Oamenii care nu ies din discursul pesimist, depreciativ pot fi distractivi o vreme, dar aversiunea constantă într-o singură direcție poate fi semnul unei obsesii, ori mai degrabă al unor interese precise. Hai că poate ai câteodată experiențe deprimante cu semenii, ca fiecare dintre noi - mai ales când ești luat la ochi de structurili mafioti din teritoriu ale politicienilor, dar să recunoaștem că ne aflăm și în situații pozitive când știm ce să alegem, pe unde să mergem, cu cine să ne însoțim. "La mare în România e urât", scria jurnalista Selma Iusuf de la Kiss FM și Magic FM în rubrica permanentă Legende urbane din ultimul număr al "Dilemei vechi", săptămânalul de cultură pe care îmi place să-l citesc pentru diversitatea opiniilor și profunzimea abordării subiectelor. Aș mai cumpăra și Timpul sau alte ziare inteligente și de bun gust, dar cum trăiesc în republica lui Mazăre, iar presa care îl contestă e sub embargoul său bolșevic, sunt mulțumit că mi se dă voie să trăiesc fără a fi un prost lesne de condus. Totuși, am învățat la orele de logică să nu absolutizez concluziile obținute prin raționamente inductive, adică din experiențe individuale. Mamaia, ca și Vama Veche și-a pierdut spiritul familist ori hippie care încânta generațiile anilor 70 sau 90, dar locuri potrivite pentru fiecare încă se mai găsesc. Zona de nord a stațíunii, de "La Butoaie" și până la hotelul Rex (cel mai vechi din stațiune) rămâne frecventabilă, cu mai puțini maneliști care lasă chiștoace sau știuleți de porumb pe nisip. Eu mi-am petrecut aproape tot concediul de vară pe acolo și de felul în care plaja din zona hotelului Vega e păzită și întreținută nu mă pot plânge. Plus că prețurile sunt mult mai rezonabile decât în zona de sud. Adică prețurile din weekend ale zonei de nord sunt cele din săptămână ale zonei de sud, însă la condiții mult mai proaste și cu anturaje dubioase către sud. Deci nordul câștigă și de această dată. Săptămâna viitoare aștept amuzat să văd cu ce ne mai deprimă Selma Iusuf, așa cum așteptam pe vremuri să văd pentru ce se mai enervează Mircea Badea, până când mi-am dat seama cât de mari îi sunt impostura, interesele personale și de trust. În alt număr al revistei, jurnalista cu pricina povestea despre viața bunicii sale de la țară - complet diferită de clișeul bătrânei înveșmântate în portul tradițional ce frământă aluatul cântând la sărbători și mai degrabă al fostei lucrătoare la C.A.P. în șlapi de gumilastic ce curăță cu sapa buruienile din grădină și aruncă în sobă pet-uri de Coca-Cola.
Desigur, Mamaia nu e Copacabana braziliană cum visează unii, ori măcar Salonic și Thassos din Grecia, la fel cum Constanța lui Mazăre nu e Konstanz din Germania, pe Bodensee. Nu e nici măcar ca la Sinaia, unde vizitezi încăperile în liniște și cu saboții de la intrare care protejează covoarele și scările palatului regal. Păstrăm criteriile și unitățile de măsură, desigur. Însă nici nu se poartă lumea de la noi ca hindușii veniți în Agra la Taj Mahal ca să ia bețe pe spinare de la paznici pentru că se înghesuie la intrare și aruncă pe jos ambalaje în palatul construit de împăratul Shah Jahan drept mausoleum pentru soția sa, Mumtaz Mahal, sau dorm pe holuri în hoteluri și circulă cu mașinile pe contrasens când au chef.
Probabil că popoarele sunt ca numărul elevilor dintr-o clasă: cu cât mai mulți, cu atât mai greu de educat, acesta o fi fost și criteriul după care s-a și făcut reforma învățământului la comuniștii de la noi în ultimii ani - după spiritul indian și asiatic, nu european și occidental.
"De 70 de ani oamenii votează socialiștii și tot săraci sunt", scria cineva pe internet, referindu-se la istoria noastră de la 23 august 1944 și până astăzi. Eu aș fi schimbat forma de guvernământ în 1989 și aș fi reinstaurat monarhia, dar asta e numai opțiunea mea ideologică. Încă mai sunt oameni care cred că stânga politică le vrea binele, deși reprezentanții lor sunt mai bogați decât cei declarați de dreapta moderată și de un radicalism față de propriile comunități pe care le stăpânesc ce se identifică mai degrabă bolșevismului sau fascismului. Iar extremele se atrag, știm și asta deja. Crezând că suntem altruiști, împiedicăm spiritele individuale întreprinzătoare să evolueze și pe noi odată cu ele. Dimpotrivă, crezând că ființa umană e pur egoistă rupem legăturile cu lumea și ne izolăm fiecare în cochilia sa ca într-un buncăr sau ca într-un submarin din care privim lumea de afară prin periscopul numit Facebook, Blogger, mass-media ș.am.d. Iar între timp viața trece pe lângă noi și constatăm că n-am văzut cu ochii noștri nimic, ci doar cu ochii altora, că n-am gândit, dar au gândit alții pentru noi și că doar am simțit ce ni s-a spus. Or, fericirea unei lumi vine de la fericirea oamenilor, nu e o abstracție colectivistă și desprinsă de indivizi.
Și când mă gândesc... o tipă, asistent universitar - Alexandra Weiss -, mi-a propus cândva să rămân în Germania și să lucrez cu ea. Dar vezi, gândindu-mă la iubita mea de atunci și la mândria de a fi român, am refuzat. Acum sunt doar mândru că am refuzat :)). Ce locuri frumoase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu