă-nțelegi? Iubita mea din facultate, de pildă, s-a despărțit de prietenul ei din liceu pentru că n-a vrut să-i împrumute ăluia stiloul când a dat Bacalaureatul, așa m-a binecuvântat pe mine soarta s-o întâlnesc. A fost printre primele lucruri pe care mi le-a dat de înțeles: să nu-mi ceri vreodată stiloul! Și nu i l-am cerut. Probabil că l-a folosit și când s-a măritat, o fi semnat la starea civilă cu el, poți să știi? Oricum, e bine să ai obsesii, lucruri simbolice în care te regăsești, poate că așa gândeau și sovieticii când furau ceasuri.
Dar ce legătură e între toate acestea și Platon cu insomniile sale? În primul rând, nu se pomenește nicăieri că Platon ar fi avut insomnii, asta e doar o speculație de-a mea pornind numai de la exemplul pe care îl dă în dialogurile sale cu privire la înțelegerea artei ca imitație, ca mimesis: patul în care dormim nu e patul din tabloul pictorului și acestea două sunt complet diferite de patul din mintea celui care l-a proiectat. Carevasăzică sunt mai multe niveluri de receptare a unui lucru, a unei realități, așa cum termenii au ca elemente cuvintele din lexic, ideile din cap și obiectele din jur? Da, numai că la Platon ideile nu sunt în cap, ci în afara lui, ba chiar sunt mai reale decât capetele însele - căci mai multe capete se iau după o Idee ca să fie capete. În fine, pipa lui Magritte - care nu e o pipă, d'oh!, ci pictura unei pipe - e ca pictura unui pat în dialogurile platoniciene? Ce ți-e cu suprarealismul ăsta și cu toată cultura asta postmodernă. Dar dacă Ideea de pat e mai reală decât patul obișnuit, atunci Ideea de pipă e și ea mai reală decât pipa obișnuită sau chiar decât cea pictată de Magritte, pentru că orice construcție pornește de la o Idee perfectă și reală înainte să apară sub ochii noștri - ar spune orice arhitect (problemele apar numai când inginerii constructori vin cu argumente care țin de rezistența materialelor și modifică proiectul). M-a luat somnul tot gândindu-mă ce mai e real și ce nu. Apropo, nu vi se pare că pipa seamănă cu un pat? Sau poate cu un deal... așa-i că v-am făcut să uitați de ceasuri și de ruși? :))
Dar ce legătură e între toate acestea și Platon cu insomniile sale? În primul rând, nu se pomenește nicăieri că Platon ar fi avut insomnii, asta e doar o speculație de-a mea pornind numai de la exemplul pe care îl dă în dialogurile sale cu privire la înțelegerea artei ca imitație, ca mimesis: patul în care dormim nu e patul din tabloul pictorului și acestea două sunt complet diferite de patul din mintea celui care l-a proiectat. Carevasăzică sunt mai multe niveluri de receptare a unui lucru, a unei realități, așa cum termenii au ca elemente cuvintele din lexic, ideile din cap și obiectele din jur? Da, numai că la Platon ideile nu sunt în cap, ci în afara lui, ba chiar sunt mai reale decât capetele însele - căci mai multe capete se iau după o Idee ca să fie capete. În fine, pipa lui Magritte - care nu e o pipă, d'oh!, ci pictura unei pipe - e ca pictura unui pat în dialogurile platoniciene? Ce ți-e cu suprarealismul ăsta și cu toată cultura asta postmodernă. Dar dacă Ideea de pat e mai reală decât patul obișnuit, atunci Ideea de pipă e și ea mai reală decât pipa obișnuită sau chiar decât cea pictată de Magritte, pentru că orice construcție pornește de la o Idee perfectă și reală înainte să apară sub ochii noștri - ar spune orice arhitect (problemele apar numai când inginerii constructori vin cu argumente care țin de rezistența materialelor și modifică proiectul). M-a luat somnul tot gândindu-mă ce mai e real și ce nu. Apropo, nu vi se pare că pipa seamănă cu un pat? Sau poate cu un deal... așa-i că v-am făcut să uitați de ceasuri și de ruși? :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu